Opinii… Opinii…

Nu înțeleg de ce nu îmi apare în citire pagina “Despre Liliana D. Grecu”. Apare pe blog, dar nu se deschide. Am șters-o, am refăcut-o și nimic…

24.01.2024
Zi de zi contemplu viața! Ce este viața? Firul invizibil cu care suntem înzestrați genetic și celest, țesut apoi din acumulările făcute de la naștere și până la reintegrarea în Universul care ne-a dat șansa să experimentăm trăiri care să ne zidească frumos sufletul, spiritul și mentalul.
La vremea potrivită, scrisă în astre, prea puțini tânjesc după viața de dincolo sau sunt pregătiți psihic să aștepte momentul desprinderii sufletului de trup ca pe o binecuvântare. În fapt real, ideea morții macină sufletele înainte de vreme sau, la polul opus, uităm că suntem doar în trecere pe miraculoasa planetă cu care venim în contact imediat ce ne-a fost tăiat cordonul ombilical mamă-făt, trecând la conexiunea cu tot și cu toate doar prin cuante de lumină transpuse prin fapte, gesturi, gânduri, emoții. Și de aici intervine în devenirea ființei noastre și lumina acumulată de persoanele cu care interferăm.

Au survenit mici modificări, ici-colo, la programul propus pentru Scoala Altfel, IX H și aprobat de părinți și elevi, care au fost în pană de idei și care aveau împământenită ideea că Școala Altfel este o săptămână de vacanță.

Luni, 29 octombrie am fost la Biblioteca Națională. Ne-am pierdut prin cotloanele bibliotecii, la ieșire. Am vizitat-o, iar activitatea propusă a fost pe tema centenarului, dar nu a fost o prezentare interactivă. Pentru că în holul de la intrarea în bibliotecă erau panouri cu personalitățile marcante ale anului 1918, am făcut o masă rotundă, în holul bibliotecii, fiecărui elev revenindu-i prezentarea unei personalități. Cum eram gălăgioși, am renunțat. Rămâne să finalizăm activitatea la una din orele de dirigenție.
Marți, 30 octombrie, am fost în Pantelimon, la o activitate propusă de Divizia Civică de Voluntariat pentru Situații de Urgență. Elevii au bătut pas de defilare și au învățat să acorde primul ajutor persoanelor aflate în stop cardio-respirator. Apoi, am căutat Turnul de Artă. Cu ajutorul Google l-am găsit. În drumul nostru, am vizitat și bisericile care ne-au ieșit în cale. Multe au fost deschise pentru noi, fiind încuiate în miezul zilei. Am fost și la Mega Mall, pe terasă, la final.
Miercuri – 31 octombrie – am avut pe listă muzeele, dar am făcut mici modificări. Am hotărât și am cerut acordul părinților să facem o vizită în cimitirul Bellu, la mormântul lui Mihai Eminescu. Am aprins lumânări și am citit poezia ”Mai am un singur dor”, apoi elevii au fost uimiți să constate opulența unor clădiri funerare și arta lor. Am pornit spre Grădina Botanică. Intrarea a fost 2 lei. Elevii erau deja obosiți. S-au bucurat să stea pe bănci, în feeria toamnei. Cu greu, am pornit spre Muzeul Național de Istorie. Erau alte grupuri din Galați și Vâlcea. Intrarea a fost 2,5 lei, fără ghid… Am ajuns și la Muzeul Național de Artă. Nu l-am vizitatdeoarece nu exista posibilitatea plătirii cu cardul a biletelor, eu oferindu-mă să le plătesc intrarea la Galeria Europeană.
Joi, 1 noiembrie 2018, aveam în plan vizite la universități, dar am decis schimbarea programului, pentru că elevii nu sunt interesați de mediul academic. Una din colege ne-a intermediat vizitarea Hotelului J. W. Marriott. Aici totul a fost impecabil, de la primire, până la derularea activității. Ne-a fost făcută o prezentare a istoriei hotelului, care s-a finalizat cu un concurs. Echipele câștigătoare au primit o cană cu însemnele hotelului. Am vizitat apoi bucătăria, unde bucătarul șef a stat de vorbă cu elevii și apoi ne-a fost prezentat un apartament din hotel. Cu cei ce au mai vrut să rămână, am mers în Parcul Herăstru, mai întâi la KFC din zonă și apoi în parc. Am constatat că statuile nu au decât un nume și nu oferă absolut niciun indiciu despre personalitatea în cinstea căreia a fost ridicată. Eu am rămas cu o colegă la o plimbare cu bicicleta în zona Parcului Herăstrău, cu aceeași colegă care ne-a însoțit și la activitatea de luni.
Vineri – 2 noiembrie 2018, am început activitatea în școală, cu discursuri despre familie. Am spart greu gheața, dar până la final toți și-au prezentat familia. Am terminat Școala Altfel în Parcul Tineretului. Trei dintre elevi și-au adus bicicletele personale, doi au închiriat gratis, iar restul, neavând buletinul la ei, s-au bucurat de peisajul superb al toamnei, până la plecare.
Luni, marți și miercuri activitățile au început la ora 9, joi la 9.30, iar vineri la ora 10. Am stat până la ora 14 și chiar am depășit această oră, uneori.

 Eu mă conving pe zi ce trece că în țara noastră totul este în haos, de la festivaluri de muzică ușoară organizate pe bandă rulantă la care contributori sunt și părinții până la circulația banilor nefiscalizată, în aproape toate domeniile de activitate, de la muncile câmpului și fabricarea pâinii până la plata unei trupe invitate la un spectacol gen ”Balul Bobocilor” sau vânzarea de carte oriunde altundeva, mai puțin în librării. Dacă cumperi o carte de la un vânzător ambulant, deci fără bon fiscal, ea costă la jumătate decât dacă ai cumpăra-o dintr-o librărie. Uneori prețul este pus după notorietatea autorului, nicidecum după numărul de pagini și grafică. Pe 11 octombrie 2016, actorii Mălăele și Caramitru au fost la Severin. Prețul biletului la spectacol a fost destul de piperat, 60 de lei. Trecând peste acest aspect, la intrarea în teatru se vândeau cărți, cărți ale celor doi actori, ambele la prețul de 50 de lei, deși una avea 25 de pagini, să zic, aproape goale și cealaltă 350, evident, fără bon fiscal. Bani la negru, oriunde, oricum, oricând…
Dacă vrei să faci o reparație la domiciliu ești forțat să apelezi la specialiști neînregistrați la registrul comerțului, pentru ca să nu ai costuri mari, deci dai bani care nu se văd în evidențe contabile, deci bani care nu aduc niciun impozit, impozit care ar trebui folosit judicios în asigurarea bunăstării comunităților rurale și urbane. Nu înțeleg de ce agenții economici practică adaosuri atât de mari și de ce serviciile sunt atât de scumpe când sunt fiscalizate!
De 27 de ani ne dăm cu stângul în dreptul, ca națiune.
Eu mă întreb mereu: Noi chiar suntem o națiune cu retard mintal? S-au deschis granițele. Am ieșit din țară și am văzut cum alții construiesc în unghiuri și forme abstracte, de exemplu, timp în care noi nu suntem capabili să renovăm ce-au construit alții, și totuși acceptăm să fim prostiți zi de zi de clici de politicieni incapabili, de manageri fără pregătire temeinică în domeniul lor de activitate, devenind orbi, surzi și muți la tot și la toate, de parcă ne sunt atrofiate funcțiile creierului.

M-am ferit întotdeauna să folosesc această expresie, dar încep să cred că România a fost vandalizată, timp în care oficialii au dat HG, Ordine de Ministru, unele peste altele, pentru a se pierde urma neregulilor.

România chiar este în moarte clinică, în opinia mea. Că vrem sau că nu vrem să recunoaștem, asta este altceva, dar mergeți prin școli, prin spitale, prin diverse instituții ale statului, mergeți cu trenul, scrieți unui parlamentar, unui europarlamentar, mergeți pe firul unei ape, intrați într-o biserică sau în sediul unui partid politic, etc – și îmi veți da dreptate.

Dacă am face și noi un studiu similar, am ajunge la concluzia că o persoană cu două facultăți nu are salariul cât are una fără studii… 🙂 Avem primari fără liceu, fără studii în administrație locală, etc. Avem bișnițari cu sume frumușele în cont. Avem în România oameni care trăiesc din nimic, căci nu figurează la ANAF cu niciun venit. Avem săraci cu studii și bogați fără. Avem manageri care au pus pe butuci instituții și au fost promovați în alte funcții. Avem politicieni incapabili cărora le-am permis să mai doarmă un mandat. Noi, românii, dăm toate curbele peste cap, nu numai curba lui Gauss. 🙂
Pot fi motivați tinerii, în astfel de condiții?

De 27 de ani tot auzim: trebuie regândit, trebuie asumat, debirocratizare, fără corupție, educația și sănătatea priorități, etc, etc…
În opinia mea, platforma România 100 reprezintă doar 5% din ceea ce ar trebui să fie. Avem nevoie de pași operaționali și de implicarea cetățenilor, a tuturor celor ce au fost și mai sunt profesioniști în domeniul dumnealor de activitate. Dar mai întâi de toate trebuie să știm de la ce plecăm, ce mai are România ca resurse, ce venituri are din privatizări și concesionări, ce producții putem pune pe picioare, etc…
Lipsește un principiu, principiul liberei exprimări, fără teama de repercursiuni dacă punctele de vedere sunt asumate și susținute de dovezi, altfel vom avea iar incompetenți prin administrațiile locale și centrale, prin instituții, și, zău, iată unde am ajuns cu toți habarniștii numiți în poziții cheie. Cred că trebuie ca toți oamenii politici, odată ce sunt aleși, să facă studii de administrație publică, politice sau juridice și nu din acelea făcute prin cine știe ce debarale sau telefonic. 🙂 Ar trebui să avem o lege prin care să-i demitem pe aleși dacă nu organizează lunar dezbateri publice cu cetățenii în circumspripțiile în care au fost aleși

P.S.: Articolul cuprinde câteva din mesajele postate pe FB…

Eu am crezut tot timpul că președinții României au fost niște paiațe, fără atribuții directe… Am ajuns întâmplător pe site-ul academia.edu, căutând niște cărți de specialitate, și mi-a reținut atenția articolul ”Cedarea suveranității energetice – trădare sau prostie”, publicat în revista Perspective Politice a SNSPA.
Am aflat din articol că planificarea resurselor este un domeniu important al apărării, iar Strategia Națională de Apărare a Țării este prezentată în Parlament de președintele României, în termen de trei luni de la investitură.
Din articol înțeleg că România a fost vandalizată (și) energetic cu acordul tacit al celor ce au fost desemnați să reprezinte România în cea mai înaltă poziție a statului.
Cu cât citesc mai mult, cu atât mai mult îmi dau seama că cei ce au condus și conduc România au fost rupți de cunoaștere, de studiu, de înțelegerea, operarea și transferul teoriei în practică. Dacă ieri credeam că am exagerat când am scris că ne aflăm sub imperiul haosului, azi îmi dau seama că situația este mult mai gravă, nimeni nu știe de nimic în țara aceasta. Dacă ar fi să ne comparăm, ca națiune, cu un puzzle, s-ar putea să constatăm, la o gestiune atentă a pieselor, pe care nu a făcut-o nimeni, că nu mai avem nici jumătate din ce ar fi trebuit să avem. Este uluitor! Pot să afirm, fără teamă că greșesc, intelectualii și profesioniștii din România sunt atinși de paraplegism, iar poporul de indiferență.
Am aflat că avem și Ministerul Energiei! Ce-or face oamenii aceștia? Am închis aproape toate minele. Figuram în geografiei industriei mondiale cu bazinele carbonifere de la Petroșani și Gorj și, se pare, postcomunismul le-a transformat în vestigii istorice. Și ca paradoxul zilelor noastre să fie de necontestat, în tot timpul acesta, guvernele au așezat pe hârtie obiective strategige, dar fără a evidenția pașii operaționali.

Suntem în 2016, când scriu aceste gânduri… Lumea a evoluat, dar noi ne ambiționăm să stagnăm. Școala este la limita derizoriului și nimănui nu-i pasă…
Profesorul este împovărat de griji existențiale, deci, nu prea are timp pentru nelimitare, pentru ascensiunea treptelor spirituale și predarea ștafetei spiritualității.

ȘCOALA – grădiniță, gimnaziu, liceu, școală profesională, școală postliceală, facultate – nu trebuie să aibă secrete! Toate documentele școlii trebuie să fie publice, nu pe site-ul ARACIP/ARACIS unde direcțiunea/rectoratul poate urca orice documente vrea, fără a fi validate în CP, ci publice pe site-ul fiecărei instituții în parte, site conectat la rețeaua națională a ministerului de resort.
Pe site trebuie să fie planul de acțiune al școlii, proiectul de buget și execuția bugetară, înregistrările audio ale CP și CA, portofoliile profesorilor și managerilor, incluzând rapoartele de activitate anuale, auxiliarele curriculare și structura dinamică a lecțiilor, planificarea evaluărilor la toate disciplinele și itemii de evaluare, proiectele POS-DRU, cu toată bucătăria lor, dar mai ales IMPACTUL lor, și, evident, FORUM de discuții pentru elevi, părinți și profesori, conectat la forumul educației naționale, etc.
Am dat peste un astfel de site, prin 2001. Era un site francez și uluirea mea a fost maximă. Căutam reviste de chimie și, da, era și revista de chimie a școlii publică pe site-ul instituției respective. Suntem în 2015 și noi nu avem nimic, ca organizare și transparență, din ce aveau francezii în 2001.

Azi, pare-se că viitorul este al celor fără bacalaureat!
Cred că suferim de paraplegism național și asta este ștafeta pe care vrem să o transmitem…
Eu sunt curioasă câte școli postliceale sunt în România și câți absolvenți ai acestor școli profesează în domeniu. De asemenea, aș fi curioasă să știu ce taxe și impozite plătește o școala postliceală privată statului român. Oare, pot găsi situațiile financiare ale acestor instituții de învățământ?

Copiii cu nevoi speciale, care studiază în școlile de masă, cred că trebuie să învețe după programe speciale astfel încât ei să nu fie declarați repetenți.
Într-una din zile, în curtea liceului, plângea din suflet un copil de la gimnaziu. Cum nu trec nepăsătoare niciodată pe lângă un copil care plânge, l-am întrebat de ce varsă amar de lacrimi. Printre suspine mi-a spus că rămâne repetent la matematică. Eu i-am spus că poate rămâne corigent, nu repetent. Cred că toți copiii au nevoie de atenția noastră și a celor din jur. Cred că putem deveni mai empatici dacă facem execițiul imaginației. Să ne imaginăm că un copil cu mici sau mari probleme sau cu probleme induse și întreținute de anturaj este fiul sau nepotul nostru sau poate fi, neștiind niciodată ce ne oferă viitorul.

Profesorii trebuie să beneficieze de o temeinică pregătire psihopedagogică…
Cum se fac azi aceste cursuri, nu ați vrea să știți și nici cei din minister nu vor să știe, din păcate! Plătești cursul, iei cartonul! Profilul dascălului se răsfrânge și asupra elevului, care ia nota, neinteresându-l competențele acumulate (cunoștințe, deprinderi, atitudini).
Pregătirea psihopedagogică trebuie să se facă în mediul academic, în universități, nicidecum să nu fie lăsată la mâna unor inspectori sau metodiști mediocri.

Am dat peste niște rânduri scrise prin 2006, pe forumul educației:
”Daca as avea putere de decizie, as lucra in interesul elevului, al familiei si al scolii. Cum??? As initia o evaluare REALA pe elev, la fiecare disciplina in parte (ex: am intalnit copii ce nu au cautat niciodata un element chimic in Sistemul Periodic sau elevi ce nu stiu sa opereze cu numere zecimale, dar ajunsi in clase terminale…). Nu as mai evalua profesorul dupa programa parcursa, ci dupa competentele elevilor. Eu, ca dascal, daca observ ca elevii nu au notiuni elementare de matematica sau de fizica, sa pot sa fac un referat catre conducerea scolii, iar elevii sa mearga la clasele din ciclul inferior, unde isi pot completa lacunele. Asta implica, pe de o parte, dorinta elevului de a nu ramane ignorant, dar, de asemeni, si dorinta scolii de a nu scoate semianalfabeti pe piata muncii. Asta inseamna ORGANIZARE, ceea ce nu exista in scoala romaneasca. Profesorii trec cu vederea dificultatile de invatare si carentele elevilor cu gandul ca prin existenta acestora au o paine asigurata. Pentru mine inseamna o paine dulce-amara. M-am situat in cazul liceelor tehnologice, dar sunt astfel de situatii si in liceele teoretice.
Manualele trebuie reconcepute astfel incat elevul sa fie intr-o permanenta stare de cautare, sa-l starneasca sa-si puna intrebari, un fel de minicercetare, de care Romania duce lipsa si asta se oglindeste perfect in laboaratoarele universitare de chimie, unde lucrarile de licenta nu mai au proba practica din cauza dotarii precare a facultatii respective. Cum primeste ea acreditare? Nu știu!”.

Scriam pe FB, luna aceasta:

Eu vreau ca cineva, nu știu cine, poate face o verificare reală a ceea ce se-ntâmplă acum în liceele tehnologice.
Elevii claselor a XII-a mai au o săptămână de practică, după ce pe 3 iunie s-a anunțat încheierea cursurilor, ceea ce înseamnă că media la modulul respectiv ar trebui încheiată vineri, 10 iunie, dar ministerul a omis și a suprapus susținerea atestatelor taman în această perioadă, cerând la înscrierea atestatului un dosar care să cuprindă și foile matricole. Eu înțeleg așa: statul român plătește cele 30 de ore fără a fi făcute, onor ministerul habar nu are ce și cum și, CE ESTE CEL MAI GRAV, niciun director de liceu tehnologic nu are curaj să pună mâna pe telefon și să anunțe pe cei ce plimbă hârtii prin minister. Halal intelectuali! Toate astea în timp ce elevul de clasa a XII-a nu are competențe minime de formatare a unui text redactat sau copiat.
Corect este ca ministerul să amâne susținerea atestatelor cu o săptămână, timp în care elevii parcurg ultimul modul de practică comasată. Că nu se face școală și că ea se face ca vai de ea, asta este altceva, dar toate se întâmplă pentru că nimănui nu-i pasă.
Este omenește a greși, dar este divin a sesiza și îndrepta greșeala.

5 iunie 2016, am fost la vot. Am 1001 de impresii. Școala generală în care am învățat până în clasa a VII-a arată jalnic. Imaginile vorbesc de la sine și dovedesc că suntem oameni muște, oameni cu creiere atrofiate, nefolosite, atât aleșii, cât și alegătorii.

8 iunie 2016, la Colegiul Tehnic Lorin Sălăgean a avut loc susținerea atestatului în vederea obținerii certificatului de competențe profesionale. Am găsit un liceu modern, dotat pe proiecte, dar cu un aspect dezolant în perimetrul limitrof. Imaginile vorbesc de la sine.

Am ajuns și la JUVENTHALIA 2016, festivalul de teatru pentru tineret, ediţia a XI-a, desfășurat   joi, 9 iunie, de la orele 17.00, în sala de spectacole a Palatului culturii TEODOR COSTESCU,  Drobeta Turnu Severin.
Dezamăgirea mea a fost maximă. Sala era aproape goală, ceea ce denotă că evenimentul nu a fost corespunzător promovat pe canalele social-media și nici mass-media nu a fost interesată de acest festival al tinerilor ce cochetează cu arta teatrală.
Nu am văzut pe nimeni din partea ISJ Mehedinți. Inspectorul de la educativ ar fi trebuit să trimită notă telefonică în școli, astfel ca informația să ajungă la toți elevii din școlile gimnaziale și din liceele severinene. Doamna director de la Centrul cultural NICHITA STĂNESCU a întârziat. Premierea a fost sărăcăcioasă și nu au fost reprezentate toate liceele…
Cred că ar trebui ca agenții economici să susțină preocupările tinerilor. Dacă nu investim în talentul copiilor, ne irosim în zadar viața. Toți agenții economici ar trebui să sponsorizeze școlile și preocupările elevilor, în opinia mea.
Felicit pe toți tinerii care au participat la acest festival, cât și pe profesorii și coordonatorii lor!
Mi-a reținut atenția textul ”Căință și iertare”…
Nu am primit un program cu succesiunea momentelor artistice, din păcate, dovadă că mai avem acumulări de făcut până vom învăța să organizăm evenimente impecabile din toate punctele de vedere.

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

De când am intrat în sistemul de educație, în anul 1996, am văzut pas cu pas cum delăsarea își pune amprenta sub cupola școlii, cum pas cu pas profesorii se cred semizei și stăpâni la orele lor, fără a mai purta discuții în cadrul catedrei pe marginea conținuturilor științifice pe care le predau la clase, a metodelor de predare – învățare evaluare, cât și a strategiilor didactice… În schimb, profesorii scriu hârtii, fără noimă, hârtii care nu au nimic cu realitatea din cadrul unei școli.
La primul cerc pedagogic, inspectorul școlar de atunci, care a revenit la ISJ tot de atâtea ori de câte ori a revenit și partidul la putere, mi-a dat să prezint un articol, punându-mi la dispoziție resurse bibliografice în limba franceză. Cum orice sarcină pentru mine este o provocare, am scris acel articol și am aflat cu surprindere despre INTERDISCIPLINARITATE și TRANSDISCIPLINARITATE. Ei, bine, nu prea ținem cont de ele și sunt inoperabile în sistemul românesc de învățământ actual, altfel nu înțeleg de ce s-ar putea simți lezat un coleg dacă eu constat că elevul de clasa a XI-a nu știe tabla înmulțirii, sau dacă elevul de clasă 9-12 nu poate citi numele unui scriitor englez sau francez și uneori nici nu poate citi fluent un enunț în limba română, având dificultăți în a emite un enunț științific, folosind limbajul de specialitate.
De ce NU promovează elevii examenul național de bacalaureat? În opinia mea, răspunsul este simplu. Profesorul face doar predare, la ore, și un soi de evaluare, după ureche, când vrea el. Elevul nu știe să învețe tocmai pentru că profesorul nu face predare-învățare, ci doar predare, vorbind de cele mai multe ori cu tabla sau cu niște elevi care iau notițe, dar cărora mintea le umblă hai-hui. Dacă deranjezi un astfel de elev din preocupările lui se declară surprins deoarece el nu-ți deranjează ora și nu se sfiește să spună asta.
În opinia mea, elevii nu au deprinderi de muncă intelectuală, deoarece profesorul doar predă și elevul copiază de la tablă, fără să treacă prin filtrul propriu al gândirii noțiunile și fără să le aplice. De aceea, la bacalaureat, sunt elevi incapabili să-și citească subiectele.
De ce doar elevii de la liceele tehnologice nu iau bacalaureatul? – este o întrebare pertinentă.
Eu le spun elevilor mei că ceea ce ne deosebește de dobitoace este rațiunea. Putem alege să o folosim sau, renunțând la ea, ne îndreptăm spre regnul animal și putem deveni animăluțe cu față umană. Încerc să folosesc puterea cuvintelor. Ei se distrează, dar este dezarmant să vezi niște tineri care aleg să aibă un comportament ce sfidează legile celor 7 ani de acasă. Le spun că mintea este ca un ogor și trebuie lucrată, altfel se instalează un soi de retard mintal. Și asta îi distrează. Nu-mi jignesc elevii, dar trebuie să înțeleagă că școala este spațiu de acumulări intelectuale, nicidecum o grădină zoologică.

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Când o să recunoaștem că învățământul din România este complet rudimentar?
Când o să recunoaștem că organismele răspunzătoare de bunul mers al școlii dorm în front sau plimbă hârtii și atât?
Azi, 24 septembrie 2015, le-am vorbit elevilor la clasă despre prelevarea probelor de apă, făcând referire la mediul de proveniență al apei și modul de recoltare. Într-o lume a tehnicii avansate, ar trebui ca fiecare lecție să poată fi accesată în mediul online, existența laboratoarelor virtuale fiind imperios necesară pentru a dezvolta elevului toate cele trei stiluri de învățare – auditiv, vizual și practic. De exemplu, la unitatea de învățare Norme de Sănătate și Securitate a Muncii elevii ar trebui să aibă truse cu panouri de semnalizare SSM, truse medicale, fie și doar în spațiul virtual, etc.
Urmează să le vorbesc celor de clasa a X-a despre dispozitivele de prelevare a probelor din materiale solide, lichide și gazoase, dar școala nu are în dotare sonde metalice, sonde din sticlă, dispozitive speciale.
Autorii de programe școlare ar trebui să elaboreze și un necesar de materiale și mijloace didactice util desfășurării lecțiilor în condiții de excelență.
Eu cred că delăsarea este de sus în jos și de jos în sus. Ministerul de resort doarme. Inspectoratele școlare dorm, căci altfel ar trebui să știe ce nevoi au școlile. Școlile dorm pentru că profesorii nu vor să deranjeze directorii și inspectorii, iar inspectorii nu vor să-i deranjeze pe cei din minister și facem și noi ce putem, învățământ ca acum 30 de ani, căci nici măcar un videoproiector nu avem în sălile de clasă și nici conexiunea la internet nu este la îndemâna oricui.
Trăim în era în care profesorul trebuie să meargă cu videoproiectorul la clasă, să îl monteze, să îl demonteze, să ceară de pe la X și Y reactivi și substanțe, sticlărie, referate pentru lucrări. Îți stă mintea în loc! Fiecare profesor face după cum îl taie capul, pentru că nu există o bază cu toate cerințele și cu toate resursele bibliografice necesare desfășurării orelor în condiții de excelență.

11 iunie 2023

Din 22 mai 2023 profesorii sunt în grevă. Salarizarea este cum este, dar nici la infrastructura școlară nu stăm mai bine, mai ales în mediul rural.

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Sunt puțin surprinsă de constatarea pe care am făcut-o, azi, 21 septembrie 2015.

În perioada 2-15 aprilie 2014 am făcut parte din grupul țintă ce a beneficiat de o formare în cadrul programului LEONARDO DA VINCI, cu deplasare și cazare pe perioada cursului în Leipzig, Germania.

Constat că formularul trimis de mine către coordonatorul de proiect, colega mea de liceu, Ana Ghițoiu, ce și-a asumat singură validarea rapoartelor tuturor participanților, a suferit modificări. Mult mai târziu de la predare, într-un exces de zel, mi-a venit ideea să cer o copie a formularului validat. Eu credeam că ele vor fi semnate de noi și trimise spre București, dar nu s-a întâmplat asta sau, cel puțin, mie nu mi s-a cerut să-l semnez. Cu ceva zile întârziere de la solicitarea raportului meu validat am primit o copie a acestuia. L-am pus la dosarul cu hârtii. Azi am aruncat o privire pe el și surpriză. Ceea ce am scris eu a fost ori trunchiat, ori modificat, pe alocuri, mai precis, începând cu pagina 5/10.

Atașez ultima formă trimisă pe e-mail coordonatorului de proiect. Am să scanez și forma primită, la cererea expresă a mea, de la coordonatorul de proiect. Este vorba despre proiectul ”EuroCAD Form”.

Propun ca pe viitor să li se interzică coordonatoriloe de proiect să-și asume validarea rapoartelor colegilor, pentru a nu-și permite cenzurarea opiniilor participanților.

Raport Liliana Ionescu final 1

Raport PLM modificat si validat de coord. proiect

Constat că formularul a fost validat de colega mea la ora 8.45, 11 mai 2014, iar ea încă purta corespondență cu mine la ora 11.21 și îmi spunea ce să mai adaug. Mă-ntreb dacă o parte din programul detaliat al activităților nu apare în alt formular. Aș vrea să mă înșel.

De asemenea, trebuia ca acest curs să fie recunoscut în România, sub forma de credite. A fost demarată această acțiune și încetată la scurt timp. Nu am înțeles de ce ne-au fost înapoiate dosarele cu copiile și nu s-a bătut monedă pentru eliberarea unui certificat participare mobilitate, cu recunoaștere în România sau, poate, doar dosarul meu a fost respins.

Acum îmi vine în minte și proiectul POS-DRU derulat în școală, Pași spre viitor. Am fost expert pe termen scurt în cadrul proiectului și, deși inițial ni s-a promis un certificat de formator, eu nu l-am primit în cadrul proiectului, ci mult mai târziu, la cerere de la formator, doamna Ion, de la un liceu din Craiova.

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Radiografia săptămânii 23-30 iulie 2015
(II) Chișinău…
Impresiile au fost de altă natură, menite parcă să înlăture oboseala acumulată după cele 26 de ore de la plecarea de acasă.
Am tot fost acuzată că mi-am făcut o preocupare din a critica și sesiza aspectele negative, pe care, fără să vreau, le întâlnesc la tot pasul, în cotidian. Ei, bine, de data aceasta, am numai cuvinte de laudă. Organizarea a fost impecabilă, de la primire și până la plecarea din Chișinău. Colegii organizatori ne-au primit în portul tradițional românesc și, eficient, ne înregistram, primeam mapa de participant și bonurile de masă. Primirea noastră, respectiv cazarea, a fost făcută la LICEUL Academiei de Științe a Moldovei. Camerele internatului erau foarte primitoare, bine îngrijite și bine dotate. Regret că am omis să fac fotografii în interiorul spațiilor destinate cazării elevilor, pe timpul școlii. Pe holul etajului se afla o uscătorie la fel de bine gândită, ca și utilitate. De acolo se putea vedea atât răsăritul, cât și apusul soarelui.
Seara am făcut un tur de oraș, plimbându-mă pe unul din cele mai largi și mai bogat în arbori seculari bulevard, împreună cu una din colege. Inițial, ne-a reținut atenția și am admirat buna coordonare și disciplina unui grup de elevi englezi aflat, ca și noi, în deplasare. Aproape că aș fi intrat și eu în jocurile lor de echipă, extrem de interesante.
Meniul zilei a fost gândit în așa fel încât să aducă elemente de bun gust, atât ca servire, cât și ca aspect.
Cum activitățile zilei de 24 iulie le-am pierdut, noi fiind pasageri dependenți de viza de intrare a colegilor sârbi, ne-am bucurat din plin de ziua de 25 iulie, zi dedicată simpozionului – dezbatere ”Limba română în contextul dialogului intercultural pedagogic fără frontiere”, desfășurat la Academia de Științe a Moldovei. Am fost primiți ca niște oaspeți de seamă, cu pâine și sare.
Nu știu când a trecut timpul! Știu că am fost captată de fiecare vorbitor în parte, cuvintele au adus cu ele vibrația necenzurată ”a patriei comune, a patriei noastre – Limba Română”.
Colegii de la Chișinău și-au propus să aducă în prim-plan și cultura spirituală a zonei căreia îi aparțin și am avut parte de un spectacol ce ne-a umplut inimile de frumos și de încântare nefățarnică. Au răsunat în sală versurile poetului Grigore Vieru, cântecele lui Ion Aldea și Doina Teodorovici, interpretate de tineri talentați și frumoși, de parcă talentul ar avea ceva în comun și cu trăsăturile feței, deși știm sigur că are puncte comune și interferențe cu frumusețea interioară, moștenire genetică în de neajuns dacă nu este slefuită permanent.
Seara a fost pe măsura zilei. Am petrecut românește la restaurantul ”Voia boierului”…

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Un gând, aiuristic sau nu…
Cred că inteligența omenirii este acumulată în tot ce ne înconjoară, dar procente mari se află în soare, în lună și în stele. Priviți cerul, cât mai des!
Influența literaturii SF, adorată în adolescență, își spune cuvântul. Cred că, uneori, există un sâmbure de adevăr în literatura SF. Autorii de SF sunt un fel de vizionari cu capacități extrasenzoriale peste limita omului care nu depune niciun efort să și le dezvolte. Este o mare risipă de energie pe planetă, atât timp cât oamenii cred că existența lor este un simplu hazard. Nici vorbă de asta! Oamenii trebuie să tindă spre nivelul superior al conștiinței, dar, din păcate, asta nu se-nvață la școală.
Cu ani în urmă mi-a picat în mână o carte care aducea în discuție nivelul superior al conștiinței. Era prima dată când auzeam de așa ceva și cred că asta se întâmpla prin 2001. Nivelul superior al conștiinței se atinge doar când vrei și depui efort să tinzi spre perfecțiune. Conceptul este un fel de fata Morgana. Mental vezi acțiunea derulându-se perfect, dar, în practică, factorii perturbatori deviază acțiunea. Este interesant să studiezi etapele derulării unui eveniment.
De când mă știu am depus eforturi să-mi dezvolt capacitățile extrasenzoriale. Mult timp am încercat să mut obiecte cu forța minții. Este o stare de concentrare extraordinară. Nu mi-a ieșit niciodată, dar am conștientizat capacitatea mea de concentrare. Am încercat să învăț să evit pericolele. Îmi puneam obstacole în față și îmi propuneam să le simt cu ochii minții. Asta mi-a ieșit, după zeci de încercări eșuate. Și acum mai încerc acest exercițiu și îmi iese. Am aplicat cam tot ce am citit prin cărți…
În anul 2004 am trăit o experiență unică, Făcusem un test care îmi spunea că sunt una din cele cinci persoane de pe mapamond capabile să-l rezolve, mă înscrisesem în grupul Mensa. Aveam o stare de explozie intelectuală. Sigur voi scrie și eu un roman, nu neapărat SF, care va avea la bază un fapt real.
Mintea umană are un potențial extraordinar, dar oamenii nu-l folosesc, în opinia mea. Sunt anumite canale energetice ce se pot deschide. Concluzia experimentului din anul 2004 – Capacitățile extrasenzoriale bine puse la punct îți permit să închizi canale energetice cu exteriorul, altfel rămâi ancorat într-o lume ireală și cred că asta se-ntâmplă cu persoanele care acceptă să piardă controlul asupra propriului psihic. Este de dorit ca experimentele să nu fie reluate. S-ar putea ca și forțele oculte să fie răspunzătoare de deschiderea unor canale energetice cu exteriorul. Important este ca ele să fie închise urgent.

Cum am interferat eu cu câmpuri energetice străine? Ce lecții am primit?

În luna martie 2004 am intrat în contact cu un câmp energetic străin. Am invocat dumnezeirea. Intrasem într-un joc mental și nu vroiam să greșesc, să cedez, să fiu asemeni unei femei ușoare. Nu știu dacă am interferat cu forțe invizibile ale Universului, cu ființe umane evoluate, cu forțe oculte sau pur și simplu timpul, locul și contextul au fost favorabile experimentului unic pe care l-am trăit. Era o forță extraordinară, un câmp energetic, care m-a obligat să deschid cărțile religioase, pe mine, tocmai pe mine, ateea convinsă. Mi-aduc aminte că a doua zi, de ciudă, am mers și le-am aruncat într-un coș de gunoi stradal, împreună cu iconițe cu tot. Forța aceea invizibilă m-a determinat să aprind lumânări și să mă rog, pe mine care nu credeam în forța rugăciunii, să înțeleg teroarea și spaima oamenilor în fața războaielor și a calamităților naturale. Era ca și cum mintea mea se desfunda continuu. Toate veneau din interior, sub presiunea câmpului energetic exterior. Este uluitor ceea ce am trăit! Mintea se deschidea continuu. M-am gândit la religii, la oamenii animați de idealuri umane, la tsunami, la atentate, la teleportare, la conexiunea între știință și religie, la strămoși, la conexiunea cu Universul, la stagnarea României și la întreg mapamondul. Am scris tot ce-am gândit. Carnețelul i l-am dat mamei și chiar regret că nu l-a păstrat. Am stăpânit tot timpul acel câmp energetic. Uluitor! Cred că acela a fost culoarul spre nivelul superior al conștiinței, spre iluminare. 🙂

Capacitățile extrasenzoriale, odată conștientizate, pot respinge câmpurile de forțe oculte.
Este ceva în Univers, cu efect de bumerang. Eu, după experiența din anul 2004, am învățat să mă gândesc la oameni, nu doar la cei din imediata mea vecinătate. Am învățat să accept toate religiile lumii și să înțeleg suferința celorlalți. Am învățat să conștientizez universul și măreția lui. Este ca și cum am primit binecuvântarea cerului…
Am descris, în linii mari, experimentul anului 2004 pe forumul educației.
Din anul 2004, fiind conștientă de capacitățile mele extrasenzoriale, am devenit mai reticentă la experimente. Cred că am nevoie de literatura secretă a Vaticanului pentru a desluși anumite taine ale acțiunii și reacțiunii Universului. Știu că pentru cei ce se gândesc doar la viața lor, acestea sunt gânduri care depășesc capacitatea de înțelegere a multor muritori.

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Eu cred că este perfect adevărat ceea ce susține părintele taoismului.
Nu ai cum să îți găsești pacea lăuntrică dacă te ancorezi în trecut sau în viitor. Am o cunoștință care tot timpul vorbește despre trecut sau se poziționează la un timp viitor, uitând să se bucure de ce-i oferă prezentul.
Gândindu-ne doar la trecut sau la viitor, uităm să ne bucurăm de prezent! Trecutul trebuie să rămână în urmă, după ce s-a finalizat procesul de autoanaliză. Viitorul este în față, are nevoie de a-i fi conturate perspectivele, dar acțiunea este tot în prezent.
Dacă ai o iluzie și o conștientizezi nu vei deveni niciodată depresiv. Se instalează depresia la cei ce se ambiționează să rămână ancorați în trecut, la un moment care le-a adus fericirea, victimizându-se și neacceptând o schimbarea, eșecul, căderea, care sunt inerente în viețile muritorilor, în opinia mea.

Suntem educați să vedem viața ca pe o povară. Dacă conștientizăm fărâma de metafizică, conștientizăm și că viața este un MIRACOL fascinant!

Viața nu este un dar, ca un cadou bine ambalat. Tu îți construiești viața, zi de zi. Poate natura a decis ceva pentru tine, dar tu, prin liberul arbitru, poți schimba traiectoria propriei vieți, prin acțiune, nu reacțiune.
Ieri, 1 mai 2015, pe stradă, o familie mi-a atras atenția. Părinții țineau în brațe câte un copil și am auzit-o pe mama spunând că fără fericire viața este o povară. Cred că și fără pâine viața este o povară, fără casă, fără serviciu… Și acestea nu sunt iluzii, ci realitate crudă.
La polul opus, statul ne ține la limita autosuficienței, cu salarii mici, taxe mari, cu perspectiva ajutorului de șomaj pentru familiile nevoiașe.
Munca asigură demnitatea umană. Lipsa ei face ca idealurile să fie inexistente. Viitorul națiunii este unul incert, în astfel de condiții.
Munca este antidotul depresiei, iar planurile de viitor și acțiunea antidotul angoasei.

Munca, acțiunea și perspectiva calității vieții fac prezentul fascinant.

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

De multe ori m-am întrebat ce rol are biserica în devenirea ființei spirituale…

În opinia mea, religia înseamnă educarea simțurilor prin fapte bune, frumos și adevăr, ceea ce îți permite perceperea energetică a membrilor grupului și, uneori, conectarea  la plenitudinea și magia existenței Universului, ființa supremă și conștiința supremă, duh și spirit, suflet și rațiune, acum și aici, dar și atunci și acolo, vizând planul transcendental.

Poți să ai propria ta religie?

Când devin oamenii preocupați de religiozitate,  de sacralitate?

Încapsulează cuvintele vibrații ale unor secole apuse?

Duhul și spiritul sunt distribuite după legile ce stau la baza funcționării unui perpetuum mobile cu bile sau legea hazardului este răspunzătoare de sărăcia spirituală a unor secole și decăderea morală a altora?

Trupul, sufletul și mintea altfel spus, materia, energia și spiritul sau substanța, duhul și rațiunea trebuie să evolueze și să se reintegreze  în Cosmos, substanța reîntregind planul teluric, iar energia și spiritul planul celest.

Am fost la slujba de duminică. Ceva inedit pentru mine. Impresiile au fost multe. În primul rând, nu am avut o cărticică cu versurile ce se auzeau în biserică. Fiecare cânta pe vocea lui. Era ceva departe de frumos. Dacă biserica ar fi avut un cor adevărat, notele false s-ar fi pierdut printre vocile pregătite, așa a trebuit să îndur cu stoicism toate tonurile. Nu erau scaune pentru toți creștinii. Eu m-am dus în grupul bătrânilor. Cei mai mulți se chinuiau să se ridice la anumite momente ale slujbei, pentru a bate mătănii. Am avut senzația că sunt la o piesă de teatru, să știți. Până și unul din preoți avea o voce dogită și am înregistrat slujba, pentru cei ce nu mă cred. Slujba este mai mult o cântare decât o cuvântare…

Luther susținea în cele 95 de teze că iertarea păcatelor vine din căință, nicidecum numai de la o autoritate bisericească… Cred și eu că a dat biserica peste cap, dar mai cred că avea perfectă dreptate.
Mântuirea nu poate fi atinsă fără credință, spune Luther și cred că aici intervine credința în bine, frumos și adevăr nu neapărat în dogme bisericești.

Să particularizăm pe un caz posibil. O femeie, în timpul comunismului, face peste 40 de chiuretaje, păcat capital în creștinism. Merge la biserică și primește ceva canoane (nu prea știu ce sunt astea). Le duce la îndeplinire dintr-un automatism și primește de la preot iertarea păcatelor. Este absorbită de păcat? Și dacă recunoaște chiuretajele pe patul de moarte, este iertată? Biserica așa spune… Isus a fost pus pe cruce lângă un tâlhar și tâlharul a fost mântuit.

Să-l vezi pe preot ca pe Isus și acesta să-ți ia păcatele?

Și toți cei ce mor cu preot și își recunosc păcatele în fața slujitorului bisericii sunt mântuiți?

Dacă toți primim mântuirea și ne îndreptăm spre viața veșnică de ce pe pământ este atât rău?

Există azi profesori de exegeză?

De ce oare trebuie să plătești ceva înainte de a te convinge de seriozitatea serviciilor puse la dispoziție. Este ca și cum ai plăti pentru blana ursului din pădure. Ingenioasă metodă! Întreprinzătorii online îți prezintă la superlativ un câștig facil, fără să îți dea prea multe detalii despre ce și cum, mesajul îți poate incita curiozitatea și nu îți rămâne decât să iei o decizie, mergi pe mâna lor sau pe mâna rațiunii.

http://www.careerjournalonline.com/newsupdate/workfromhome/015clk/intl_survey/europe/?subid1=yhrow3-europe-romania

Am primit un voucher de 245 euro de la un casino, dar nu poți să joci și să consumi oferta dacă nu ai bani reali în cont. Sunt mecanisme bine puse la punct astfel încât cei mai naivi să pice în capcane bine gândite să dea dependență.

http://promo3.c-rewards.com/splash/vct/en/sp4/default.asp

Ce o face poliția internetului? Există o poliție a mediului virtual? Nu prea cred, atât timp cât pe internet se vând substanțe psihotrope, se vând trupuri pentru plăceri, etc.

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Indiferența pune stăpânire și pe cele mai evoluate spirite ale omenirii!! Suntem indiferenţi față de semenii noştri aflaţi in suferinţă, față de tinerii nevinovaţi- victime ale unui război ce-și pune amprenta asupra țărilor posesoare de bogaţii naturale. Suntem indiferenţi față de ignoranța tinerilor ce cred în forţa fizică, renegând forţa minții…, suntem indiferenţi fata de natură, care cu dărnicie ne oferă roadele ei, așa cum mintea umană, sub influența unui stimul extern, redă informaţiile de mult uitate și stocate in labirintul inconştientului….
Dacă fiecare ar privi în propriul trecut ar fi uimit să constate câte lecţii de viață a primit si cărora nu le-a acordat nici o importanță! De cele mai multe ori uităm că suntem binecuvantați de Dumnezeu, având un corp fizic intact, alergând dupa himere și fiind fascinaţi de mirajul câştigului facil si nelimitat. Toate acestea nu fac decât să estompeze aura energetică, devenind la un moment dat simple sisteme adiabate, care nu permit schimbul de căldură cu mediul extern. Dacă nu putem rezona afectiv cu cei din jur, devenim insensibili si suntem direct manipulaţi de propriul nostru interes, uneori meschin.
Omul acționează în viață din convingeri proprii, pe care și le formează de-a lungul vremii. Uneori, convingerile îi sunt inoculate de cei din jur, alteori sunt formaţii proprii ale eu-lui, important este ca ele să aibă la bază principii solide ale conştiinţei propriei valori.
Oare câți dintre semenii noştri au conştiinţa reală a propriei valori, într-un sistem în care sunt promovate mediocritatea si ignoranța??
Intelectualii de odinioară iși desăvârșeau formaţia profesionala în școli recunoscute în lume, azi mulţi nici nu stiu să aducă argumente solide în favoarea unor idei ce implementate ar putea schimba destinul omenirii…
Intelectualii contemporani uită – în timp – că au absolvit o facultate și uită să pună în slujba umanității invățăturile primite! O depreciere a calității intelectualului, plafonat si indiferent, hotărât să suporte vicisitudinile vremii fără a lua poziţie, fără a avea replică, se observă in toata ierarhia socială. Spre vârful piramidei ierarhice acced cei ce au motivaţii personale puternice si susţinere politica, in detrimentul celor ce isi pot pune potentialul in slujba naţiunii, deoarece aceştia sunt marginalizați, incoltiti ca si cum ar fi elementul perturbator, nicidecum stabilizator.
Cu siguranţa putem schimba destinul omenirii dacă vom invăța să ne respectam trecutul, dacă vom deschide culoar celor ce pot și vor să facă ceva pentru națiunea română si, evident, dacă vom investi in educaţia tinerilor, ce reprezintă viitorul!

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Primul articol scris ca profesor -inginer -titular la Colegiul Tehnic Decebal din Drobeta Turnu Severin

Natura simplă şi inteligibilă în esenţa ei – nu este banală. Cunoştinţele despre natură pot fi însă banalizate. în lungul ei pelerinaj din manual în manual, descrierea celor mai interesante experimente devenind palidă, golită – într-o măsură mai mică sau mai mare – de conţinutul ei informaţional. Apoi, experimentele sunt roase de criza de timp şi, din când în când, de rutina unor dascăli sau dezinteresul elevilor pentru studiu.
Experimentul demonstrativ poate fi foarte spectaculos; se poate afirma că între intuitivitatea şi spectaculozitatea unui experiment există o anumită relaţie, fiindcă experimentele intuitive sunt în general şi captivante. Reciproca se adevereşte însă mai rar. Focurile bengale produse cu mai multe amestecuri mai mult sau mai puţin complicate pot produce fiori unor adolescenţi, dar sunt mult mai puţin instructive decât o ardere realizată într-o aparatură adecvată. Ploaia de scântei produsă de artificiile pentru pomul de iarnă este mai puţin instructivă decât arderea unei sârme de fier într-un vas umplut cu oxigen. Experimentul demonstrativ nu trebuie să genereze într-o scamatorie de circ. Cel mai simplu experiment, dacă e formulat ca o întrebare inteligentă pusă naturii, dezvăluie multe dintre aparenţele secrete ale transformării substanţelor.
Periculozitatea experimentelor chimice rezidă potenţial în proprietăţile toxice, explozive, caustice, etc ale substanţelor folosite sau obținute. Proprietăţile periculoase ale substanţelor se manifestă acut în urma unor manipulări greşite, izvorâte din necunoaşterea, respectiv cunoaşterea superficială a tehnicii experimentării. Gama experimentelor accesibile începătorului nu este atât de restrânsă datorită regulilor de securitate a muncii.
Legătura între teorie şi practică se realizează prin lămurirea ştiinţifică a esenţei proceselor fundamentale din chimie.
Necesitatea analizei teoretice a unui experiment trebuie să stimuleze elevul, să-l antreneze şi într-o activitate permanentă de perfecţionare teoretică.
Există o diferenţă inadmisibilă între rigurozitatea cu care se efectuează operaţiile chimice în laboratoarele de analiză şi în şcoală. Evident, cerinţele privind precizia rezultatelor obţinute sunt mult mai modeste în cazul unui experiment şcolar, dar se constată uneori că se lucrează cu pretenţii mult mai reduse decât cele justificate de aparatura şcolară şi nivelul deprinderilor la care pot ajunge elevii de o anumită vârstă.
Tendinţa salutară a metodicii contemporane de a scoate în relief aspectele cantitative ale fenomenelor chimice continuă una din tradiţiile cele mai pozitive ale învăţământului chimic şi este în deplină concordanţă cu linia de dezvoltare a chimiei şi ingineriei chimice moderne, caracterizată print-un proces profund de fizico-chimizare şi matematizare. Matematizarea unei ştiinţe nu este închisă în sine, un formalism independent de faptele experimentale, ci porneşte de la mărimi constatate, iar rezultatele ei oferă previziuni ştiinţifice verificabile prin experimente adecvate. Fără determinări cantitative, procesul de matematizare este lipsit de baza lui obiectivă!
Diversificarea chimiei nu înseamnă izolarea diferitelor ramuri ale acestei ştiinţe, ci este un proces dialectic însoţit de interacţiuni tot mai profunde între aceste domenii. Sunt cunoscute, de exemplu, intensele influenţe reciproce dintre chimia analitică, chimia anorganică şi cea fizică. Făcând referiri la domeniul chimiei demonstrative, se consideră incomplet un experiment preparativ, dacă el nu este însoţit de identificarea produselor şi de prezentarea unor proprietăţi importante ale acestora – pledând în acest sens pentru folosirea didactică complexă a unui experiment şcolar.
În cadrul activităţilor de la clasă predomină etapa înţelegerii cunoştinţelor, interiorizării acestora şi se urmăreşte asigurarea bazei de orientare pentru activitatea practică, unde predomină preocuparea pentru formarea unui structuri perceptiv-intelectuale specifice activităţii desfăşurate: capacitatea de a observa, de a analiza, de a integra o pluritate de însuşiri, de a discerne esenţialul de neesenţial, dezvoltarea logicii intuitive,” raţionamentului inductiv, capacitatea de a opera cu noţiuni, de a verifica teoretic şi empiric ipoteze.
Pe măsură ce elevii vor învăţa să recunoască şi să folosească principiile şi conceptele importante ale chimiei vor putea aprecia şi înţelege mai bine teoriile care au fost propuse pentru a explica regularităţile dezvăluite de experienţe.
Ideal ar fi ca în timpul unui experiment elevul:

• să strângă informații prin observație;
•să îşi organizeze această informaţie şi să caute regularităţile;
•să fie curios să ştie de ce există aceste regularităţi;
•să comunice aceste observaţii altora.
Acestea reprezintă activităţile de bază ale ştiinţei. Observaţia este punctul de plecare. Observaţia este cea mai utilă atunci când sunt controlate cu atenţie condiţiile care o influenţează. Elevii vor câştiga încredere în ei înşişi dacă vor executa fiecare experienţă cât mai bine cu putinţă, îndeplinindu-şi partea de muncă atunci când lucrează cu un partener sau într-o echipă. Lucrând împreună într-o echipă, fiecare participant contribuie cu ceva la cercetare. Folosindu-şi ingeniozitatea şi bunul simţ, vor descoperi că apar multe situaţii favorabile pentru o gândire logică şi imaginativă, având ocazia unică şi pasionantă de a observa mult din regularităţile chimiei.

Învăţarea prin descoperire şi cercetare nu este o metodă efemeră, ceva ce se poate aplica din când în când în procesul instructiv-educativ. Redescoperirea cunoştinţelor este esenţa învăţării umane!

Este greşită concepţia că numai probleme pretenţioase pot fi abordate ca lucrări de cercetare. Dimpotrivă, spiritul, atitudinea de cercetător se formează pe baza rezolvării, la început, a unor probleme simple în cazul cărora dificultăţile tehnice şi de conţinut nu eclipsează aspectele metodologice.
Valorificarea tradiţiilor metodice are şi aspecte negative. O inerţie specifică manualelor contribuie la persistenţa, chiar la consacrarea unor demonstraţii, limitând astfel cercetarea.
O concluzie firească a celor expuse este că elevul trebuie să experimenteze cât mai mult şi să reflecteze asupra celor constatate, numai astfel tehnica experimentelor didactice poate fi un domeniu vast în care se pot realiza mici inovaţii cu o aparatură modestă…

BIBLIOGRAFIE

1. Ervin Sallo, Experimente chimice în școală, Editura facla, București, 1976
2. McClellan Davis, Haenisch MacNab O„Connor, Chimie – Experiențe și principii, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1983

Grecu Liliana, (Ionescu 1992-2015) profesor chimie industrială/prof. detașat chimie

Pe agenda cercului se afla un simpozion dedicat elevilor și profesorilor, cât și o vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze.
La ora 9 am fost primiți de gazdele simpozionului într-una din sălile de clasă din corpul nerenovat al liceului, parchetul complet neîngrijit atrăgându-mi atenția încă de la intrare în spațiul în care elevii unei clase își desfășoară activitatea zi de zi, șase ore din zi.
Evident că am comunicat impresia mea colegilor și iar am căzut în centrul atenției cu niște observații pertinente, din punctul meu de vedere, și exagerate, din punctul de vedere al altor colegi. Din zona tampon, de acomodare și socializare, unde am avut impresia că sunt în Turnul Babel, am mers în sala de festivități a liceului, primitoare și bine îngrijită, decorată cu tablouri pictate în nunațe vesele care mi-au atras atenția de când am fost în inspecție la una din fostele mele eleve din liceu, azi profesoară cu definitivatul promovat. Totul a mers pe repede înainte… Inspectoarea de specialitate ne-a vorbit despre o broșură de promovare a învățământului tehnic editată de ISJ Brașov, cu editare și în mediul online. O altă colegă a făcut o prezentare a broșurii și a site-ului Orientare în carieră, dar în sală accesul la internet era inexistent, neexistând posibilitatea vizualizării broșurii în format electronic, dovadă că nu prea suntem în era digitală. S-a vorbit despre învățământul dual, despre necesitatea implicării profesorilor în organizarea învățământului tehnic profesional, de parcă profesorii ar fi primari, inspectori școlari, directori, angajați ai Camerei de Comerț și Industrie sau cine știe ai cărui departament răspunzător de organizarea școlii și învățământului mehedințean. Am avut un exemplu de bună practică… Școala de la Corlățel are un parteneriat cu agentul economic din zonă, ce desfășoară activități în domeniul agricol și viticultură. Nu am înțeles dacă elevii sunt și din județ, dacă au cazare, masă și transport și dacă sunt angajați la finalizarea studiilor. Am aflat că sunt cooptați în perioada muncilor agricole…
În miezul nopții am stat să-mi pregătesc prezentarea pentru simpozion. Am considerat că tema este de actualitate și demnă de luat în seamă. dar, în timp ce eu vroiam să vorbesc despre ”Tehnologii informatice în managementul educațional – Platforme educaționale prin aplicația Google Classroom”, am aflat că suntem presați de timp și la ora 10 trebuie să ajungem la agentul economic. Nu era un impediment că sala nu avea conexiune la internet, putând să fac hot-spot de la mobil, dar graba de a finaliza întrunirea mi-a paralizat intenția de a prezenta materialul pregătit. În jur de 70 de persoane am mers în vizită la agentul economic. Nu știu câte persoane au rămas la simpozion. La ora 11.40 ne-am reintors la liceu. Simpozionul luase sfârșit. Am primit diploma, de parcă acesta fusese scopul meu, să mai am o hârtie la dosar.
La un pahar de suc și o felia de pizza, am reușit să-i propun inspectoarei de specialitate să-mi trimită adresele de e-mail ale tuturor colegilor pentru a le trimite prezentarea PowerPoint despre e-Learning. I-am propus să facem o platformă electronică cu toți profesorii de specialitate, pe domenii de calificare. Cum am aflat că nu există o bază finalizată cu toate datele de contact ale tuturor colegilor, mi-a venit ideea de a face foto la tabelele cu profesorii înscriși la simpozion. Și, acum, vine surpriza. Una din colege mi-a spus că nu vrea ca datele dumneaei să fie publice. Un soi de paranoia, aș spune. Cineva a venit cu o explicație la fel de stupidă, cum că inspectoarea ar fi fost deranjată la telefon de o persoană necunoscută, cu număr secret. Toate firmele de telefonie au un regim de evidență a cartelelor telefonice și nu cred că este greu ca persoana care a apelat-o să fie identificată.
Eu consider că fiecare profesor trebuie să aibă valide și vizibile datele de contact pe site-ul ISJ. Profesorii care sunt panicați din fire, pot avea un telefon de serviciu și altul particular, dar trebuie să avem deschidere către colegi, elevi și familiile lor.
Eu am înțeles că ne adunăm ca să avem de unde pleca.
În opinia mea, simpozionul nu trebuia să se suprapună cu vizita de la firma de cabluri.
Gazdele cercului pedagogic aveau și ARACIP-ul în școală. Mi s-ar fi părut corect ca evaluatorii ARACIP să fi fost în mijlocul nostru. Nici pomeneală de așa ceva…
Sunt sigură că o echipă de oameni s-a străduit ca totul să iasă bine, dar nu este de ajuns. Ori învățăm să ne implicăm toți, ori informația ajunge preferențial la colegii din sistem. Am aflat că au fost profesori din liceu care nu au știut de organizarea simpozionului, ceea ce denotă o slabă comunicare la nivelul instituției. Nu mai vorbesc, la nivel județean…
Ar fi fost o soluție ca simpozionul să fi fost înregistrat video și chiar ar trebui ca ministerul să țină evidența tuturor simpozioanelor care se desfășoară la nivel județean sau național. Care a fost finalitatea acestui simpozion? Ce concluzii s-au desprins?
Nu am văzut picior de elev la simpozion…

19 mai 2017, în vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze…

Am început cu stângul, dar, după prima impresie nefavorabilă, aveam să constat că ordinea și disciplina sunt implementate cu sârguință. Până la intrarea la agentul economic, mi-a atras atenția parcarea neamenajată dintre RAR și firma ce asigură locuri de muncă pentru cei 3500 de angajați din județ. Este foarte greu, când porți tocuri, să mergi ca pe ulițele satului românesc, aflat încă departe de satul european. După ce am scăpat de pietriș, am constatat că la poartă nu aveau un cititor de buletine. A fost un timp de așteptare. Nu aveau nici calculator, așa că tabelul nominal a fost instrumentul de lucru al celor de la punctul de intrare în instituție. Mă gândesc acum că ar fi putut amenaja o zonă de aștepare, cu bănci… 🙂 Ar putea deveni o zonă de recreere și pentru angajați. Am observat în plan secund un fel de foișor amenajat probabil pentru fumători.
După 10-15 minute de așteptare pașnică, timp în care am mai privit împrejurimile, am intrat în curtea agentului economic.
Am fost conduși spre una din sălile lor de curs. M-am gândit că așa ar trebui să arate toate sălile de clasă din școlile din România. Era spațioasă, cu laptop și videoproiector, iar într-un colț se aflau câteva dulapuri -bloc, cu cheie. Lumina în exces a adus ceva prejudicii prezentărilor video.
Mi-am adus aminte de anii în care am fost angajată la BJATM Mehedinți. Am fost instruiți în legătură cu normele de protecția muncii din fabrica pe care urma să o vizităm, după ce cuvântul de bun sosit și prezentarea firmei ne-a fost adresat și respectiv susținută de chiar directorul fabricii, alături de directorul de la departamentul resurse umane. Deși aveau o delegație de japonezi, și-au făcut timp să fie și în mijlocul nostru. Am aflat că au sponsorizat echiparea și dotarea unei săli de clasă și a unui atelier, în cadrul unui parteneriat pe care-l au cu Colegiul Tehnic Auto, dar nu au fost cooptați și cointeresați de administrația locală și ISJ pentru a susține pregătirea forței de muncă în cadrul învățământului dual. Am aflat că nu există o bază logistică pentru adaptarea curriculum-uiui universitar, pentru a pregăti specialiști în facultățile de profil.
Am aflat că au 16.000 de metri pătrați, din care 11.000 sunt folosiți efectiv. Poate Ministerul Educației și ISJ-urile ar trebui să negocieze readucerea învățământului tehnic în fabrici. S-a demonstrat că a fost un eșec total ruperea liceelor tehnologice de agenții economici și poate avem nevoie de cercetări care să demonstreze ceea ce susțin eu la nivelul simțului comun.

Totul a fost foarte bine organizat. Am fost împărțiți în trei grupuri cu câte un ghid. Și am intrat în spațiul ce mi-a dat impresia de organizare încă de la sosire. Prin minte mi-a trecut fugitiv zona comercială din Leipzig care la ora aceea m-a uimit. De prin molozul și dezastrul din România, zona aceea, ca și cea de aici, mi-a demonstrat că suntem cu ani lumină în urma altor popoare, nu că nu putem, ci doar pentru că nu vrem să facem totul bine.
Panouri mișcătoare și oameni roboți. Aceasta a fost prima impresie. Ordine și curățenie, chiar dacă la intrare am văzut câteva mici pete de mucegai. Am fost uimită de rapiditatea cu care angajații executau mișcările. Legau și desfăceau cabluri, montau siguranțe și relee, verificau. Cablurile erau pe culori și schema de montare era cu afișaj electronic. Am încercat să montez câteva siguranțe, stângace fiind. M-am întâlnit cu foști elevi.
Am aflat că salariul angajaților nu depășește 1400 de lei și am deja o curiozitate. Suntem forță ieftină de muncă, suntem plătiți corespunzător pentru munca prestată? Dacă o astfel de fabrică ar fi în Marea Britanie, salariile ar fi ca în România? Nu cred!

Firma este o oază de lumină în economia la pământ a orașului. Investitorii străini trebuie cointeresați să susțină învățământul tehnic profesional.

https://www.facebook.com/CampofrioRomania

https://www.facebook.com/WorldVisionRomania

Devenim mai buni de două ori pe an sau, altfel spus, biserica ne aduce aminte – în pragul celor două momente marcante ale creştinătăţii – că pe scara vituţilor vor ajunge cei buni, cei cu credinţă şi cei cu nădejde în Dumnezeu, dar cui îi mai pasă azi de patimile lui Hristos şi de mântuirea sufletului? Trăim într-o lume în care banul primează şi în care se pierd valorile morale şi, totuşi, în pragul Sărbătorilor de Iarnă ne facem timp să ne împăcăm cu noi înşine şi facem daruri celor dragi, uneori chiar dăruim din agoniseala noastră celor năpăstuiţi de soartă.

În acest sens, şi mass-media lucrează febril. Îi depistează fără greutate pe cei nevoiaşi şi prin intermediul unor sponsori generoşi le pot aduce acestora în suflet şi pe faţă bucuria. Păcat că totul durează doar câteva zile şi păcat că media nu conlucrează cu administraţia locală pentru găsirea unui acoperiş familiilor sărace, cu AJOFM pentru crearea unor locuri de muncă, cu Protecţia Copilului pentru institutionalizarea unor copii ai străzii, dovadă certă ca mecanismul social nu funcţionează. Este ca şi cum verigile lanţului ar fi disparate şi este nevoie de o minte meteorică pentru ca ele să fie înlănţuite funcţional.

De asemenea, partidele politice, aflate sau nu la guvernare, incapabile să propună pachete de programe care să vizeze bunăstarea poporului pe termen lung, în pragul sărbătorilor de iarnă ies la rampă. Profită de mediatizare  şi promovează imaginea partidului exploatând vicisitudinile trăite de unii concitadini, făcând daruri bătrânilor aflaţi în azile sau oamenilor nevoiaşi. Copiii proveniţi din medii defavorizate, aleatoriu intră în acest proiect de scurtă durată.

 Dar faptele bune durează doar câteva zile şi apoi totul reintră în normal, iar noi rămânem aceiaşi CETĂŢENI INDIFERENŢI la INDIFERENŢA ALEŞILOR şi indiferenţi la sărăcia celor nepăstuiţi de soartă…

 An de an sărbătorile de iarnă sunt marcate şi în oraşul nostru, iar bugetul alocat acestora atinge uneori sume exorbitante. Ne fălim cu bradul artificial înalt de 26 de metri şi îmbrăcat cu brazi naturali. Ne înfiorăm de plăcere  la jocul magic al artificiilor, uneori în exces, care zguduie geamurile blocurilor dimprejur si care sunt extrem de costisitoare, cred, pentru ca altfel nu aş găsi o justificare  sărăciei existente în « Orăşelul Copiilor ». Cetăţenii vor uita pentru câteva clipe de grijile cotidiene…

După ce spiritul sărbătorilor de iarnă ne părăseşte, oamenii se întorc la vieţile lor terne şi lipsite de iniţiativă, în care cea mai mare parte le-o ocupă grija zilei de mâine. Cu ani în urmă nu-mi vedeam decât propriul ideal, în timp am învăţat să-i înţeleg şi pe cei din jurul meu, chiar dacă unii sunt sclavii unui stereotip instalat, iar alţii sunt animale de povară, fără idealuri, plafonaţi şi cei mai mulţi sunt într-o continua alergare după bani, indiferent de implicaţii şi uitând de necesităţile spiritului şi sufletului.

Să aşteptăm sărbătorile  iernii cu gânduri bune şi, pentru ca dorinţele noastre să se împlinească, să căutăm să ne vedem greşelile de peste an pentru a nu le repeta, să nu ne lăsăm măcinaţi de ură şi de invidie, de răutate şi de avariţie, să credem şi sperăm într-o reînviere spirituală individuală şi naţională.   Anotimpul purificării  să ne aducă în casă belşug şi în suflet lumina credinţei şi a înţelegerii, a conectării la puterea, înţelepciunea şi iubirea divină!! « Dumnezeu a exploatat toate complexele noastre de inferioritate, începând cu incapacitatea de a crede în propria noastră divinitate »- Emil Cioran, dar putem regăsi divinitatea începând prin a fi buni şi prin a dărui o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie.

Am putea să fim mai organizaţi şi asta nu doar de Ziua Recunoştinţei sau în pragul sărbătorilor pascale sau ale naşterii lui Iisus. Tot ce avem în exces şi ne devine nefolositor să putem să donăm, dar pentru aceasta ar trebui să existe centre special amenajate. Eu schimb o mobilă, de exemplu. Mobila veche ar trebui să am posibilitatea să o duc la un centru de colectare mobilier vechi de a cărui existenţă oamenii năpăstuiţi să aibă habar.  Hainele vechi la un centru second-hand şi ar trebui ca în oraşe să fie doar unul singur centru şi acela pentru oamenii sărmani, nu ceea ce se întâmplă acum,  România devenind groapa de gunoi a Europei, primindu-le toate hainele vechi şi toate maşinile poluante. Şi, ca cetăţeni implicaţi la nivelul comunităţilor locale, ar trebui să stăm în coasta edililor şi a guvernanţilor pentru a fi capabili să implementeze programe care să asigure bunăstarea poporului român şi nu ruinarea lui, aşa cum se întâmplă acum.

#campofriofacebine Exemplul celor de la Campofrio ar trebui să fie urmat de toate marile companii producătoare de produse alimentare. Oamenii aflaţi la limita sărăciei ar putea primi periodic alimente dacă hipermarket-urile ar dona cu două săptămâni înainte  alimentele ce ar urma să atingă pragul expirării, decât să le arunce la termenul limită. Fabricile de pâine ar putea dona pâinea veche din punctele de vânzare, etc… Am putea să creăm şi locuri de muncă pentru aceşti oameni, dacă am reînfiinţa crescătorii de animale, abatoare, cantine-restaurant pe lângă magazinele mari româneşti (care nu prea există).

Cetatea cărţii, dacă mai există azi şi nu a fost distrusă de ignoranţa celor ce aleargă neîncetat după himere complet depărtate de moralitate, etică, bunătate şi dragoste, această cetate are ziduri groase şi aproape impenetrabile pentru cei ce abia buchisesc a,b,c –ul vieţii, cât şi pentru cei cu spirit îngust clădit solid pe parcursul existenţial.

Când răsfoieşti grăbit filele unei cărţi nu ai timp să vezi dincolo de titlul care te incită şi te imbie la un refugiu intelectual. Răsunetul unui nume consacrat în rândul scriitorilor de ieri şi de azi, te poate determina să ieşi din sfera cotidianului tern şi anost, mizer şi bântuit de goana după câştig fácil şi, gestionând responsabil timpul ce pare că se comprimă în era tehnicii de vârf, poţi aloca minute bune unei deprinderi ce-ţi va deschide orizontul cunoaşterii infinite şi totuşi limitate la nivelul capacităţii fiinţei umane.

Mulţi se întreabă la ce mai serveşte cunoaşterea dacă, azi, asemeni lui ieri, condiţia intelectualului pare desprinsă din opera lui Liviu Rebreanu, creionându-se profilul unui om placid, fără spirit critic, uşor manipulabil şi dispus să accepte compromisul ce-i poate asigura o falsă linişte interioară şi exterioară prin neraportarea la valorile grupului.

Cunoaşterea îţi dezlănţuie spiritul! Se spune că personalitatea unui om poate fi influenţată de cărţile pe care le citeşte, de oamenii pe care-i întâlneşte şi de locurile pe care le vizitează. Câţi dintre români au timp să citească sau câţi au starea de spirit necesară cufundării în lectura unui manuscris? Câţi dintre români au timp să comunice cu cei din jur?? Poate, dacă oamenii ar învăţa să-şi dezvăluie mai des trăirile în faţa prietenilor sau chiar necunoscuţilor, mântuirea, atât de mult râvnită de muritori, ar fi la îndemâna tuturor asemeni roadelor pomilor fructiferi de pe marginea drumului ce îmbie călătorul, sclav al gândurilor sale, să-şi bucure simţurile. Cât despre călătorii, pentru omul de rând ele au devenit un lux la sfârşitul celui dintâi deceniu al mileniului III…

Pentru tânăra generaţie, înrobită de spaţiul virtual şi jocurile electronice, lumea cărţii pare o cetate invincibilă, o redută veritabilă, cu ziduri groase care nu mai impresionează pe nimeni şi nu mai dă naştere unor reverberaţii în mintea şi sufletul tinerilor atât timp cât ei nu au puterea şi nici curiozitatea să pătrundă în lumea magnifică a cărţii în care cuvintele modelează imagini plastice, vizuale şi auditive dând naştere unor personaje nemuritoare în literatura clasică.

Incultura este o dramă a secolului luminii, dar şi indiferenţa! Cartea umanizează şi reprezintă o călătorie pe firul imaginaţiei şi filonului creativ al celui ce cu răbdare a cules roadele investiţiei în propria-i dezvoltare sau care şi-a cultivat cu răbdare talentului nativ şi care cu dragoste şi generozitate a creat cărţi fie betristice, fie filosofice, fie istorice, fie tehnice, unanim recunoscute de elitele societăţii şi care au primit avizul posterităţii.

Azi ne confruntăm cu o creştere a numărului scriitorilor sau mai degrabă cu o creştere a numărului de cărţi ce văd lumina tiparului, căci vigilenţa editurilor este uşor de înşelat sau nici interesul pentru calitate nu primeaza de fiecare dată. În lumea şcolii au apărut publicaţii peste publicaţii… de care ministerul habar nu are. Un profesor din Mehedinţi poate să-şi pună numele pe un auxiliar de specialitate şi acelaşi auxiliar poate avea ca autor alt profesor din Alba, fără ca unul să ştie de demersul celuilalt. Materialele didactice ce poarta semnătura unui profesor ar trebui centralizate la nivel naţional astfel încât cărţile publicate să nu rămână pentru un circuit închis sau doar să servească ca instrument pentru obţinerea punctelor ce limitează obţinerea gradaţiei de merit.

Cartea din rafturile librăriilor ar trebui subvenţionată de la bugetul de stat. Atât manualul şcolar cât şi cartea din bibliografia şcolară ar trebui să vadă lumina tiparului şi ar trebui să ajungă în biblioteca educabilului la preţuri fără concurenţă, la preţul unei pâini, căci hrana spiritului este la fel de importantă ca şi hrana necesară menţinerii vigorii trupului.

ESENŢA VIEŢII! Oare la ce te poţi gândi ca să cuprinzi esenţa vieţii unui om? La bucuriile, la împlinirile, la necazurile, la încercările la care a fost supus un muritor de-a lungul vieţii?! În ritmul trepidant al acestui secol, oare mai acordăm atenţie amănuntelor existenţiale ale semenilor nostri? … Sau poate nepăsarea şi indiferenţa şi-au pus amprenta, nemiloşi devenind la durerea ce cotropeşte suflete biruite de suferinţă.

La colţul străzii vezi un cerşetor şi, de cele mai multe ori, il ocolesti din varia motive, uitând că el este năpăstuit de soartă sau neputincios în a-şi impune o schimbare în propria viaţă, deoarece societatea nu-i acordă nici o şansă măcar… Te gândeşti atunci ce înseamnă viaţa pentru el!? O veşnică corvoadă, o povară şi o cruce de piatră, întuneric şi lanţuri în care spiritul este încătuşat făra speranţa eliberării. Un asemenea impact asupra omenirii l-a avut şi comunismul, când valorile societăţii româneşti şi nu numai erau condamnate să ridice în slăvi un sistem totalitarist. E drept, mulţi dintre acestia au avut ceva beneficii ca ‘poeţi ai curţii’, deşi nu este uşor una să afirmi şi alta să gândeşti, deoarece iţi derutezi propriul eu. Cam aceeaşi este şi condiţia cerşetorului ce are câţiva bănuţi strânşi, dar nu se poate desprinde de vechea îndeletnicire, deoarece viaţa pentru el nu este un miracol, nu pentru ca nu ar intui asta, ci pentru că nimeni nu i-a întins o carte, nimeni nu l-a întrebat dacă ştie să citească, dacă are părinţi, dacă simte iubire dincolo de cuvinte!!

Pe vremea comunismului oamenii făceau afirmaţii false pentru a nu intra în vizorul activiştilor de partid, îşi cenzurau ideile şi aşteptau declinul sistemului. Azi, graţie Revoluţiei din 1989, putem deveni spirite dezlănţuite în folosul comunităţii, dar ne confruntăm cu sechele ale perioadei de uniformizare umană, cu teama de a spune adevărul şi frica de repercursiuni.

Lipsa solidarităţii umane, în toate aspectele sale, duce la o întoarcere în timp, la exploatarea omului de către om, a unei naţiuni de către alta, într-o societate universală ce ar trebui sa atingă idealul Revoluţiei Franceze: ‘Libertate, egalitate, fraternitate!’.

Conducătorii lumii ar trebui să militeze pentru pacea mondială, pentru respect între naţiuni, pentru un drept comun al omului de pretutindeni la fericire, aceste principii regăsindu-se şi în politica tuturor ţărilor lumii, rămânând ca guvernele respectivelor ţări să-şi pună potenţialul creator în slujba cetăţenilor. Din punctul meu de vedere, în România guvernează indiferenţa, lipseşte controlul şi legea există doar pe hârtie, ca şi multe din drepturile cetăţeanului.

(articol publicat în Cafeneaua Politică şi Literară 2007-2008)

Un om, o carte… (articol publicat în revista Confidenţe a Colegiului Tehnic Decebal)

 Fernando Savater este un renumit filosof, eseist, romancier si dramaturg, remarcabil prin eseurile si articolele sale pe teme filosofice, politice si literare. A obţinut Premiul Naţional pentru Eseu (1982), precum si Premiul Francisco Cerecedo (1997) si Premiul Ortega y Gasset (2000) pentru jurnalism. A fost finalist al Premiului Planeta cu romanul El jardin de las dudas, in 1993.[1]

Cartea „Politică pentru fiul meu” atrage atenţia asupra trecutului, asupra formelor de organizare şi gândire ale omenirii, la diverse momente. Cartea poate fi considerată o predare de ştafetă între generaţii, „ceea ce trebuia să fac era să scriu această carte pentru tine”. Experienţa tatălui  poate fi utilă în acţiunile viitoare ale fiului, dar numai dacă acesta vrea să înţeleagă sensul vieţii şi evoluţia politică a omenirii şi, evident, dacă vrea să-şi asume responsabilităţi. Şi cum atleţii au nevoie de încurajare atunci când sunt pe pistă, la fel, şi tinerii prind încredere în forţele proprii dacă au alături de ei persoane dispuse să le împărtăşească din învăţăturile acumulate de-a lungul vremii din care pot extrage propriile concluzii ce le vor servi pentru a trăi un prezent în care fericirea nu este o himeră, ci o stare de normalitate a vieţii.

Savater nu a scris cartea pentru sine şi oamenii apropiaţi, asemenea gospodinei ce culege merele din pomul fructifer şi le transformă într-un compot delicios pentru propria-i cămară. Cartea lui Savater are o adresabilitate universală. „Politică pentru fiul meu” este o carte ce ar trebui să fie citită de fiecare muritor fascinat sau nu de evoluţia politicii.  Savater a scris această carte din dorinţa de a-şi face cunoscută viziunea politică care are la bază raţiunea „ca instrument capabil să facă universale valorile civilizaţiei”, cât şi libertatea deplină a individului.

Cartea lui Savater aduce un elogiu raţiunii umane, raţiune care ne face să fim „animale sociale” chiar în contexte potrivnice vieţii.

În prolog, reaminteşte diferenţa dintre atitudinea etică şi atitudinea politică, subiect dezbătut pe larg în „Etica pentru fiul meu” şi afirmă că „În etică ceea ce contează e să fii de acord cu tine însuţi şi să ai curajul de a acţiona în consecinţă”, pe când atitudinea politică urmăreşte „acordul cu ceilalţi, coordonarea, organizarea între mai mulţi a ceea ce îi afectează pe mai mulţi.”

Savater este adeptul concepţiei greceşti „Nu fi idiot!”, grecii numindu-i idiotes pe cei ce nu se băgau în politică. Idiotul semnifica o „persoană izolată, care nu are nimic de oferit celorlalţi, obsedat de mărunţişurile propriei sale case şi manipulat în definitiv de toţi.” Şi citind cu atenţie constatăm că profilul psihologic al individului contemporan se încadrează în descrierea idiotului descris de grecii antici.

În primul capitol, „Iată-ne aici cu toţii” – Savater aduce un elogiu raţiunii, „Şi ce e raţiunea? Capacitatea de a stabili convenţii, adică legi care să nu ne fie impuse biologic, ci să le acceptăm de bună voie.” Convenţiile vin din instinct, iar instinctele asigură supravieţuirea speciei şi răspund dorinţei de a trăi mai mult şi mai bine. În concepţia lui Savater, „societatea omenească funcţionează întotdeauna ca o maşină de nemurire” la care ne branşăm pentru a lupta „împotriva ameninţării de netăgăduit a morţii.”

Menirea indivizilor este să organizeze societatea cât mai bine pentru a răspunde nevoilor de combatere a rutinei şi a morţii intelectuale…

În capitolul II, „Obedienţi şi rebeli”, aduce în prim plan afirmaţiile celebrului filosof, Immanuel Kant, conform cărora oamenii sunt „nesocial sociabili”, de unde Savater deduce că „forma noastră de a trăi în societate nu rezidă numai în a asculta şi a repeta, ci şi în a ne revolta şi inventa” şi de aici reiese că „în toate societăţile umane există motive de obedienţă şi motive de revoltă”. Din acest punct al cărţii, Savater supune analizei o definiţie a politicii care susţine că aceasta „nu este decât ansamblul motivelor pentru a asculta şi al celor pentru a ne revolta…”

Savater susţine necesitatea asigurării unui „minim de educaţie care să garanteze fiecărui membru al grupului posibilitatea de a cunoaşte comoara de înţelepciune şi de abilităţi acumulată de-a lungul secolelor de predecesori.”

Societatea are nevoie de o conducere colectivă, de constrângeri care să limiteze libertatea celor mai distructivi […] anumiţi şefi, un anumit guvern… dar nu oricare”. “Scopul statului este, de fapt, libertatea” – Spinoza

În capitolul III, “Cine comandă aici?”, Savater susţine că forţa şi cunoaşterea ar putea redeveni atributele funcţiei de conducător, făcând referire aici la forţa spirituală, morală, psihică, retorică, intelectuală, etc.

În capitolul IV, “Marea invenţie grecească”, regăsim ideea conform căreia este înrădăcinat în noi principiul după care “toţi indivizii trebuie să aibă cuvânt  şi opinie egală în problemele de organizare politică.” Şi tot grecii au ajuns la concluzia că “indivizii se asemănă între ei dincolo de deosebiri, pentru că vorbesc cu toţii, cu toţi pot gândi despre ce vor sau ce le convine, cu toţii sunt în stare să inventeze ceva sau să respingă ceva inventat de altcineva…” şi de aici a rezultat “principiul izonomiei, adică aceleaşi legi erau valabile pentru toţi, săraci sau bogaţi, […], deştepţi sau proşti”.

Ceea ce ar trebui să învăţăm de la greci este deschiderea către o lume a competiţiei, căci “competiţia cere egalitate umană, recunoaştere reciprocă, camaraderie în rivalitate”, calităţi ale unei societăţi sortite înfloririi, nu morţii individului…

În capitolul V, “Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, Savater susţine că indivizii trebuie să se simtă răspunzători pentru propriile lor vieţi, să aibă iniţiativă, să se implice şi să participe la conducerea cetăţii, a comunităţii locale.

Când aparţii unui grup, trebuie să şi participi la viaţa grupului. Savater susţine “Poţi fi uman în multe feluri, dar cel mai uman dintre toate este să-ţi dezvolţi raţiunea, să inventezi soluţii noi şi mai bune pentru problemele vechi, să adopţi rezolvările practice cele mai eficiente inventate de vecinii tăi, nu să te închistezi cu încăpăţânare în aşa a fost mereu …”

Savater încheie acest capitol cu îndemnul de a fi cu adevărat umani, o societate cu adevărat socială, în care nu există oameni inferiori şi superiori, ci educaţi şi dispuşi să-I ajute pe cei aflaţi în derivă la un moment dat al vieţii lor, să fim, cum spunea Alexandre Dumas “Toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

În capitolul VI, “Bogăţiile acestei lumi”, Savater face referire, printre altele, la necesitatea implementării reformelor democratice şi la controlul respectării drepturilor omului în cazul acordării unui ajutor economic ţărilor mai puţin dezvoltate. Există enorme diferenţe între nivelul de trai dintr-o ţară şi alta. Noi nu ne putem compara cu nivelul de trai al americanilor, iar africanii nu se compară cu noi, sărăcia unor state şi lipsa educaţiei fiind răni ale unui întreg, ce-l reprezintă Planeta Albastră. Avem nevoie de o politică globală serioasă care să ţină cont şi de toţi factorii de medii, “ecologia ar trebui să încarneze umanismul viitorului” – P. Alphandery, P. Bitoun, Z. Dupont, Echivocul ecologic).

În capitolul VII, “Cum să ne războim cu războiul”, Savater reaminteşte că în lanţul trofic “omul este prădătorul total, fiara cea mai completă din câte există”, că “războiul constituie ruina şi sfârşitul comerţului normal, dar şi o ocazie extraordinară de îmbogăţire rapidă şi masivă”. (embargoul asupra Serbiei, afacerile au înflorit).

Savater susţine că “numai instituţionalizarea unei autorităţi supranaţionale” va fi capabilă să facă tările să renunţe la folosirea forţei una împotriva alteia şi la renunţarea la dotarea cu armament.

În capitolul VIII, “Liberi şi fericiţi”, Savater îl readuce în prim plan pe Adolf Hitler ce a determinat prin charisma proprie cetăţenii liberi să îşi folosească libertatea pentru a lichida libertatea conaţionalilor şi a altor naţiuni. Cetăţenii trebuie să ia parte la deciziile care privesc comunitatea din care fac parte într-un mod responsabil., deoarece “iresponsabilii sunt duşmanii viscerali ai libertăţii”. “Libertatea înseamnă autocontrol.” Savater este adeptul tentaţiilor neinterzise şi el susţine liberul arbitru, capacitatea de a alege între bine şi rău, cunoscând consecinţele ce derivă din deciziile luate.

“Într-o democraţie modernă trebuie să existe o bază unică! – legile, iar noi, indivizii “trebuie să învăţăm să căutăm fericirea, ceea ce face viaţa demnă de a fi trăită!

Cartea lui Savater este o analiză a trecutului, utilă prezentului, ce poate avea impact în viitor. Învăţând din greşelile trecutului, având grijă permanent de natura umană a fiinţei proprii, acceptând libertatea şi aspiraţiile celor din jur, demonstrându-ne apartenenţa la grup prin participare şi asumare a responsabilităţilor, contribuim la bunul mers al societăţii.

Cartea lui Fernando Savater poate fi privită ca testamentul unei singure dorinţe „a venit timpul să faci tu următoarea mutare”. Este ca şi cum Savater ar spune fiecărui tânăr, fiecărui adult, fiecărui vârstnic: Implică-te! Nu sta pe margine! Nu fi idiot (în sensul grecesc al cuvântului)!

Dialogând și meditând, am ajuns la o mai veche concluzie a mea… În licee, trebuie mutat accentul de pe cultura tehnică pe cultura generală.
S-a dovedit că elevii liceelor tehnologice nu promovează examenul național de bacalaureat, în mare parte, din cauza matematicii, disciplină esențială în mecanismele înțelegerii funcționării unor procese tehnologice. Spre aceste licee se îndreaptă elevii din necesitate, nu din pasiune și, de aceea, consider că trebuie desființate toate liceele tehnologice și transformate în licee de cultură generală sau în școli profesionale. Pentru elevii cu adevărat pasionați de tehnică, să existe un colegiu la nivel național, un fel de campus care să devină o pepinieră pentru mințile deschise către știință și tehnică.

Domnule Primar,
Vă invit la o plimbare cu bicicleta prin oraș, pe dumneavoastră și pe consilierii locali. Toate spațiile verzi sunt uitate de cei ce presupun că au un contract de servicii cu primăria și se dezic de atribuțiile care le revin. Toate parcurile din oraș ai zice că sunt în miezul toamnei, nu în toiul verii.
Orașul arată deplorabil, să știți, exceptând artera Cetate -Teatru – Pădure, dar nu chiar până la pădure. Avem mașini abandonate, case părăsite, clădiri de patrimoniu lăsate în grija Duhului Sfânt, deși cred că știți că acesta, dacă mai este, este doar în oameni… 🙂
Ce se-ntâmplă cu bazinul de înot? Ce se întâmplă cu ruina restaurantului Drobeta? Ce se întâmplă cu cartierul Schela Cladovei? Ce se-ntâmplă cu orașul nostru? Aerul este irespirabil din cauza gurilor de canal necurățate. Ziua în amiaza mare, gunoiul menajer neridicat intră în descompunere sub puterea razelor soarelui.
Poate ar trebui să fiți mai des în mijlocul cetățenilor, nu doar în campaniile electorale. ”O zi pe săptămână cu cetățenii” – ar putea fi un pas către cei ce v-au ales să gestionați resursele urbei noastre.
Liliana D. Grecu

Parcul din strada Cicero, colț cu Soveja

Parcul de la casa Tineretului…

Stadionul 1 Mai, vedere din strada Crișan…

Stația de autobuz de la Policlinica de stat, ambele o epavă…

Parcul din fața BRD, din spatele fântânii arteziene…

10 iulie 2017

”Valea lui Dinu” arată jalnic… Un proiect PDL bine implementat la ora respectivă a fost pus pe butuci de cei ce au venit la conducerea locală.
Ieri, am luat-o pe drumul ce duce spre strada mare, prin spatele văii lui Dinu. Iată ce am văzut! Nu vă mai spun de mirosurile pestilențiale întâlnite pe traseu, dovadă că în vegetația de pe marginea drumului pot fi organisme în putrefacție

.

11 iulie 2017

Din periplul meu prin oraș… Până primarul Marius Screciu se hotărăște să batem orașul de-a lungul și de-a latul cu bicicletele, împreună cu consilierii locali, mai atașez câteva imagini, ce se pot găsi și pe contul meu de FB.
Parcul de lângă ruina Drobeta, odinioară un restaurant ce se afla în preferințele severinenilor, este asemeni tuturor parcurilor din cartierele orașului, NEÎNGRIJIT și pârjolit, în așteptarea celor ce pe hârtie încasează bani și răspund de aspectul său, dar fără să-și îndeplinească atribuțiile…

Despre ruina Drobeta am făcut chiar un material video cu elevii clasei de a VII-a, care azi trec în clasa a XII-a, în cadrul competiției Țara lui Andrei. Degeaba! Primăria acceptă degradarea clădirilor de patrimoniu fără să întreprindă nimic. Parlamentarii trebuie să dea legi astfel încât proprietarii sau concesionarii să decadă din drepturi dacă nu le aduc la standarde europene. ESTE FOARTE SIMPLU, dar nimeni nu vrea normalitate în țara noastră, nimeni din cei ce au ajuns politic să decidă căderea națiunii române.

12 iulie 2017

Tot orașul Drobeta Turnu Severin este sub asediul uscăciunii și al delăsării… Am surprins realitatea pe care o acceptăm cu seninătate si inconștiență, pe traseul Spitalul Judetean, Pădurea Crihala si strada Crișan, până la floraria stradală. Am gasit, în fata școlii generale numărul 15, un spatiu verde îngrijit, în rest imaginile vorbesc de la sine.

13 iulie 2017

Cum ieri nu am ajuns la ștrand, ambiționându-mă să văd cum circulă mijloacele de transport în oraș, am pornit pe jos, spre stația de autobuz, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, trecând pe lângă Valea lui Dinu, ANL-uri, Sala Polivalentă, oprindu-mă pe Calea Timișoarei. La prima stație, pe B-dul Tudor Vladimirescu, nu am găsit nicio informație despre autobuzele care trec pe acolo și am plecat spre următoarea stație. Peisaje dezolante mi-au atras atenția și, cum mi-am propus să scot administrația locală din starea de amorțire și iresponsabilitate în care se complace, cu camera foto am imortalizat realitatea pe care o acceptăm ca normalitate.

Valea lui Dinu, amenajată cu ani în urmă grație unui proiect PDL ambițios, a fost pentru puțin timp un spațiu de agrement destinat copiilor. Cei ce au venit la conducerea orașului au lăsat totul în paragină, deși zona este de o frumusețe incontestabilă. Oamenii spun că s-au certat cine să administreze zona și nu s-au înțeles la comisioane, căci se pare că suntem campioni la comisioane ce intră în buzunarul unora fără ca statul să verifice proveniența banilor și, uite așa, zona se află într-o stare de degradare avansată și nimeni nu răspunde de (ne)sustenabilitatea unui proiect pe fonduri europene. La fel a fost pus pe butuci și proiectul plajei Drobeta. Nu am ajuns încă în zona respectivă, dar, probabil, tot neîncasarea unor comisioane a fost mărul discordiei și neșansa viabilității unui proiect ce aducea alternative la petrecerea timpului liber în orașul de la malul Dunării.

Traseul de la Policlinica de Stat, o ruină care te îndeamnă să te întrebi ce valori au doctorii care-și desfășoară activitatea în incinta clădirii aflate și ea într-o stare avansată de degradare, spre prima stație de autobuz de pe Calea Timișoarei arată încă o dată că orașul este sub asediul incompetenței oamenilor politici, indiferent de culoarea lor…

De pe Calea Timișoarei, pe partea opusă, spre Bulevardul Carol…
Parcul Rozelor, așa cum v-am mai spus, nu mai este al rozelor. Pe vremea copilăriei mele, castanii erau verzi vara, azi sunt aproape uscați…

Traseul de la Cetatea Medievală a Severinului spre parcul Colegiului Național Traian… Încă un proiect de care autoritățile locale și-au bătut joc este insula din fața ruinii maternității de stat, clădire de patrimoniu lăsată de izbeliște. Ca și Valea lui Dinu, insula, înconjurată cândva de apă, era un spațiu de agrement pentru severineni și turiști.

De la Biserica Maioreasa, închisă asemeni tuturor bisericilor din oraș, deși ele ar trebui să fie spații de reculegere deschise la orice oră, spre fântâna arteziană din centrul orașului și spre singurul parc din oraș îngrijit cum se cuvine.

Așa trebuie să arate toate parcurile (și toate spațiile verzi din oraș), ca cel de lângă fântâna arteziană!

Lucrurile sunt scăpate de sub control în întreaga țară. De ce? Nu există un minim de educație pentru cetățenie activă.
Mi-am dat seama că un singur om nu poate schimba mentalitatea celorlalți, dacă toți se complac în starea de fapt și asta se-ntâmplă în zilele noastre, acceptăm compromisul și devenim nepăsători la tot și la toate, cică pentru a ne păstra liniștea de moment, uitând că noi condamnăm și generațiile viitoare la existente mărunte.
Eu tot scriu că oamenii politici din România dorm și nu ne reprezintă interesele, timp în care noi așteptăm să se schimbe ceva. Ei, bine, fără implicarea fiecărui cetățean, nimic nu se va schimba în țărișoara aceasta.
Cum să vadă neregulile din orașul drobetan primarul, prefectul, consilierii locali și cei județeni, dacă ei nu văd cum arată spațiul limitrof clădirii unde își au sediul aceste instituții ale administrației locale?

Eu cred că este nevoie să desființăm toate instituțiile statului, rând pe rând, pentru a le reînființa și reorganiza din temelii, astfel încât să fie UTILE, pentru a ne face viața mai bună.
Azi, pe stradă, eu nu puteam respira nici din cauza mirosurilor pestilențiale emanate de gurile de canal. Nu știu cine răspunde de canalizarea orașului Drobeta Turnu Severin! Dacă răspunde cineva, este foarte ușor să scrie un proiect pe bani europeni și să facem ce au făcut împărații Franței în vremea domniei lor.
Nu știu ce fac cei de la SECOM, furnizorul de apă. Ce fac cei din birouri. Doar plimbă hârtii, cu siguranță.
Cine răspunde de mediu și de aspectul clădirilor din oraș. Uscăciunea și buruienile fac ca aspectul orașului să fie dezolant în cartierele sale. Primarul Marius Screciu doarme, asta este clar. Dorm și consilierii locali. Doarme și toată intelectualitatea orașului, atât cât o mai fi… Toată țara doarme, în frunte cu aleșii care și-au demonstrat din plin incompetența.
De curând am trecut pe lângă ștrandul Cremma Sunny Beach. Lângă gard, de luni bune, gunoiul tronează și în interior și în exterior, iar mirosul este unul insuportabil. Toți cetățenii care trec pe acolo privesc cerul, probabil, și mai cred că au și nasul înfundat. Ce fac cei de la SANEPID și Direcția de Sănătate Publică? Sigur, avem așa ceva, dar doar pe hârtie…
Și pot continua la nesfârșit!
Muncitorii de la drumuri și poduri nu au echipamente de protecția muncii. Nici cei din construcții. Oamenii nevoiași caută prin coșurile de gunoi ca să adune PET-uri, cei de la social sunt puși să plimbe un coș de gunoi pe stradă. HAOS!
Acceptăm să trăim într-o țară în care totul este la pământ, fără să luăm atitudine!
Nu avem școli la standarde și nu mai avem educație, nu avem spitale dotate, nu administrație locală și centrală competentă, nu economie, nu grijă pentru mamă și copil, nu avem drumuri la standarde, nici autostrăzi, nu avem transport în comun bine gândit, NIMIC din toate acestea. Avem niște oportuniști care trăiesc pe spatele poporului și poporul o duce din ce în ce mai greu.
PÂNĂ CÂND, mă-ntreb și eu ca prostul ieșit din starea generală de prostie…

Nu știu cum o să ieșim, ca națiune, din zona de bolnavi contagioși de delăsare și indiferență, timp în care ”aleșii” huzuresc pe seama prostiei noastre…
***Ieri, 20 august 2017, la sărbătoarea peșterii Topolnița, la Cireșu, nu era montată nicio eurotoaletă și nu exista nicio sursă de apă potabilă, pompa din zonă fiind nefuncțională. Drumul către peșteră era complet neamenajat. Niciun indiciu că te apropii de ea. Mergeam și din când în când întrebam pe cei ce o văzuseră dacă mai avem mult de mers. După 2 km de mers pe jos, căci nu le-a trecut prin minte să aducă niște biciclete pentru trasee montane, ajungeai însetat, dar nici o șansă să ai cum să-ți astâmperi setea, toți comercianții fiind pe platoul de sus, unde prețurile erau și ele de sărbătoare, ca la terasele ce preferă să stea goale cu adaos maxim, decât pline și cu adaos mic, ceea ce face ca noi să alegem varianta cea mai ieftină, mâncând pe stradă.
Mă tot întreb cât de mare poate fi diferența între prețul de producție și prețul de desfacere… Cred că avem nevoie de o lege prin care toți producătorii să stabilească prețul de desfacere, numai așa reușind să punem specula la zidul infamiei și să intrăm cu adevărat în atenția prestatorilor de servicii în domeniul alimentației publice…
Deci, berea 5 lei la cutie, apa 5 lei – 2l și 3 lei – 0,5l. Doza de suc 3 lei, sticla de suc 0,5l – 5 lei… Castelul gonflabil 5 min – 7 lei. Eu cred că fiecare primărie ar trebui să cumpere un astfel de castel gonflabil și prețul să fie 1 leu – 5 min. S-ar crea un loc de muncă și toți copiii ar fi fericiți.
*** Azi, 21 august 2017, iar m-am întânit cu mașina Brantner de colectat gunoiul menajer. Eu aproape că nu mai respir când o văd. Mirosul emanat este pestilențial și mă întreb cum rezistă angajații care colectează gunoiul menajer…
Ar trebui să existe un număr de telefon al sanepidului. Eu nu știu unde să mă ascund când mă întâlnesc cu mașina celor de la Brantner, care numai servicii ecologice nu prestează.
***În fața BRD era un bătrân cu picioarele amputate. De două luni de zile încă nu i-a venit pensia și omul cerșește…
Trebuie să existe un număr de telefon unde să putem anunța existența acestor situații, iar ministerul muncii ar trebui să aibă în atenție cazurile dificile, inclusiv colaborarea cu fundații pentru asigurarea unor proteze cât și cu organisme de voluntariat..
Și aș putea continua la nesfârșit…

PÂNĂ CÂND VOM RĂMÂNE INDIFERENȚI LA ANORMALUL DIN VIEȚILE NOASTRE?

Am dat peste un articol scris cu 11 ani în urmă… Ici-colo, am mai intervenit pe text, dar foarte puțin.

O lume în care predomină indiferența nu ne poate deschide sufletele spre cele mai înalte concepte ale spiritualității, deoarece indiferența este sinonimă cu IGNORANȚA, răspunzătoare de îngustimea gândirii, oglindită în realitatea dureroasă a străzii.

Că vrem sau nu să observăm haosul și mizeria în care trăim, ele există pretutindeni în România.

Să facem un exercițiu de imaginație noi, adulții. Să ne închipuim că suntem un copil de rrom pe care un destin întunecat l-a aruncat în casa unor oameni respinși de societate și mereu marginalizați, care pentru supraviețuire găsesc soluții anormale, furând și înșelând, pentru a pune o pâine pe masa copiilor. Să ne întoarcem cu fața și spre cei care fură idealurile românilor, la politicienii care de ani de zile ne promit schimbarea, dar, de fapt, nu au făcut nimic ALTCEVA DECÂT SĂ PERMITĂ INSTAURAREA HAOSULUI.

Să privim la cele două extreme! Hoț de nevoie tocmai pentru că cei care ar trebui să aducă normalitatea în viețile membrilor comunităților rurale și urbane devin un fel de hoți de idealuri, făcând carieră și avere pe seama ignoranței poporului.

Marjez și spun hoț de nevoie versus hoț de carieră, pentru că nu pot să numesc altfel pe cei ce s-au îmbogățit peste noapte fără ca cineva să ceară justificarea averilor. Ambii au dreptul la o viață decentă, dar, în realitate, unul trăiește o viață de coșmar și altul o viață de huzur. Unul fură pentru a avea ce pune pe masa copiilor flămânzi, altul pentru a-și satisface opulența traiului. Când nu vor mai fura cei doi? Când cel ce duce o viață de huzur pe seama ignoranței poporului va înțelege vicisitudinile vieții unui om amărât, fie el chiar rrom; când legile vor fi scurte, concise și aplicabile unanim; când pentru ascensiunea într-o funcție publică nu se vor mai cere cotizații colosale pentru partidul propulsator, ci doar competențe demonstrate, etc…

Confucius susținea ideea conform căreia natura ne aseamănă, dar educația ne deosebește. Ce se-ntâmplă cu educația? – mă-ntreb de multe ori. Ne îndreptăm, în zilele noastre, cu pași repezi spre profilul intelectualului de carton, incapabil să lupte pentru un ideal…

Poate că România a trebuit să treacă printr-o perioadă de negare a valorilor pentru ca mai târziu acestea să înflorească la justa lor valoare, dar nimic nu se întâmplă din senin! Oamenii trebuie să se implice, altfel vom zăbovi încă mult timp în negura unor existențe ce uită cum arată lumina, lumina divină primită la naștere.

Suntem răspunzători de societatea în care trăim. Suntem parte integrantă din Cosmos și contribuim la propagarea conștiinței universale, dar, la ora actuală, toate tipurile de conștiințe (individuală, de grup, de națiune) sunt sub auspiciile unei decadențe, printr-o alterare a gândirii, o paralizie a acțiunii, o dezumanizare atroce, toate persistând și proliferând pe plan mondial.

Articol scris în 17 mai 2006

Întotdeauna am fost fascinată de puterea cifrelor ce conferă o anume aură zilelor din calendarul ortodox şi nu numai… La nivelul simţurilor, cred că cifrele dau o anume încărcătură energetică zilei respective, care, prin interferenţă cu propriul nostru câmp energetic, dar şi al lumii înconjurătoare, întregesc magia unei zile făcând-o mai mult sau mai puţin reuşită…
Cu încărcătură energetică sau nu, cu siguranţă, nu voi uita niciodată ziua de 12.12. 2013, zi în care am trecut, fără disconfort şi fără teamă, de prima etapă a procedurii de implant dentar. Am ajuns la cabinet la ora 14 şi la ora 15.30 mă pregăteam să plătesc intervenţia. În următoarele două ore am scăpat de efectul sâcâitor al anesteziei… În dimineaţa următoare eram foarte puţin umflată. Aproape am scăpat şi de acest inconvenient cu foarte multă gheaţă…
Urmează perioada de osteointegrare, debutul ei fiind sub semnul antibioticelor…

Revenind la ziua cu pricina, vă mărturisesc că  m-am lăsat cu o doză maximă de optimism pe mâna medicului implantolog Dragos Antonescu, a medicului Raluca Lunguleasa Floricică şi asistentei Tudor Laura – echipa cabinetului SEVERIN IMPLANT CLINIC cu sediul în fosta Policlinică de stat situată pe Serpentina Roşiori nr. 1, la etajul 1 în aripa de vest. Procedura nu a fost dureroasă. Simțeam cum bucăți de os sunt aspirate rapid. Am simțit uneori ezitarea doctorului, alteori graba. La final, medicul mi-a fixat proteza mobilă pe maxilarul ce suferise procedura de implant și adiție de os. Nu cred că a fost cea mai inspirată decizie.

Persoanele din anturaj au fost uimite să constate că am ales să fac implantul în Drobeta Turnu Severin și nu într-o clinică universitară. Cred că aici a intervenit o forță a lucrurilor…

Azi, 13.12.2013 am făcut radiografia de control, la Clinica Hident. Poziția unui șurub din cei patru nu este tocmai verticală, ci sesizabil înclinată. Să sfideze șurubul legile fizicii? Voi ce credeți? Sper ca liniștea din timpul intervenției să nu se transforme în furtună și sper ca totul să fie bine…

Pentru a evita tot felul de suspiciuni, și am găsit multe pe forumurile de discuții pe această temă, cred că înainte și după intervenție doctorii implantologi trebuie să elibereze o fișă în care să specifice numărul de implanturi, tipul de implant, adiții de os, alte intervenții, astfel încât pacientul să aibă o garanție a intervenției. Altfel spus, un plan de acțiune semnat de pacient și doctor ar trebui să fie prima etapă a unui demers lung și costisitor…

2 iulie 2014 montată lucrarea finală

2 iulie 2015

Azi, lucrarea mea de implant dentar are un an de zile. Dacă pe 12.12.2013 mi-au fost fixate șuruburile, lucrarea finală a fost montată pe 2 iulie 2014.
Cred că cerul a ținut cu mine, căci la cum aratau șuruburile, la prima radiografie, nu ai fi zis că se vor fixa definitv în os.
Culmea știți care este? Cel mai drept șurub s-a dovedit a fi strâns prea mult, bănuiesc, căci doctorița a făcut o rotație pe el, după ce fixase capsele de vindecare o dată și, din cauza asta, am rămas cu trei implanturi, eu neînțelegând procedura și neprimind explicații prea multe, M-a mai uimit și faptul că șurubul a rămas pe poziție, deci nu a fost scos. Nu mi-am făcut încă timp, pentru că mă simt foarte bine cu lucrarea, dar trebuie să merg la încă un doctor stomatolog pentru a mă edifica ce și cum.
Vă mărturisesc că viața mi-a demonstrat că tot ce mi se-ntâmplă este în favoarea mea și de aceea nu m-am impacientat și am acceptat decizia lor, fără să insist să aflu ce factori au determinat anularea implantului pe canin.
Din experiență…
După implantul șuruburilor nu am avut nicio problemă. ”Nepoata” directorului Băietoniu mă tot întreba cum de nu m-am umflat, cum de nu am făcut nicio infecție, destăinuindu-mi că unchiul a făcut implant (la 73 de ani ?) și s-a ales cu un proces inflamator de toată frumusețea. Adevărul este că știind câte ceva despre medicamente și despre reacția organismului față de corpurile străine cu care vine în contact, înainte de intervenție cu două săptămâni am luat antibiotic, dar nu din 6 în 6 ore, ci am început cu o pastilă pe zi, vreo 4 zile, apoi cu 2 pastile, vreo 3 zile, cu 3 pastile, vreo 2 zile, ajungând la 4 pe zi până în ziua intervenției. Deși m-a cusut fedeleș doctorul Dragoș Antonescu, de parcă ar fi fost plătit de cineva pentru asta, nu am avut nicio problemă a doua zi, corpul având antibioticul necesar și am ieșit cu bine din această încercare.
La montarea finală a lucrării, doctorița insista ca asistenta să folosească soluția trimisă de doctorul implantolog. M-am gândit că mă mai așteaptă vreo surpriză și, într-adevăr, la trei patru zile aveam senzația de carne stricată în gură. Nu-mi pierd cumpătul cu una cu două. Știam că bicarbonatul de sodiu este un remediu de excepție pentru orice cultură de bacterii și am masat gingiile seară de seară cu praful alb extrem de miraculos.
Concluziile?
1.Înainte de orice intervenție chirurgicală, pacientul trebuie să ia antibiotic cu cel puțin cinci zile înainte;
2. Bicarbonatul de sodiu stopează procesele inflamatorii dentare

14.iulie. 2015

Am fost la dentist. Cu o zi înainte, m-am trezit cu șuruburile de implant la vedere. Credeam că fuseseră fixate definitiv, dar doctorița mi-a spus telefonic că se fixează provizoriu, în primii doi ani.  Sunt sceptică, din orice. Azi mi-a fixat plăcuța pe implanturi, dar procedura nu a fost aceeași ca prima dată. A pus separat plăcuța și apoi lucrarea. Data trecută incorporase păcuța în lucrare și a fixat-o.

Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu. Psihologii citează adesea procrastinarea ca fiind un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini sau a unei decizii.

Cercetătorii în psihologie folosesc trei criterii pentru a categorisi procrastinarea. Pentru ca un comportament să fie considerat procrastinare, acesta trebuie să fie:

• neproductiv,
• inutil și
• întârziat.[1]

Procrastinarea este un fel de amânare cronică. Câţi dintre noi ne putem lăuda cu faptul că tot ceea ce ne propunem să finalizăm zi de zi şi reuşim să ducem la bun sfârşit? Ţi se poate întâmpla să îţi propui să faci o acţiune şi să o realizezi doar cu ochii minţii, fiind incapabil să te mobilizezi fizic sau intelectual pentru îndeplinirea sarcinii propuse. Volens-nolens, ne putem pune câteva întrebări legate de procrastinare, fără pretenţia de a fi singurii care încercăm să aprofundăm acest subiect:

·         De ce suntem dispuşi să procrastinăm?

·         Care sunt efectele procrastinării asupra psihicului nostru?

·         Este mai uşor să leneveşti decât să acţionezi?

Mi s-a întâmplat de multe ori să amân o acţiune propusă la nivelul câmpului meu decizional, deci fără constrângere din exterior. Lenevind, poţi vedea cu ochii minţii cum acţionezi şi asta poate avea şi un efect benefic  asupra  dezvoltării personale, atât timp cât nu devine o obişnuinţă.

Din punctul meu de vedere, procrastinarea apare pe fondul  lipsei unei educaţii pentru implicare, lipsei unor activităţi intelectuale şi fizice, dar şi din cauza unei slabe motivaţii. Eviţi să faci ceea ce nu-ţi place, de obicei.

Elevilor nu le mai place la şcoală şi automat asta generează procrastinare oglindită în rezultatele slabe la examenele naţionale, exceptând procentul de 20-30% care învaţă din plăcere sau din obligaţie.

Studenţii sunt şi ei tentaţi să procrastineze. De ce? Uneori merg la cursuri şi se plictisesc. Alteori  decid să aibă alte preocupări, puţini fiind cei capabili de mobilizare intelectuală. De ce? Pentru că sistemul de învăţământ este axat mai mult pe partea teoretică şi mai puţin pe partea practică.

De ce procrastinează un student din învăţământul universitar? Din comoditate? Din lene intelectuală? Din lipsă de motivaţie? Cred că aceştia sunt pilonii care susţin procrastinarea în rândul studenţilor şi ea poate deveni un stil de viaţă dacă cei din jur sunt indiferenţi la comportamentul tinerilor.

Poate învăţa un student în sesiune ceea ce nu a învăţat într-un semestru? Răspunsul este DA, din punctul meu de vedere, dar se operează cu memoria de scurtă durată şi informaţiile se şterg din memorie instantaneu după susţinerea examenului.

Evident, este mai uşor să leneveşti decât să acţionezi.

Tehnicile de a scăpa de procrastinare există, dar oricât ar fie le de numeroase este nevoie de VOINŢA individului, de autoanaliză şi de comparare cu membrii grupului, de raportare la grup şi la valorile lui, de lectură şi de cunoaşterea a cât mai multor profile psihologice. Este nevoie de crearea unui cadru favorabil  emulaţiei constructive. Studentul se poate închide într-o încăpere pentru a finaliza studiul unei opere şi poate scrie pe hârtie ideile care-i trec prin minte, dar toate se reduc la actul decizional.

Când iei decizii bune? Când la marginea tunelului te aşteaptă o recompensă. Care este recompensa studentului? Pe termen scurt, nota. Pe termen lung, devenirea unei persoane active la nivelul societăţii şi ascensiunea pe scara valorică.Este societatea pregătită să aplice principiul meritocraţiei?

Din punctul meu de vedere, procrastinarea este determinată şi de lipsa valorilor unei societăţi. Îmi poate fi lene să finalizez o lucrare. Care sunt consecinţele deciziei mele de a nu o finaliza? Există recompense care să mă determine să iau cea mai bună decizie? Mă pot întreba, ca student, unde sunt angajaţi studenţii  sutelor de facultăţi… Câţi sunt plecaţi peste hotare? Câţi lucrează în domeniul pregătirii de bază? Câţi colaborează cu mass-media? Câţi devin membri ai partidelor politice? Cât din ceea ce au învăţat în facultate folosesc la schimbarea mentalităţii societăţii, la schimbarea ei? Câţi absolvenţi de universităţi devin şomeri? Răspunsurile la aceste întrebări mă pot demotiva sau mobiliza pe mine, dar şi pe cei ce vin în urma mea…

Motto: „[…] O valoare nu este ceea ce posedam. Nici o realizare cu care sa ne mandrim. O valoare este o misiune, o motivatie, un stimulent pentru a trece la fapte. Cu cat este mai puternic stimulentul, cu atat mai mult putem obtine impreuna in batalia pentru ‘a trai mai bine’. Nu numai vietile noastre dar si ale altora. In Europa si in lume.[…]” – Jan Peter Balkenende, prim ministru al Olandei

Pentru a combate sărăcia în România, trebuiesc analizate cauzele şi evaluate efectele indiferenţei şi delăsării verigilor guvernamentale centrale şi locale, fără a omite observarea comportamentului tinerilor, adulţilor şi bătrânilor, căci împreună formăm societatea şi fiecare în parte suntem o verigă fundamentală a ei.

De ce suntem indiferenţi la lipsa valorilor morale?? De ce rămânem impasibili la propria noastră existenţă monotonă şi prinsă în tonuri de negru şi gri…?? De ce acceptăm şcoli insalubre şi spitale mizere?? De ce suntem dispuşi să ne cumpărăm drepturile, când ele sunt stipulate prin lege, dar mai puţin aplicabile în viaţa de zi cu zi?? De ce trăim într-o minciună colectivă, încercând să transformăm la nivelul mentalului negrul în alb? De ce nu ne educăm copiii să depună efort fizic şi intelectual susţinut? De ce nu suntem capabili să generăm conflicte constructive cu efect benefic asupra propriei evoluţii…?

Par întrebări fără răspuns!! Suntem, înainte de toate, săraci spiritual! Dar poporul acesta are un filon al spiritualităţii ce trebuie să producă în conştiinţa neamului românesc o revoluţie interioară prin care să renască valorile morale, asemenea păsării Phoenix, emblemă a ciclurilor morţii şi ale vieţii, a eternelor renaşteri din propria cenuşă.

Dar nu putem renaşte spiritual dacă nu suntem dispuşi, la vârsta maturităţii, să ne supunem noi înşine unei proprii introspecţii, unei analize amănunţite şi sincere, unui bilanţ al propriului eu, atingând cele mai adânci tenebre ale sufletului, atent ascunse celorlalţi, şi căutând în adâncul trăirii noastre să ne abandonăm Universului şi să  înţelegem cu menirea pe care o avem pe acest pământ şi sigur ea nu constă într-o existenţă sordidă ci într-una în care relaţiile interumane şi educarea intelectului pot să declanşeze resorturile fericirii individului, care trebuie să fie în strânsă corelaţie cu fericirea  semenilor.

Vom deveni o naţiune bogată când tinerii acestei ţări vor fi educaţi în cultul muncii, al studiului individual şi al dragostei faţă de ţară şi de oamenii ei, al dragostei faţă de natură şi faţă de omul mapamondului, ridicând la rangul cuvenit RESPECTUL între oameni, reparând cumva greşelile trecutului, spălând ruşinea rasismului şi a antisemitismului.

Pot părea desuete aceste convingeri, dar :

·   până nu vom investi în educaţia tinerilor aflaţi pe băncile şcolii;

·  până când nu vom sensibiliza opinia publică să ia atitudine şi să participe la munca de voluntariat;

·  până când nu vom atrage societatea civilă şi agenţii economici într-un ciclu bine pus la punct de susţinere a şcolii româneşti, de promovare a valorilor, de descoperire şi de sprijinire a talentelor ce nu au posibilităţi financiare;

·până ce statul nu va susţine financiar tinerii pentru urmarea unei forme de învăţământ superior… (În Suedia statul aloca o sumă de bani absolvenţilor aflaţi în imposibilitatea de a se întreţine pe timpul facultăţii, bani ce sunt rambursaţi la terminarea studiilor, cu o dobând infimă. La noi, sistemul bancar nu sprijină loial cetăţenii, de cele mai multe ori nivelul dobânzilor depăşeşte împrumutul.  Statul suedez nu urmăreşte obţinerea de profituri materiale ci de ridicare a poporului prin accesul la o educaţie de calitate, ceea ce reprezinta cea mai bună investiţie…)

·până nu vom învăţa să fim uniţi şi să acceptăm că necesităţile minimale ale fiecărui individ sunt aceleaşi;

·până când nu vom învăţa să ne cerem drepturile şi până când vom avea iniţiativă legislativă;

·până când nu ne vom alege cu atenţie reprezentanţii în Parlamentul României, în Parlamentul European şi în Guvern – din punctul meu de vedere nu putem depăşi corupţia şi hoţia cu acte în regulă ce au dus la stagnarea societăţii actuale, declanşând avalanşa sărăciei, al cărei apogeu se conturează fără urme de estompare în zorii mileniului III…

Va scriu in calitate de cetatean roman, cu domiciliul stabil in Drobeta Turnu Severin. Sunt puternic contrariata de lipsa de implicare a factorilor de decizie la nivel local, judetean si national.

   Personal cred ca in Romania lipseste controlul si guverneaza INDIFERENTA!

   Romania este in MIZERIE, la propriu si la figurat! Democratia este doar pe hartie! Activitatea unor institutii ale statului consta doar in intocmirea unor hartii, fara aplicabilitate concreta in practica. Consider ca suntem milogi la portile Europei, nicidecum demni, cum sustineati dumneavoastra!

  Satele Romaniei sunt in paragina, primarii lor sunt absolventi a patru clase primare sau acum isi completeaza studiile liceale. De vina sunt partidele politice care promoveaza in functii pe cei care sustin financiar campaniile electorale. Lipseste transparenta deciziilor administratiei publice locale si centrale; nu exista dialog intre „alesii poporului” si cetateni si nu exista implicare in problemele societatii. Priveam ieri, 30.oct.2005, un reportaj pe Discovery, referitor la pregatirile pe care le face Beijing-ul cu ocazia gazduirii jocurilor olimpice 2008 si admiram mandria unui popor comunist de a fi in atentia lumii, iar noi asteptam „pomeni” ce se risipesc, fara a stii sa promovam oamenii de valoare.

  Daca in campaniile electorale s-ar prezenta CV-urile celor ce tind spre o functie politica, daca s-ar promova imaginea lor, daca s-ar analiza acuzele aduse lor sau membrilor familiei probabil nu ar mai ocupa aceste functii, lasand libere posturile pentru cei ce iubesc natiunea romana si pot schimba starea de fapt.

  Tinerii inteleg ca pot sa parvina in viata sociala si fara prea multe studii, inteleg ca le este permisa orice frauda atat timp cat in Romania nu se respecta legea.

   Incerc sa fiu explicita, dar sunt intr-un Club Internet, unde cativa tineri se exteriorizeaza zgomotos, rod al educatiei primite in scolile romanesti. Nu ma mir foarte mult deoarece un comportament asemanator am observat si la membrii Parlamentului. No comment!!

   In Romania nu se respecta legea!!! Am facut o serie de sesizari catre diverse ministere, institutii si departamente privind situatia cu care se confrunta orasul meu si nu numai. Legea 233/2002, privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, exista doar pe hartie! Am toate copiile mesajelor electronice trimise catre institutiile locale si nationale, ca petitii.

   Personal, nu pot sa inteleg de ce politicienii nostri nu au gandire de sinteza! Probabil nu au stralucit la stiintele exacte, care, se stie, dezvolta gandirea divergenta. Daca ar aveau-o, ar gasi o infinitate de solutii la problemele Romaniei, ceea ce ne-ar permite intrarea in UE pe usa din fata, nu prin cea din spate, ramanand croitorii si cismarii Europei!!!

   Poate ar trebui sa fiti mai des in emisiuni TV, facand apel la populatia Romaniei, aducand la cunostinta cetatenilor tarii ca fara munca nu poate fi vorba de progres, ca v-ati bazat campania pe „vorbe”, nu pe analiza situatiei concrete din tara, ca impreuna vom gasi solutii, libertatea de gandire fiind intr-adevar un drept existent in democratia romaneasca. Poate ati deveni un model pentru cei ce ar trebui sa serveasca intereselor Romaniei…

   Inchei, folosind un citat din Reinold Neibur: „Da-mi, Doamne, calmul, degajarea de a accepta ceea ce nu pot schimba, curajul sa schimb ceea ce pot schimba si intelepciunea de a putea face diferenta dintre ele.”  

**************************

    În 2007, cand inca nu aveam clarificate notiunile de bunastare si interes national, am scris pe adresa Guvernului României, evident spre deliciul lecturii şi al amuzamentului, căci nu cred că liota aceea de oameni  care îşi reprezintă propriile interese ar putea mişca un deget şi pentru creşterea nivelului de trai al poporului român şi cu atât mai mult să ia în calcul propunerile venite din partea unui simplu cetăţean!

Poate ar fi excelent ca numărul celor ce semnalează neregulile existente în societatea românească la ora actuală să fie în creştere, astfel încât aleşii noştri să nu mai doarmă bine mersi pe timpul mandatului, fie că este vorba de administrativ, de executiv sau de legislativ.

Depeşa mea, aruncată în cutia electronică a guvernului României, o supun atenţiei dumneavoastră:
*************************************

–  Va scriu in calitate de cetatean al acestei tari, in calitate de profesor, dar si in calitate de parinte.

  Problemele scolii romanesti sunt strans legate de problemele societatii romanesti. Politica anilor postdecembristi a fost una antisociala si asta se reflecta in nivelul de trai al poporului, dar si in nivelul de  educatie al tinerilor. In acesti ani s-au tras cele mai mari tunuri si au aparut peste noapte marii magnati, a caror avere de multe ori nici nu poate fi justificata. Nu FAC DIFERENTE intre guvernele postdecembriste deoarece haosul s-a instalat gradat prin predarea de stafeta si contributii importante la dezorganizarea societatii si-au adus toti cei care au prins un fotoliu directorial sau ministerial.

  Referitor la scoala din Romania, afirm ca scoala romaneasca se afla in plin declin si toti pionii raspunzatori de evolutia ei par incapabili sa redreseze ceva in sistem. Cele doua sectoare – SANATATEA si INVATAMANTUL- sunt fiicele vitrege ale unei guvernari haotice. Prestatorii de servicii din ambele ramuri vitregite de competenta si de valoarea conducatorilor ei sunt platiti execrabil in raport cu menirea unora si a altora.

  Medicul salveaza vieti, iar profesorul modeleaza aurul cenusiu al natiunii. Si unii si altii sunt intr-o greva continua, sunt permanent discreditati si prost platiti. Consecintele le simtim cu totii atunci cand mergem in vizita la un pacient sau, doamne fereste sa ajungi pe mana lor fara … plic. De partea cealalta, ne ciocnim zilnic de produsul scolii romanesti, de indisciplina tinerilor, de limbajul si de comportamentul lor agresiv, caci scoala nu este capabila sa impuna ordine si disciplina, asa cum nici guvernul nu este capabil sa duca o politica sociala si sa contribuie la cresterea bunastarii poporului roman.

   Cateva propuneri pertinente pentru actualul guvern:

 -marirea salariilor celor din sanatate si invatamant astfel incat un debutant sa beneficieze de un salariu net de 350 de euro;

– punerea pe picioare a economiei, dezvoltarea infrastructurii urbane si rurale;

– investitia in agricultura, reorganizarea economica a vietii satului;

-scaderea impozitelor pentru micii intreprinzatori, caci evaziunea fiscala este in floare;

-acordarea unui numar de Kwatti gratis, caci inca se fura curent electric;

-acordarea gratis a 2 metri cubi de apa rece si calda/pe apartament, caci oamenii au contrafacut apometrele;

-scaderea pretului la alimente si verificarea tranzactiilor imobiliare;

-tinerea pietei bancare sub control, caci cetatenii sunt jefuiti practic de dobanzile practicate si asta realizeaza prea tarziu;

-scoaterea la concurs a posturilor de ministri. Faceti apel la nivel national si nu mai faceti numiri pe functii a unora ce nu stiu decat de interesul propriu. Tara are nevoie de oameni capabili de sacrificiu, de oameni iubitori de oameni si dornici sa arda ca o flacara pentru a ramane in memoria poporului roman prin faptele marete nicidecum prin tertipuri josnice.-

           Închei cu un citat: Cea mai aspra mustrare este „mustrarea de constiinta„. John Ellis Large şi, sincer, cred că aleşii noştri nu au aşa ceva!!

******************************************

Din păcate, nimic nu s-a schimbat! Am scris mult şi degeaba! Zi de zi sunt uluită de acceptarea care a pus stăpânire pe naţiunea română!

 Protecţia socială a şomerilor în România este aproape inexistentă sau este insuficientă. Măsurile active şi măsurile pasive au un ritm lent.

Dorinţa de recâştigare a demnităţii prin muncă, reunirea şomerilor din România si militarea pentru locuri de muncă, ar putea convinge Guvernul României să ia decizii pentru reconstrucția agrară a țării.

Un șomer suedez, cu indemnizatia de șomaj, iși poate achita toate cheltuielile legate de intreținere, iar statul aplică TVA mic la produsele alimentare. În România, prețurile s-au aliniat la piața europeană, deși veniturile românilor sunt de 3-4 ori mai mici decât ale celorlalte state membre UE.

Cuantumul ajutorului de şomaj ar trebui să asigure cuantumul cheltuielilor cu intretinerea si hrana, într-o ţară civilizată, cu guvernanţi aflaţi în slujba cetăţeanului şi cu cetăţeni aflaţi în slujba comunităţilor locale…

 Protecţia socială a copiilor şi familiei în România – un eșec total

Există o legislație foarte bine pusă la punct în domeniul protecției copiilor? 

Întâlnim, din păcate, în România secolului XXI, copii care nu au acces la educație, copii maltratați, molestați, copii scoși la cerșit, copii vânduți, etc. Există familii ce trăiesc la limita existentei si care sunt condamnate de nepăsarea societății la o viață fără speranță de mai bine. Beneficiază oamenii străzii de asistență medicală? Întâlnim părinți care plătesc vaccinul micuților și mame ai căror copii mor la naștere sau copiii pleacă din spital cu boli a căror vindecare se face cu medicamente plătite din propriul buzunar… Întâlnim mame care nasc în spitale private deși veniturile lor pe tot anul reprezintă suma plătită pentru naștere și, în aceste condiții, putem concluziona că statul nu susține mama și copilul așa cum ar fi normal

Din punctul meu de vedere, cuantumul alocațiilor de stat pentru copiii ce provin din familii nevoiașe ar trebui să acopere în procent de 50% cheltuielile necesare dezvoltării armonioase a micuților, dar nu ca părinții să primească bani ci doar să beneficieze de gratuități pentru micuț. Un astfel de sistem ar însemna și necesita organizare, iar România la ora actuală nu este capabilă decât să permită extinderea haosului…

 Protecţia socială a persoanelor sărace. Sistemul de garantare a veniturilor minime în România nu a existat in perioada de tranziție. Am avut astfel pensionari cu o pensie de 15 lei, iar la polul opus pensionari cu venituri de la bugetul de stat de 30.000 de lei ceea ce arată că niciun guvern nu a fost preocupat de legea salarizării unice si nici de legea pensiilor.

Sărăcia este rezultatul dezinteresului manifestat de regimul politic faţă de bunăştarea naţiunii.

Prezentarea sintetică a felului în care funcţionează protecţia socială a persoanelor sărace într-o altă ţară rămâne o enigmă, niciun post de televiziune neavând astfel de preocupări.

Din punctul meu de vedere, ajutorul social pentru persoanele nevoiaşe apte de muncă ar trebui acordat numai dacă aceştia prestează o muncă în folosul comunităţii, iar pentru bătrâni acesta ar trebui acordat sub forma produselor în natură.

 Incluziunea socială a grupurilor vulnerabile: persoane cu dizabilităţi, tineri din centrele de plasament, minorităţi etno-culturale, etc. Promovarea egalităţii de şanse.

Măsurile de protecţie socială care pot promova cel mai bine incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, în opinia mea, ar fi mai intâi educarea tinerilor în spiritul respectului și al toleranței și implicarea lor în activități de voluntariat pe termen lung. Personalul din centrele în care copiii sunt instituționalizați sa aibă înaltă calificare, dublată de dragoste față de oameni, iar medicii să fie animați de dorința de cercetare astfel incât anomaliile genetice – rod al unei vieți psihice si mentale- nesănătoase să nu mai afecteze nou-nascuții. În anul 2008 s-au născut în România 1700 de copii cu probleme psihomotorii. În contextul actual economic, politic si social acesti copii sunt condamnați să fie poveri pentru parinți sau să intre în centre unde nu li se asigură atenția corespunzătoare ce ar putea duce la ameliorarea stării de sănătate sau a handicapului respectiv.

În România mileniului III, nu există locuri de muncă nici pentru oamenii sănătoși, iar cei cu un handicap minor iși duc zilele cu greutate, de parcă povara păcatului Evei ar trebui să o poarte ei veşnic.

   Din punctul meu de vedere, tot sistemul economic, social, politic si cultural trebuie regândit. Ce a fost bun si foarte bun pe vremea „cismarului” trebuie reconfirmat, revalorizat si pe pilonii respectului față de sine și fata de semeni trebuie reformat sistemul de sănătate, de educație, juridic, de asistență socială, pe eșafodajul competiției loiale şi constructive, inexistentă in România, care să aibă la bază PRINCIPIUL MERITOCRAŢIEI.

Eu cred că Gheorghe Dinică ar fi dezamăgit de omagiul ce i s-a adus sub forma acestei  pseudo-arte…
În opinia mea, statuia este o rușine! Cine a aprobat ca o astfel de lucrare să devină stradală chiar este un om lipsit de simțul elementar al frumosului.
Trăim în epoca artă hâdă?

Sunt multe statui în București care se pot încadra cu succes în categoria artă hâdă, promovată, se pare, asiduu în postcomunism.

2 iulie 2015 – Din seria artă hâdă…

Statuetele s-ar afla ”chiar în centrul Bucureştiului… În spate, vestitul balcon al fugii lui Ceauşescu” – sursa FB, Ion Vaciu

În opinia mea, toate lucrarile de doctorat ar trebui să fie  publice si retrase toate titlurile de doctor, când plagiatul este evident și demonstrabil.
Pe mine prostia omenească m-a uimit întotdeauna. Când ai în preajmă un prost care aspiră la titlul de doctor în științe și îl și obține, îți dai seama că banii au ajuns să cumpere absolut orice. Și nu exagerez, când spun prost. Prostul este unul care nu se analizează defel, chiar dacă este tras de mânecă.
Cunosc o astfel de persoană. Lucrarea de doctorat un plagiat total, fără nicio inovaţie în domeniul economiei. Eu i-am spus persoanei în cauză că voi semnala plagiatul și râdea condescendent.

Am început cu scanarea și aducerea conținuturilor scanate în format Word, cu ajutorul programului corespunzător. Am preluat informații din revistele CECCAR, din cărțilmai multor autori: Ovidia Doinea, Siminică, Avram. Făcusem vreo 300 de pagini. Am mai preluat date din studii de audit efectuate la fostul COMAT SA. Nimic prelucrat! Pe urmă, am început să schimbăm structura frazelor, altfel spus, să amestecăm cuvintele, respectând cumva mesajul științific. Eram uluită. Programul de plagiat ne vedea ca autori unici ai textelor.

Ideea mea de abordare ar fi fost una practică. Firma COMAT SA a fost pusă pe butuci cu bună știință, așa cum reiese din rapoartele de audit scanate. Cred că depistarea cauzelor care au dus la instalarea falimentului ar fi fost un studiu demn de teza de doctorat. Consider că documentele nu sunt secrete dacă au ajuns la fosta contabilă a unității respective.

raport audit situatii financiare consolidate 2011 MCT IMPEX

Situatii financiare consolidate 2010

Cu asta m-am îndeletnicit eu în vara anului 2013, vară în care am început și extracțiile dentare,  în vederea realizării implantului dentar.

Știți ce m-a distrat cel mai tare, coordonatorul științific al lucrării nu era preocupat de conținutul științific, ci mai mult de formatarea textului.  Zi de zi, uluirea mea cunoștea cote maxime.

Și pentru că am crezut că nu mai scap de această lucrare și de insistențele fostei mele colege de condică la muncitori necalificați, în anii 1988-1990, la fostul BATM MH, am făcut și prezentarea Power Point. Susținerea lucrării a fost la Craiova și regret că nu am ajuns, din motive financiare, cred, la ora respectivă.

Prezentare teza doctorat pps

Vă mărturisesc că am primit niște bănuți, salariul unui debutant și încă pe atât fiul meu, pentru scanare și trecerea în word a articolelor scanate. Eu m-am distrat, plus că am învățat și câte ceva legat de rigoarea tehno-redactării unei lucrări științifice.

Dacă teza aceea a fost validată, să știți că România se duce pe râpă din punct de vedere intelectual!

Ora 9,45. Plecasem spre școală. Invariabil, în zilele în care am ore de la 10 sau de la 11, dau cu ochii de măturătorii ce trag din țigară și de containerul ce intră în gestiunea lor, presupun. EU NU ÎNȚELEG de ce măturătorii nu ies pe străzi la ora cinci dimineața…
După ploaie este cum este, dar când soarele aduce căldura toridă, praful pe care îl lasă în urma lor devine inevitabil respirabil.
În toate capitalele europene în care am fost, nu am văzut măturători pe stradă ziua în amiaza mare. Operatorul de salubritate al orașului trebuie să ia măsuri în acest sens. De asemenea, ar trebui să aibă și utilaje de spălat străzile. Mie și containerul la purtător mi se pare ceva rudimentar.

Și legat de rudimentar…
Cred că și Poliția Română este cu dotările la pământ. În dimineața aceasta, erau prezenți la constatarea unui accident, chiar pe strada mea, câțiva polițiști și, evident, nu lipseau șoferii angajați în coliziune. Mi s-a părut ilar că nu aveau acolo un fotograf și un cameraman și ambii șoferi încercau să își explice nevinovăția. Nu am văzut să facă măsurători și să aplice procedura de rigoare, dar cred că expertiza se face la cerere și alți băieți deștepți fac bani din asta. Corect ar fi ca expertiza să se facă pe loc și nu ar mai fi loc de dus și întors.
În 2005, aprilie, cred, fiul meu a fost accidentat pe zebră de un microbuz. Oamenii legii atât au tergiversat verdictul și până la urmă, în urma expertizei, șoferul a fost declarat nevinovat. De râs și de plâns, dar dacă astea sunt legile în România, înseamnă că nu avem specialiști în domeniu sau au plecat peste hotare, sau sunt habarniști prin cabinetele care ar trebui să emită legi.

Scriu, în speranța că cineva poate ține cont de sugestiile mele…
Am fost la ANAF să depun formularul pentru direcționarea impozitului 2%. Dacă nu-mi place praful ce se ridică ziua în amiaza mare în urma activității prestate de măturătorii stradali, vă mărturisesc că nu-mi place nici ca într-o instituție aerul să fie cald de la răsuflarea umană, irespirabil.
Consider că în toate instituțiile publice trebuie să existe VENTILAȚIE, nu neapărat aer condiționat. Când intru în astfel de medii mă gândesc cu ce viruși mi-am întărit sistemul imunitar, dar pentru alții poate fi fatală colectarea microbilor din spațiile destinate lucrului cu publicul.

Ori primim un procent de informație din Univers, ori putem deveni cititori în stele și asta, probabil, numai dacă învățăm să rezonăm cu micro și macrocosmosul. De cele mai multe, am verificat asta. Teoriile născute la nivelul simțurilor mele le-am regăsit în cărțile de specialitate, din varia domenii.
Uneori Universul ne răspunde la întrebări. Am acordat atenție acestui fapt, prin 2008. Seara mi-am pus o întrebare, iar a doua zi, la radio, am aflat răspunsul. Am spus că este vorba de pură coincidență. Recent, m-am gândit la averea națiunii române, iar a doua zi am dat peste o carte a domnului prof. universitar Costel Petcu, un dicționar de termeni economici și am aflat de Adam Smith și cartea sa ”Avuția națiunilor”.
Totul s-a scris, nouă nu ne rămâne decât să aplicăm și să beneficiem de evoluția științei și tehnicii, pentru ca TOATE națiunile să atingă apogeul existenței lor pe toate planurile și nu înțeleg de ce omenirea stagnează!

3 IULIE 2015

V-ați pus vreodată întrebarea, unde merge sufletul? Ce se întâmpă cu propriul spirit, după moarte?
Eu am câteva teorii personale, privind aceste teme. Le-am postat și pe forumul educației, la un moment dat.
Sufletul este o formă de energie. Dacă spiritul nu a avut grijă de suflet, sufletul rămâne ancorat la nivelul celei mai joase energii. Când sufletul este curat, el se înalță, ca energie superioară, atingând sfera solară. Eu asociez, după moarte, oamenii răi cu noaptea și oamenii buni cu ziua și antonimul noapte-zi are un corespondent în asocierea lună-soare..
La naștere primim pe lângă suflet și spirit, așa cred. Datoria noastră este să evoluăm spiritual pe acest pământ. Evoluând spiritual, evoluează spre sferele moralității sufletul. Spiritul primit la naștere s-ar putea să fie unul și același lucru cu ceea ce numim noi destin. Destinul este în mâinile noastre, ale societății, dar și în mâinile celor ce au fost pe pământ! Părinții ne lasă moștenire, la nivel genetic, evoluția lor spirituală. Străbunii pământului și spiritul lor cum ajung la noi?
Dacă un copil primește la naștere spiritul creației și societatea nu-i pune la dispoziție mecanisme de dezvoltare, cultivare și recunoaștere a talentului, acesta se irosește sau persoana este una neînțeleasă prin genialitatea sa și avem în literatură nenumărate exemple.
Îmi vin tot felul de idei aiuristice, în cap. Când spiritul nostru teluric reîntregește spiritul universului, are el dreptul să decidă spre care pământean va fi alături sau spiritul este distribuit după mecanisme haotice sau neînțelese și indescifrabile, pentru muritori, rămânând secrete veșnice ale cosmosului.
Primii oameni au avut spirit? Spiritul este pretutindeni? Spiritul personal se diminuează sau se amplifică, în funcție de ignoranța noastră, respectiv fascinația pentru studiu? Altfel spus, ignoranța noastră produce o latență a spiritului universului? Spiritul personal sigur reîntregește spiritul universal. Se magnetizează particulele și spiritul se transmite ca un fluid invizibil? Nu știu! Dar sunt întrebări fascinante. Poate, undeva pe mapamond, cineva își mai pune astfel de întrebări sau au făcut-o alții înaintea mea și există și răspunsuri în cărți. De aceea îmi doresc să citesc CHEILE MAGICE ALE LUI SOLOMON!

Am un elev de clasa a XII-a care nu s-a străduit să își finalizeze portofoliul, căci de caiet nici nu poate fi vorba, nedând pe la ore. Are patru note pe primul semestru și o notă pe semestrul doi. Ministerul nu a dat nicio regulă în ceea ce privește numărul de note la profilele cu organizare modulară. Cert este că la mine la module fiecare elev trebuie să aibă note pe semestru pe algoritmul n+1, unde n este numărul de ore pe săptămână.
M-a uimit sfidarea lui. L-am avertizat că nu trece și părea încrezător în șansa acordată anual de direcțiune chiulangiilor.
Eu sunt profesorul care apreciez strădania elevului. Te pliezi pe sarcina de lucru, ca elev, ești în grațiile mele, nu, ești sancționat. Elevul în cauză ar fi trebuit să știe. La fel a sfidat calitatea de elev, cu un an în urmă, și a fost exmatriculat, din cauza numărului de absențe. Acum, pentru că nu avem toți aceeași măsură, într-adevăr, unii sunt exmatriculați la câteva zeci de absențe, iar alții promovează cu sute de absențe.
Cred că elevilor li s-a dat liber la indisciplină și la neînvățare de carte.
Eu am un fix, la finalul semestrului, elevul trebuie să știe oglinda materiei, adică minim minimorum din ce a făcut la ore. Îi las mai lejer pe cei de clasa a XII-a. Este o adevărată luptă cu acești elevi care doar vor ca școala să le ofere un acoperiș deasupra capului și pauze cât mai lungi. smile emoticon
Am constatat că atunci când îi pui să scrie, scriu, dar gândul le este în altă parte. Când îi scoți din starea de scris și îi pui să facă asociere de idei și operare cu termeni științifici ți i-ai făcut dușmani.
Știți ce replică primesc? Ceva gen: Ce aveți cu noi? De ce ne puneți să învățăm? Nu ne pune nimeni să știm ce am făcut tot anul? Nu ne trebuie în viață asta. Este dezarmant, dar asta explică de ce elevii nu iau bacalaureatul. Elevii nu știu să învețe și nu știu să opereze cu conținuturi științifice.
Eu nu renunț la ideile mele. Școala este pentru a învăța carte nu pentru a învăța să fumezi, să minți, să înjuri, să încalci regulile, să stai pe holuri când s-a sunat…

Ionelia Trifan – ”Numai este cartea care era pe timpuri. Sa înveți nici atât. Dacă nu sunt educați tot degeaba va străduiți cu ei. Ăsta este moda de acum.”

Consider că în astfel de condiții școlile nu își justifică existența. Și mai cred că elevii sunt oglinda adulților. O societate fără reguli se îndreaptă spre haos. Dragostea pentru școală se cultivă în familie, dar în școli se aprinde și se întreține flacăra cunoașterii.

Ionelia Trifan – ”Nu știu dar s-au schimbat multe, sa stiti. Nu mai stiu ce este aia școală, sa știți. Foarte rau…” – Ionelia Trifan.

Eu am un răspuns la asta și clar îmi voi pune breasla profesorilor în cap, dar ce mai contează…
Profesorii nu au pregătire psihopedagogică temeinică. Dacă ar avea-o nu s-ar mulțumi la clase cu elevi care nu învață. Am auzit afirmații de genul – proști, dar mâncăm o pâine de pe urma lor. Niciun elev nu este prost, în opinia mea. Fiecare are un potențial ce trebuie descoperit și un talent ce trebuie cultivat.
Consider că profesorii trebuie să participe la cursuri de pregătire psihopedagogică și de specialitate din trei în trei ani.

Ionelia Trifan -”Profesorii nu au autoritate deplină în fața elevilor.”

Aici nu este vorba de autoritate. Nu mai este regimul comunist, facem că ni se impune. Nu! Facem că asta ne deschide orizontul cunoașterii, facem că vrem să fim mai buni azi decât ieri, facem că vrem să ne aducem potențialul în slujba țării.
Profesorul trebuie să fie un partener în educație. Transferul cunoștințelor și operarea cu ele se face din plăcere când ambii parteneri sunt conștienți de beneficii.
Eu nu agreez ideea să merg și să fac pe polițistul la oră. Locul profesorului nu este în mijlocul unor elevi care vin la școală pentru orice altceva mai puțin învățarea de carte.

Ce atribuții or avea inspectorii de specialitate? Știe cineva de ce avem inspectorate școlare?
Depunerea dosarelor pentru concursuri s-ar putea face în format electronic. Cum inspectorii nu prea militează pentru baza materială a școlilor, pentru portofoliile online ale profesorilor, pentru curriculum, pentru manuale, pentru activități educative extracurriculare și extrașcolare, pentru proiecte europene uniform distribuite în toate școlile, pentru perfecționare, consider că nici nu prea se justifică existența acestor funcții.

Cred că pot să declar public că România a fost condusă de guverne habarniste în ceea ce privește evoluția națiunii pe plan economic, social, cultural, etc și dovezile sunt nenumărate.
Înainte de a ajunge în fruntea unei națiuni trebuie să faci, fie și în paralel, ceva cursuri care să-ți deschidă orizontul cunoașterii pe probleme de ordin politic.
Cei ce ne-au condus habar nu au avut că sunt verigile unui întreg.
Am trimis în guvern și în parlament oameni neștiutori de tehnicile de conducere ale unei națiuni, de aceea România rurală este la limita subzistenței, iar tinerii nu au locuri de muncă în domeniul pregătirii de bază.
Cred că avem nevoie de o școală care să formeze oameni politici. La noi, oricine, oricând, dacă are un cont gras în bancă, își poate cumpăra un loc pe listele electorale, evident, cu gândul de a-și recupera investiția.

Paradoxal, facem COMERȚ EXTERN, dar nu avem COMERȚ INTERN! Este un adevăr, căci nu avem locuri de muncă…
Știți de ce a apărut COMERȚUL EXTERN? Pentru a îndepărta surplusul produs de pământuri și muncă, pentru care nu există cerere pe plan local și național. Acest surplus se dă la schimb pentru altceva pentru care există cerere.
”Deschizând o piață mai largă pentru produsele muncii care depășesc consumul local, acest comerț extern încurajează ÎMBUNĂTĂȚIREA PUTERILOR PRODUCTIVE și CREȘTE producția anuală la MAXIM, crescând astfel și venitul real și AVUȚIA SOCIETĂȚII.” – Adam Smith, ”Avuția națiunilor”, pag. 80
Balanța economică a României este negativă, deoarece importurile depășesc exporturile, deci nu MUNCIM astfel încât să avem surplus pe care să-l dăm la schimb. În România, nu există ORGANIZAREA MUNCII.
Noi ne-am angrenat în comerțul extern, fără a susține agricultura și producția internă, ceea ce a dus țara în pragul falimentului prin creșterea datoriei externe. Toate guvernele postcomuniste au fost adepte ale politicii de împrumut, politică complet în defavoarea națiunii române.

Am iar o curiozitate! Cine o opera cu indicatorii economici, sociali? Am dat de formula de calcul pentru INDICATORUL DEZVOLTĂRII UMANE și cred că valorile sale, dacă sunt centralizate la nivel național, pot demonstra clar că nicio guvernare nu a avut ca obiectiv dezvoltarea umană, cel puțin în ultimii 26 de ani.
IDU= X1+ X2+ X3, unde:
X1 = longevitatea
X2 = nivelul de instruire
X3 = nivelul venitului pe locuitor
Nu pot să nu mă întreb ce valori o avea acest indicator în mediul rural și în comunitățile de rromi…

În România, la angajare în structurile statului, nimeni nu pune accent pe vocația, interesele și aptitudinile candidatului, ci doar pe capacitatea lui de memorare a legilor.
Anul trecut, pe 15 septembrie 2014, când habar n-aveam de urzelile din jurul meu, am participat la concursul organizat de ministerul educației pentru un post de consilier clasa I, grad superior, în cadrul Direcției Relația cu Parlamentul și Partenerii Sociali.
Subiectele au testat doar capacitatea de memorare. Vă mărturisesc că nu pot să învăț ceva rând cu rând, fără să aplic și fără să înțeleg, și nici nu văd utilitatea reproducerii mot-a-mot a unor conținuturi. Nota mea la acest concurs a fost extrem de mică, tocmai din acest considerent. Evident că nu m-am abținut să nu scriu pe foaia de examen că itemii sunt aberanți. Îmi dădeau sigla unui departament și eu trebuia să știu denumirea completă și atribuțiile, condiții în care angajații de prin minister habar nu au ce se-ntâmplă prin școlile din România.
În opinia mea, examenele organizate de ministerul educației sunt aranjate. Niciun om normal nu poate memora legi, la virgulă, în opinia mea.
Eram trei candidate din învățământul preuniversitar și a apărut, sfidându-ne cumva, și un candidat din învățământul universitar. Eu am încercat un dialog cu domnia sa. Părea că este coborât din sfere înalte. A promovat concursul, ceea ce nu m-a uimit, doar că școlile nu au nevoie de consilieri aroganți, ci de oameni deschiși și cunoscători ai mecanismelor școlii,
Câteva aspecte negative…
Ministerul nu avea tipizate speciale pentru concurs. Lucrarea se putea foarte bine înlocui, neavând semnde de identificare ireproductibile. La noi ca la nimeni, cât să lăsăm loc de suspiciuni candidaților. Itemii nu erau demni de ministerul educației. Foaia de examen putea fi confundată cu ciorna, ceea ce mi s-a și întâmplat. De râs și de plâns.
Zilele acelea, eu abia am înțeles legile și așa am aflat că ministerul educației și-a luat oficial mâna de pe școli…
Ce fac consilierii de prin ministerul educației? Au cont de FB? Se poate lua legătura cu ei? Încă învață legile și sunt incapabili să le aplice?

Am venit din București pentru că am promis că ajung la o nuntă și, în plan secund, să mă pregătesc pentru comisia de cercetare disciplinară, întrunită, conform înștiințării, în data de 13 iulie 2015, ora 11.
Cred că trebuia să primesc și decizia de numire a comisiei de cercetare disciplinară, cât și ce anume din ce am scris pe FB, blogul personal sau forumul educației i-a deranjat… În opinia mea, înștiințarea pare fără nicio valoare, nefiind nicio ștampilă a unității școlare.
Doamna Inspector Școlar General Pintea Mirela, de ce în comisie nu este niciun jurist ISJ?
De ce comisia nu are 3-5 membri din școală și doi observatori externi, alături de un părinte și un elev?
Nu prevede legea! LEN este făcută pe genunchi, cred, dacă lasă profesorii din sistem la mâna directorilor. Bine, comisia asta a mai fost o dată anulată, colegii renunțând la a face parte din ea. De data asta văd că profesorul de sport, profesoara de informatică și liderul de sindicat sunt gata să servească intereselor unei direcțiuni incompetente, unul din directori fiind fost inspector școlar general, deci plin de cunoștințe prin minister, așa cum se laudă chiar domnia sa.
Nu am scris nimic despre colegii mei. Am povestit o stare de fapt prin care am trecut, în rest, sunt doar opinii la adresa sistemului românesc de învățământ, pornind de la cazuri concrete observate în școala mea. Ca să înțelegi un fenomen, faci analiza de la ceva concret. În școală eu mi-am văzut de meseria de dascăl. Nu am intrat în conflict cu nimeni, doar am luat cuvântul în două C.P, Tehnica direcțiunii a fost să stârnească colegii împotriva mea. Eu nu am avut nimic cu corpul profesoral, ci doar cu incapacitatea managerilor de a conduce școala spre evoluție, prin atingerea standardelor calității și ale progresului școlar.
Școala îmi încalcă dreptul la exprimare liberă!
Nu știu cât de vizibile sunt adresele de e-mail ale consilierilor ministerului educație. Nu știu cât de vizibile sunt și adresele parlamentarilor din comisia de educație și nu numai, dar voi încerca să îmi susțin ideile cu dovezi concrete.
Pro TV, Kanal D Romania, Antena 3 Romania, Digi World Romania, Digi Life Romania, Radio Romania Oltenia- Craiova, Radio Europa FM, Radio România Cultural, Radio ZU, Radio Tasha, Radio România Antena Satelor – Pagina oficiala, Radioteleviziunea Severin – Pagina oficiala – vă întreb, este posibil ca unui om să-i fie încălcat dreptul la liberă exprimare, într-o țară care se vrea democratică?

Școala secolului XXI este rudimentară! Eu nu am nimic cu școala în care profesez, ci doar cu spiritul de autosuficiență care dăinuie în ea! Împreună am fi putut provoca ministerul de resort să vadă realitatea, așa oamenii de acolo dorm sau plimbă hârtii, iar noi ne purtăm crucea într-un mediu care uneori nu are nimic de a face cu educația.

Pentru că am o singură viață, nu pot să accept autosuficiența unui sistem perimat. Trebuie să fie o unitate în acțiune și toți copiii să aibă șansa unei educații de calitate. Sunt prea mulți incapabili în vârful ierarhiei, din păcate.
De ce să avem acele ghetouri educaționale, așa cum numește colegul nostru Adrian Stoica școlile în care învățarea de carte nu este o prioritate?
Dacă eu am conștientizat beneficiile unei educații de calitate îmi doresc și fac o datorie de onoare din a arăta și altora cât de importantă este învățarea prin descoperire, studiul individual, toate într-un cadru propice dezvoltării psiho-cognitive, personale, sociale.

Conform convocării nr. 2476/25.06.2015, școala mă anunță de efectuarea procedurii disciplinare, în data de 13 iulie 2015,  și invoca drept pretext, citez: ”cu data de 19.10.2014 ați început să aduceți o serie de acuzații cadrelor didactice ce își desfășoară activitatea în cadrul unității noastre, acuzații ce afectează climatul organizațional și dăunează prestigiului unității școlare în care vă desfășurați activitatea”.

Nu am adus niciodată acuzații la adresa cadrelor didactice! Am susținut doar că școala nu beneficiază de un management performant, dovadă fiind rezultatele slabe obținute de elevi la examenul național de bacalaureat, cât și  lipsa standardeor calității.

Ce am scris pe FB, începând cu luna octombrie a anului 2014?

13. oct. 2014

M – La începutul lunii octombrie, direcțiunea Colegiul Tehnic Decebal Drobeta Turnu Severin, a premiat cititorii fideli, într-un cadru amical și într-o atmosferă destinsă, evident, în parteneriat cu biblioteca școlii.

M – Pe 3 octombrie 2014, sala de festivități a Colegiul Tehnic Decebal Drobeta Turnu Severin a fost pregătită pentru primirea unor oaspeți de seama din minister. Sala a fost aranjată foarte frumos, probabil de o firmă specializată în astfel de servicii. Am auzit din sala de clasă la care eram vocea doamnei Ecaterina Andronescu. Mă așteptam ca la finalul ședinței să facă turul școlii, dar nici vorbă de asta. Cred că ar fi fost minunat pentru elevi să existe salutul între un fost ministru al educației și generația care beneficiază de efectele măsurilor luate anterior.

15.oct.2014

Cred că personalul medical din cabinetele școlare ar trebui să facă cu elevii acțiuni legate de igiena personală, în corelație cu igiena instituției .
Sunt școli care au cabinete medicale, sunt școli care sunt arondate unor cabinete medicale, dar cum dotarea cabinetelor este precară, personalul medical ar putea să se implice pe latura prevenției și a educației pentru sănătate și igienă…
Cred că un astfel de program ar trebui demarat la nivel național. Marile companii de produse de îngrijire și igienă ar putea lansa o campanie în rândul elevilor, oferindu-le chiar mici promoții. De asemena, marile companii ar putea dona produse de curățenie tuturor școlilor, atât din mediul rural, cât și urban.

17.oct.2014

De ce s-ar chinui unii să sape groapa altora, inventând stări inexistente, uitând de învățăturile proverbului milenar, cât și de riscul la care se expun prin stârnirea forțelor Universului?
Am să vă spun cât de curând o poveste reală care demonstrează că în jurul persoanelor oneste și implicate se nasc tensiuni declanșate de cei ce nu suportă să vadă când negrul este negru și albul alb. Până ieri nu înțelegeam patologia răutății și resursele ei, acum urmăresc cu interes cum se construiesc intrigi și urzeli fără acoperire în planul real.
Am dat timpul înapoi și am analizat toate câte au fost. Este răvășitor să constați că ura și răutatea din telenovele există și în viața de zi cu zi. Nu înțeleg cum unii îi atrag pe alții în a răspândi o informație falsă!
Intrigile din 2004 au fost aperitiv pe lângă cele din 2014, cu debut din 2012, cred.
Nu am nimic de ascuns. Am înțeles ce s-a întâmplat și pe ce au mizat neștiind câte leucocite are organismul meu. Voi scrie detaliat totul.
Să creezi situații false și să denigrezi o persoană, fără suport, doar bazându-te pe ce ai pus la cale, arată lipsa de scrupule.
Ce trebuie să-nvăț din asta mă întreb! Superioritatea (naturală) nu este pe placul celor ce nu o au. Oamenii te vor din tagma lor, cu încetinitorul, cu văicăreli, fără idei, cu bârfa, cu termene nerespectate, cu lucruri nefinalizate, cu capul plecat, un nimeni…
Văd și partea bună a lucrurilor. Credeam că nu mai am nimic de văzut, dar viața mi-a demonstrat contrariul.
Cred că trebuie să cer asistența unei comisii din minister la clasă, o săptămână, două, un an, și apoi să plec din școala în care zi de zi am venit cu drag, pentru a putea scrie cu lux de amănunte despre unul din capitolele vieții mele, dar și despre viața unei instituții școlare și rezultatele ei.

18.oct.2014

Școala secolului XXI este rudimentară, în România! Elevii claselor a XII-a care nu au promovat bacalaureatul sunt nevoiți să meargă la ore de pregătire chiar în particular, deoarece liceele nu au un site cu materia aferentă examenului la toate disciplinele de bacalaureat, cu eseuri, cu exerciții rezolvate și propuse spre rezolvare, și, de ce nu, cu verificare online.
În 2001, am ajuns pe site-ul unui liceu francez. Am găsit toată chimia predată, fișe de lucru, exerciții și rezolvări, accesibile oricui. Noi suntem tot la nivelul școlii comuniste. Avem platforme e-learning prin proiecte, ici-colo, dar în regim închis, deci fără transparență și doar pentru unii. O platformă trebuie să devină publică, întărind astfel sustenabilitatea proiectului, în opinia mea.

19.oct.2014

Am pus cap la cap tot ce s-a întâmplat. Sunt victima unei înscenări mizerabile, dar nu imposibil de demonstrat. Cred că s-a mers atât de departe încât defăimarea mea s-a făcut și pe FB, prin mesaje private.
Ce valoare au oamenii din jurul meu? Nimeni nu a venit să îmi spună, să mă întrebe, să se edifice! Și în fața unei haite de lupi aș fi avut mai mare șansă de apărare, aș fi simțit pericolul, decât în fața celor ce cu răbdare au construit o intrigă mizerabilă în spatele meu, folosindu-se cred și de elevi, căci altfel nu-mi explic de ce unii se plimbă toată ziua prin școală în loc de a fi la ore.
Neșansa mea a fost să ajung într-o școală în care profesionalismul este departe de cotele lui înalte…
Adevărul va ieși la lumină! Sunt sigură de asta!

23.oct.2014

Vă invit să rezolvați problemele pe care trebuie să le gândească un elev de clasa a V-a, după onor ministerul și autorii de curriculum, deci și autorii de manuale și culegeri.
Alexandra, fiica fratelui meu care acum este în Germania, în clasa a V-a, îmi spune că totul este foarte lejer și nu se trece la o altă lecție până nu toți copiii înțeleg conceptele teoretice aplicate în practică. Noi abstractizăm totul și atunci să nu ne mai mirăm de ce ajung copiii să nu mai iubeascămatematică, disciplină forte în dezvoltarea gândirii critice, în opinia mea.
La noi culegerile sunt pentru părinți sau pentru profesori și asta numai din cauză că oricine poate scoate pe piață o carte fără a fi validată de cel puțin o generație de elevi…
În opinia mea, culegerile trebuie să aibă modele de exerciții rezolvate. Elevul trebuie să aibă satisfacția găsirii soluției exercițiului. Stăpânirea unui algoritm de calcul se face prin exercițiu repetat. La noi, la mate, azi se predă una și mâine alta, un slalom prin matematică, iar elevul nu are timp să aprofundeze noțiunile…
Din păcate, nimănui nu-i pasă. Ne mulțumim cu câteva vârfuri și restul elevilor îi sacrificăm, pentru că cei ce știu hibele sistemului nu sunt luați în seamă…

25.oct.2014

M – În România, tehnicile comuniste de intimidare a celor ce folosesc dreptul la liberă exprimare funcţionează, din păcate!
Acum înţeleg de ce oamenii se complac şi nu iau atitudine în faţa neregulilor.
Am auzit tot felul de poveşti reale despre manipulare şi înscenare, ce mi-au părut a fi neverosimile la momentul acela, cu toate acestea refuz să cred că natura umană a pierdut legatura cu virtuţile biblice taman în timpurile ce ar trebui sa marcheze apogeul înălţării spirituale a omenirii.

M – Joi, 23 octombrie 2014, Colegiul Tehnic Decebal Drobeta Turnu Severin a fost gazda inițiatorilor unui proiect ce cu siguranță va avea impact pe termen lung. Proiectul vizează promovarea și dezvoltarea zonelor turistice din România și Bulgaria cu potențial tradițional, cultural, istoric, gastronomic. În cadrul Conferinței Transfrontaliere, elevii liceului au putut afla informații utile despre potențialul turistic al Românie, dar și al țării vecine, Bulgaria, într-o prezentare atractivă.
Mă bucur că am dat curs invitației colegului meu de a participa cu clasa la această prezentare.
La final, am intrat în posesia prezentării PowerPoint, dar din păcate nu cred că FB îmi permite să o postez. În opinia mea, materialul prezentat ar putea fi difuzat chiar în spațiul publicitar al televiziunilor locale și, de ce nu, chiar naționale.

26.oct.2014

M – Am dat peste niște fotografii de la absolvirea cursului Eurocad Form din Germania, 2-15 aprilie 2014 și așa mi-am adus aminte că nu am luat fotografiile de grup de la colegi. Coordonatorul proiectului a făcut foarte multe fotografii de grup și nu înțeleg de ce nimeni nu mi le-a trimis…

1.noiemb.2014

Mă gândesc că am nevoie de cei mai buni avocaţi şi jurişti pentru a obține daune bănești de la cei ce m-au denigrat fără acoperire, bani pe care să-i investesc apoi în aducerea școlii la standarde europene reale, nu doar pe hârtie.

2.noiemb.2014

M – Dezamăgirea mea este maximă! Tot timpul m-am gândit ce să fac mai bine pentru școală și pentru elevii mei, iar alții îmi săpau groapa cu încrâncenare. Am înțeles tot mecanismul. Intuisem, dar nu știam cât de adâncă este forța răului.
Povestea mea, a omului nemulțumit de sistem, atinge punctul culminant în primăvara anului 2004. De atunci și până la 17 septembrie 2014, am crezut că sabia războiului a fost îngropată! Credeam că toți au înțeles că sunt un om care nu doar sesizez…

M – Pe 15 septembrie 2014, când am susținut concursul la București, la Ministerul Educației Naționale, habar nu aveam de urzelile din spatele meu. Asta mă doare cel mai mult, naivitatea mea!
Dosarul a fost admis ca fiind complet. Una din piesele dosarului a fost certificatul care atesta capacitatea de muncă, cu mențiunea că potențialul angajat nu este luat în evidență cu boli psihice.

3.noiemb.2014

M – Doza mea de naivitate s-a consumat. Acum mă pot aștepta la ce este mai rău. De săptămâna trecută laboranta nu a venit la școală. Eu am lucrări de laborator de făcut. Azi am solicitat-o pe cealaltă laborantă. Eu nu rămân în laborator niciodată singură și nu țin cheia. Cu ani în urmă, colegele mele de catedră, azi foste pensionare, insinuaseră că a dispărut ceva sticlărie de laborator. Uluirea mea a fost la cote maxime, deoarece eu am fost omul care am adus sticlărie de laborator în școală inițiind o campanie de dotare a laboratoarelor cu ajutorul elevilor și părinților. Totuși, acum îmi aduc aminte că marți, 28 oct 2014, șeful de catedră aștepta pe hol un coleg de la chimie industrială, iar mai târziu ușa laboratorului era întredeschisă. Ce lucrări or fi făcut acolo, nu știu, nu am avut curiozitatea să intru. Azi am fost direcționată spre laboratorul de la etajul I, dar am ales etajul II. I-am văzut iar pe cei doi colegi împreună.
Cred că în laboratoarele de chimie trebuiesc puse camere de filmat, poate chiar în birouri, astfel s-ar vedea cât muncesc unii și cât stau alții pe banii statului. Și mai cred că toate cheile dintr-o instituție trebuie să stea la portar…

M – La noi este prea multă risipă de bani de la bugetul de stat, în opinia mea.
Eu cred că Ministerul Educației Naționale împreună cu Consiliile Locale și factorii de decizie de la nivelul fiecărui județ ar trebui să se așeze la masa dialogului și să analizeze eficiența, cât și costurile învățământul profesional și tehnic la nivel național.
În opinia mea, liceele tehnologice din fiecare județ al țării ar trebui aduse sub cupola unui campus tehnic preuniversitar, care ar aduce beneficii majore prin eliminarea cheltuielilor mari, chiar foarte mari, cu întreținerea spațiilor școlare, cu atât mai mult cu cât numărul elevilor este în scădere. În anii de explozie demografică, liceele tehnologice aveau între 1300-1700 de elevi, azi, abia mai au 500-800 de elevi, în cazurile fericite. De asemenea, rezultatele elevilor de la liceele tehnologice la evaluările naționale sunt mult sub așteptări, chiar dacă clasele de elevi funcționează sub efectivul stabilit prin lege.
Din altă perspectivă, sunt în oraș licee tehnologice la standarde europene, dar din păcate nu au elevi… Sunt, din fericire, licee tehnologice care mai au elevi dar, din păcate, nu sunt la standarde europene. Comasarea liceelor tehnologice cred că este deja un imperativ.

4.noiemb.2014

M – Am înțeles că este o furie împotriva mea, o furie împotriva omului corect și onest care observă, sesizează și vede soluții. Mi-au făcut o aură complet opusă și este uluitor cum au reușit fără ca eu să-mi dau seama și fără ca nimeni să ia atitudine. Lașitatea naturii umane în plină acțiune?!
Fără să știu am fost denigrată complet, chiar de oamenii care s-au strecurat în viața mea. Așa o complicitate pusă la punct pare de domeniul SF.

M – Azi am mai reușit să atrag antipatia unei persoane…  Am impresia că sunt expertă în asta!
Am fost la CAR-ul de la învățământ și mi-am exprimat dorința ca în luna decembrie să lichidez fișa, prin compensarea fondului cu împrumutul. Am spus că o să solicit în scris copii după fișele mele de împrumut, din 1996-2014. Am înțeles că nu voi primi aceste copii și chiar nu înțeleg de ce. Sistemul CAR ar trebui să aibă o anume transparență, poate chiar un cont online unde fiecare cotizant să-și poată vedea fondul, ratele, dobânzile la sumele împrumutate sau economisite.
De mult sunt eu nedumerită cum se aplică dobânzile la CAR-ul din învățământ. Anul trecut, dobanda mea anuală la 2000 de lei a fost de aproximativ 40 de lei, asemănătoare cu a unui alt coleg al cărui fond era doar de 500 de lei.

M – Adevărul enervează! – asta este clar…
Am aplicat chestionare în cadrul proiectului ”Transparență și calitate în administrația publică, prin social media”, atât cetățenilor, cât și angajaților de la AJOFM.
În urma aplicării acestor chestionare am sesizat celor de Agenda 21 inadvertențele întâlnite și chiar am afirmat că baza de date a fost făcută de neprofesioniști, iar chestionarul nu a fost mai întâi pilotat pe un grup de cetățeni. Abia mai târziu am aflat că în echipa de proiect sunt sociologi și oameni cu pretenții de a fi profesioniști.
Cine sunt eu să fac astfel de afirmații? Sunt un om care caută ca teoria să se oglindească în practică și mai am și experiența unui proiect în care baza de date a fost făcută de profesioniști. Acum înțeleg cât de important este să ai șansa să lucrezi printre și cu profesioniști! Dar cum la noi toți sunt puși în aceeași oală, totul este posibil. smile emoticon
Dacă persoana care a făcut baza de date a fost plătită, asta depășește puterea mea de înțelegere. Așa cum arăta baza de date, o putea face și un elev mediocru.

10 noiemb.2014

M – Cred că în tot oraşul sistemul de canalizare este înfundat. Azi am ajuns la aceasta concluzie, prin asocierea mirosului care umple holurile şi uneori laboratoarele liceului cu mirosul emanat de gurile de canal din oraş.
Mi-aduc acum aminte că în 2011 mirosul de toaletă desfundata invada toată şcoala. Acum fenomenul pare controlat si mirosul apare ici-colo şi chiar în laboratoare.
Poate cei de la SECOM ar trebui să verifice canalizarea din spaţiile publice şi instituţii.

M – De ce se plictisesc elevii la şcoală?
Mie imi place să tin trează atentia elevilor mei, dar nu-mi iese întotdeauna, din cauza dotării precare a laboratoarelor.
Cum ar trebui să fie un laborator scolar, din punctul meu de vedere?
Fiecare masa de laborator să aibă un dulapior în care să se afle strictul necesar de sticlărie şi ustensile de laborator, inclusiv substanţele chimice utile efectuării lucrărilor de laborator.
Cu visul acesta am venit de pe băncile facultaţii şi văd că nu m-a părăsit nici până azi.
Azi, in laborator, am avut o singură sita şi 10 mojare. Mojararea a fost un succes, iar cernerea un eşec, elevii lucrând succesiv, nu concomitent.
Să nu îmi spuneţi că eu trebuie să mă ocup de dotarea laboratoarelor! Elevii sunt puşi uneori să cumpere alcool etilic, sare grunjoasa, etc.
După ani buni, se pare că va exista o nisa in laboratorul de la etajul I din şcoala internat.
Să ştiţi că niciodată nu am scris pe canale social media inainte de a îmi face cunoscute opiniile în şcoală. Am apelat la această metodă, doar când am vazut ca nimeni nu tine cont de sugestiile mele.

11.noiemb.2014

M – In anul 1996, anul titularizatii mele prin concurs, am constatat dificultăţi de calcul aritmetic la câţiva dintre elevii mei. Tin minte ca acum pe elevul care nu a putut sa-mi spună atunci cât fac 1:2.
Ce se întâmplă azi? Azi sunt elevi care nu ştiu să mai facă împărţirea, pe caiet, ajutându-se de calculator şi asta nu este de mirare, ci doar trasează coordonatele eşecului la examenele naţionale.
Cum s-a ajuns aici? Fuga prin materie şi neaprofundarea cunoştinţelor prin exerciţiu temeinic fac ca elevii să nu îşi exerseze inteligenţa logico-matematica si chiar cea lingvistică fiind intr-un con de umbră.
Ce se poate face? Am scris râuri pe forumul educatiei, in acest sens. Elevul trebuie să înveţe făcând, aducand teoria in planul concret.

M – Natura umană dezlănţuită, solidară denigrarii şi defăimării unei persoane, nicidecum virtuţilor biblice, poate intra oricând în acţiune atat timp cât nu este funcţional codul de etică profesională şi nici nu există transparenţă la nivelul hârtiilor scrise în cadrul unei instituţii
De exemplu, procesele verbale ale C. A. sunt la secret, iar procesele verbale ale Consiliilor Profesorale au multe spaţii libere la semnare, completate ulterior cu cine ştie ce…
In opinia mea, copiile proceselor verbale trebuie puse pe o platformă cu circuit deschis, atât timp cât şcoala este finanţată de la bugetul de stat.

12 noiemb.2014

Natura umană, lipsită de valori morale, poate decade intr-atât incât poate atrage în jocuri murdare şi tinerii cărora tocmai ar trebui să le formeze şi să le dezvolte personalitatea armonios, respectând şi inoculandu-le preceptele moral civice.
De obicei, punctele slabe se pot transforma în puncte tari, cu un efort de voinţa personal. Nu ştiam că o mână de oameni, prin metode neortodoxe, pot incerca să transforme punctele tari ale unei persoane in puncte slabe…
Intotdeauna m-am mirat de ce elevii clasei IX C, anul trecut, si-au schimbat atitudinea fata de şcoală şi au devenit indisciplinaţi. Atentia mi-a fost distrasă, deoarece în CP toţi colegii se văitau de ei. Cand şcoala nu are reguli, elevul simte! Când elevul este cooptat in alte activităţi decăt cele care vizează dezvoltarea sa cognitivă, socială si personala, este o crimă.
Eu nu sunt in profesor pentru elevii care vin la scoală să doarmă sau sa aibă unde pleca de acasă. Eu sunt un profesor pentru elevii care vor să înveţe şi care sunt dispuşi să depună efort intelectual.
Din păcate, unele şcoli din România nu mai sunt lăcaşe de cultură, ci tind sa devină spaţii de întâlnire unde violenta verbală si fizică fac legea, în opinia mea.

15 noiemb.2014

M – Intrebarea este: Cum să facem ca şcolile să devină lăcaşe veritabile de cultură?
Raspunsul este simplu şi face referire, în opinia mea, la investiţia în educaţia de calitate şi necesită profesori temeinic pregătiţi din punct de vedere psiho-pedagogic, spaţii scolare moderne, dotate şi îngrijite, dar şi un curriculum adaptat evoluţiei ştiinţei care să pună accent pe operarea cu noţiunile teoretice, nu doar ingurgitarea lor, cât şi compararea teoriei cu practica.
Introducerea unor ore de dezvoltare personală în curriculum ar face ca elevii, dar şi profesorii să comunice eficient şi asertiv.
În astfel de condiţii, elevii ar veni cu drag la şcoală.

M – Se pare că de luni, 17 noiembrie 2014, vom avea brigada ISJ MH în şcoală. Este de bine şi vă marturisesc că niciodată nu ne-a trecut pragul o astfel de brigadă şi am 18 ani de profesorat…
Unii colegi susţin că a fost brigadă şi în anul 2005, dar dacă a fost sigur nu a intrat si clasele de tehnic.
Eu sunt foarte curioasă cum vor iesi basma curată directorii.. . Cand am fost în Germania, 2-16 aprilie 2014, era normal sa figuram în CO. Cum la noi este posibil să fii în două locuri deodată, colegii din grupul ţintă au semnat pentru orele facute de cei ce ne-au suplinit, eu fiind singura care am refuzat sa semnez, cerând verbal operare CO în condica de prezenţa, pe perioada deplasării in Lepzjg, Germania.
Am fost surprinsă să constat, de asemenea, că formarea nu a fost echivalată cu credite transferabile, desi coordonatorul proiectului a initiat toate demersurile…

M – Ştiţi de ce nu avem invăţământ de calitate, în România? Pentru că partidele propulsează în funcţii de conducere persoane obediente, simple marionete, păpuşi executante, incapabile să ia decizii in favoarea şcolii şi a elevilor – în opinia mea.
Ştiţi că nu avem pârghii care întreţină normalitatea, ci doar portiţe spre vasalitate?
De exemplu, un profesor cu o maladie severa, pentru ca statul nu-i plăteşte integral salariul – cu spor de dirigenţie si ore suplimentare, figurează în activitate, la mica intelegere cu CA, deşi el este internat sau prins intr-un program de recuperare medicală. Ubicuitatea la putere!
Un profesor care donează un organ unui membru din familie nici macar nu beneficiază de CM plătit, conform legislaţiei române, fiind considerat simplu voluntar şi lăsat să se descurce cum poate. În astfel de condiţii, activitatea instructiv-educativă nu are cum sa fie la cotele calităţii şi, de data aceasta, este de blamat sistemul ce nu este sincronizat.
Avem în şcoli personal a cărui activitate este uneori la secret, şi fac referire la -laboranti, asistente medicale, pedagogi, administratori şcoală, magazioneri, psihologi. Unii stau cât este ziua de lungă şi poate plimbă în răstimp o hârtie. Cred ca acest personal ar trebui să aibă o fişă de pontaj, pe ore şi pe zile, validată pe site-ul şcolii, altfel „Trai, Neneacă! Evident, si profesorii ar trebui să posteze lecţiile, strategia de predare şi testele de evaluare pe site-ul liceului. Eu am lansat această propunere direcţiunii, dar nu am avut succes.
Ce părere aveţi? Să am eu o doză de nebunie, pentru că intrevad soluţii la problemele cu care se confruntă scoala românească?
Abia aştept brigada ISJ MH si MEN. Am ce să le arăt!

18.noiemb.2014

Un proiect extrem de interesant, ce vine în sprijinul dezvoltării personale a elevilor, încă mai are locuri disponibile pentru tinerii ce doresc să afle mai multe despre antreprenoriat, marketing și personal branding.
Am rămas uimită să constat că nu toți elevii claselor XI B și XI C au avut disponibilitatea de a se înscrie la acest proiect, deși el reprezintă o oportunitate de dezvoltare personală pentru orice tânăr.
Pentru doritori, datele de contact sunt în pliantul atașat.

19 noiembrie 2015

În era tehnicii moderne, cred că ar trebui să renunțăm la procesele verbale scrise și să trecem la înregistrările electronice, mult mai concludente și concrete.
Azi a fost ședința C.P. Pe ordinea de zi a fost și cadrul socio-profesional, la nivelul instituției. Am luat cuvântul și mi-am prezentat punctele de vedere, așa cum nu am făcut-o niciodată în plen.
Mi-am luat angajamentul că nu voi mai scrie pe forum, atât timp cât instituția va crea cadrul unei comunicări eficiente. În C.P. am primit un vot de blam din partea colegilor pentru ceea ce am scris pe FB și, evident, nu am putut răspunde la toate întrebările.
Nu am dorit să prejudiciez imaginea liceului și nici a colegilor mei.
Așa cum mi s-a sugerat, probabil, trebuie să plec din școală, cu atât mai mult cu cât a apărut condica și un întreg dosar al anului 2004 de a cărui existență habar nu aveam, exceptând hârtiile pe care le-am primit eu și pe care le voi posta pe blogul meu. UN PROCES SE ÎNTREVEDE LA ORIZONT!

Oamenii m-au chemat în fața unei comisii de cercetare disciplinară când eram în C.O.și nu este tocmai OK.
Am intrat la ora 9 pe forumul educației. Colegii m-au sfătuit pe m.p. să iau un avocat. Am căutat Baroul Mehedinți și am luat numărul de telefon al unui consilier. L-am contactat și am ajuns la domnia sa. Sediul era în incinta internatului liceului Traian. Nu mi-a plăcut intrarea și m-am gândit că am nevoie de un avocat care totuși vede neregulile. Domnul a avocat a fost amabil și m-a sfătuit să cer amânarea procedurii de cercetare discipinară, pentru a afla ce dovezi ale angajatorului susțin acuzațiile care mi se aduc.
Printr-un miracol, am ajuns la școală, la ora 11 fix. Cei doi colegi din comisie mi-au pus la dispoziție dosarul cu ce a extras direcțiunea din ce am scris pe e-mail, FB și forumul educației, pe care nu l-am primit la o dată anterioară. A apărut și cel de-al treilea membru al comisiei, liderul de sindicat. Nu am fost de acord ca audierea să înceapă fără el, având programată o ședință, la aceeași oră. Între timp, așteptând, mi-a venit ideea să cer amânarea procedurii de cercetare disciplinară și am făcut cerere în acest sens.
Până să plec, am semnat și formularul de convocare primit prin poștă și cred că pe viitor la semnătură trebuie să fie prevăzută și data de luare la cunoștință. Am semnat și procesul verbal al amânării procedurii.
Am pornit spre ISJ Mehedinți. M-am oprit la consilierul juridic. Mi-a spus că nu are cu ce să mă ajute, domnia sa reprezentând ISJ Mehedinți. Am urcat la doamna inspector școlar general. Nu știa de demararea procedurii de cercetare disciplinară împotriva unui profesor. M-a sfătuit să merg la un mediator, după ce l-a chemat și pe consilierul juridic.
AM AFLAT că angajații unei structuri bugetare nu sunt obligați să aibă conturi de e-mail vizibile, pentru comunicare online. Eu cred că trebuie să fie conturi obligatorii, conturi de servicii, în care fiecare mesaj să primească un număr de înregistare.
Am plecat de la ISJ MH la Tribunalul MH. Am fost direcționată spre un avocat. Domnia sa a spus că nu are niciun rost să mă reprezinte la momentul acesta, cel mai indicat acum fiind să fiu asistată de membru din sindicatul din care fac parte din 1996. Am făcut împreună cererea către sindicatul din care fac parte și, din păcate, nu am găsit pe nimeni la sediul lor din incinta Colegiului Tehnic Decebal, pentru a o depune, la ora 14.53. Mâine dimineața voi face un drum la liceu.
Avocatul cred că a fost puțin dezamăgit de conținutul dosarului cu extrase din ce am scris pe FB. A zis că nu conține scânteia unui litigiu de muncă. Doar verdictul comisiei de disciplină îl poate declanșa.

Boala „a fi mereu nemulţumit”

Eu am râs copios când am citit acest articol. Cred că este o boală să te adaptezi la anormal sau, altfel spus, nu poți fi sănătos când trăiești în minciună și vezi doar partea plină a paharului, fără să o analizezi pe cea goală.
Eu nu sunt nemulțumită, eu sunt neîmpăcată că oamenii nu pot trăi viața la superlativ. Zilele mele sunt pline de frumos și de armonie, prin preocupările pe care le am.
Părinții mei au avut încredere debordantă în mine. Am fost copilul apreciat, uneori chiar mi se părea că tata exagerează cu mândria lui față de mine și asta a continuat și în adolescență.
Maturitatea avea fundamentul unui copil vesel, deci maturitatea avea tot ce-i trebuia pentru a înfrunta anturajul și răutățile lui, probabil, ca reacție la atitudinea mea de superioritate, atitudine cu care m-am născut, cred. Privind în urmă, consider că tot răul spre bine sau ce nu te omoară, te întărește… Puterile mele au crescut de la an la an și într-un an cât nu apucă unii într-o viață, căci tot mi-au plăcut poveștile…
De depresie nici nu poate fi vorba. Prin natura firii mele, îmi păstrez o doză de veselie și în momentele de supărare. Cât despre perfecțiune, da, îmi place să investesc în evoluția mea pe toate planurile. Tata spunea că scopul nostru pe pământ este să tindem spre perfecțiune, eu cred că este acela de a evolua spiritual. Undeva, cele două concepții se întrepătrund.
NICIODATĂ NU MĂ AUTOCOMPĂTIMESC! Exclus! Caut soluții și la momentul oportun ele apar.
Autorul articolului este novice în psihologie. Nemulțumirea nu este totuna cu negativismul. Exemplul autorului cu femeia care își dorea mereu altceva este greșit ales. În opinia mea, femeia era într-o normalitate deplină, neacceptând amăgitoarea rutină, știut fiind că ea devine cadru propice plafonării.
Eu fac tot ce trebuie până mă declar mulțumită.

Când Moș Nicolae abia ținea evidența cadourilor pe care trebuia să le împartă copiilor cuminți, eu, în miez de noapte, priveam o emisiune extrem de interesantă, PROFESIONIȘTII, pe TVR 1, a doamnei Eugenia Vodă.
Invitatul, unul de excepție, un intelectual de marcă, un ”tânăr octogenar”, doctor, poet, fizician…
Eu cred că emisiunile doamnei Eugenia Vodă ar trebui preluate de toate posturile TV și difuzate la ore de acces general, nu la ore târzii, ca emisiunile cu trei de X, obscene sau cu conotații fel de fel…

Din peripețiile zilei de 6 decembrie 2015…
Am tot primit invitații la cursuri de dans, în ultimele trei săptămâni. Azi, m-am gândit să văd despre ce este vorba. Și nu vreau să vă spun că acele așa-zise cursuri se desfășurau într-o clădire care avea la parter afișe cu fete dansatoare la bară. Am coborât din taxi și curiozitatea m-a împins să urc la etaj cu așa zisa instructoarecare ce arata oarecum ciudat. Nici urmă de echipe de dans. Doi bărbați erau la o masă. Am făcut stânga împrejur urgent și am plecat cu același taxi cu care m-am dus.
Am făcut și o fotografie, din exterior. Vreau să verific la poliție dacă instructoarea are sau nu avize de instructor de dans.
În concluzie…
Cursurile de dans trebuie să fie în spații deschise, vizibile și cei ce le fac să aibă avize și ore de program făcute publice.

Din bucuriile zilei de 6 decembrie 2015…
Când îl citeam pe Creangă, mă gândeam cum arăta Ceaslovul din care învăța în copilăria sa, cel în care prindea muște… Azi am avut bucuria să țin în mână un Ceaslov. Hazardul, mi-a împins pașii spre o biserică foarte frumoasă din oraș. Făcusem pe Moș Crăciun și mă întorceam spre casă. Eram curioasă să văd dacă pictura lui Tătărăscu a intrat în atenția oficialilor BOR și dacă Biserica Grecescu beneficiază de restaurare murală. Nici vorbă, dar atmosfera în biserică era extrem de primitoare. O măicuță tânără, cu zâmbetul pe buze, m-a încurajat cu privirea să zăbăvesc în spațiul monahal. Am vrut să cumpăr acatistul Sfântului Nicolae, sfânt față de care am o anume bucurie interioară, fiind primul sfânt care mi-a atras atenția și știu momentul, în timpul slujbei de oficiere a căsătoriei. Când preotul ne-a cerut să alegem praznicul de cununie și când în biserică a răsunat numele Sfântului Nicolae am simțit o anume vibrație și am repetat în gând de vreo câteva ori numele Sfântului Nicolae. Nu am realizat atunci că și cuvintele au energia lor, ci mult mai târziu. Nu știam mare lucru de sfinți, la ora aceea.
Revenind la ziua de azi, măicuța mi-a spus că nu știe unde sunt acatistele, dar că-mi împrumută cu drag o carte bisericească, pentru a citi din ea. Zis și făcut și am avut ocazia să-mi îndeplinesc o dorință mai veche, să citesc dintr-un ceaslov, în tihna și liniștea unei biserici pe care, neașteptat, am găsit-o deschisă.
Concluzia zilei…
Măicuțele ar putea colabora cu bisericile, astfel încât spațiile monahale să fie deschise pe tot parcursul zilei.

Gândurile după-amiezii, după ce am văzut filmul despre Isus și discipolii săi, difuzat azi de postul TV – Kanal D…
***Cred că Dumnezeu și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o, sacrificându-și unicul fiu iubitor și căutător necontenit al adevărului.
***Omenirea nu a învățat nimic din exemplul fiului dispus să preia păcatele omenirii, fără să invoce puterea tatălui divin.
***Poți avea încredere, dar nu poți avea credință pe puterile altuia, ci doar pe ale tale. (M-a impresionat Iuda, în final).

România este o țară foarte frumoasă, cu mare, cu munți, cu câmpii, cu dealuri, cu văi, cu cărări șerpuitoare în munți, cu Dunăre, cu Deltă, cu peisaje fascinante. Natura, creatorul desăvârșit a tot și a toate, poate fi remodelată prin forța creatoare a omului, dar, din păcate, ea poate fi și distrusă, prin neatenție, prin nepăsare, prin neimplicare.

În data de 11 decembrie 2015 am fost la Cercul Pedagogic al profesorilor din aria curriculară Tehnologii – Protecția Mediului, organizat de profesorii  Colegiului Național Economic ”Th. Costescu”.

Colegii de specialitate au avut ideea de a promova potențialul turistic din zona Mehedințiului și ne-au scos din rutina zilnică prin inițierea unei excursii în zona de nord a județului Mehedinți, pornind pe urmele legendelor comorilor ascunse din satul Izverna, primul popas fiind la Pensiunea Steaua Munților, unde s-au derulat activitățile propriu-zise ale Cercului Pedagogic.

Ne-am bucurat de albul primei zăpezi așternute deja în zona de munte spre care ne îndreptam și la primul popas am încercat să o imortalizăm zgribuliți.

Activitățile cercului au fost clasice, ora filmată, diseminare de proiecte, discuții libere, informări, mapa cercului, inedită și interesantă a fost prezentarea obiectivelor turistice ale zonei.

Azi, 18 ianuarie 2016, am ajuns la o concluzie realistă. NU trebuie să-ți pese de cei ce nu le pasă de ei. În România, este o utopie să vrei ca oamenii să fie educați, societatea civilizată, libertatea de exprimare respectată, competiția loială existentă, etc… Viața este o junglă, să înțeleg. Se asociază cine poate pentru un interes de microgrup, se țes intrigi, sunt exploatați cei slabi de cei puternici, etc.
Nu-ți trebuie prea multă carte ca să accepți aceste adevăruri și să devii indiferent la tot și la toate, atent doar la nevoile tale…

Sunt un bun observator! Recent m-am tot întrebat de ce avem tot felul de școli dacă nu avem și aripi să punem în practică, uniți, teoriile și fundamentele ce pot deschide un nou drum omenirii spre toleranță, bine, frumos, adevăr și spre cunoaștere și creație autentică.
De ce rămânem închistați în propria noastră micime, creionându-ne un cerc închis și limitativ al propriei existențe?
Școala românească a scos pe bandă rulantă viitorii părinți și bunici care nu-și vor putea ajuta copiii și nepoții să învețe să scrie corect, atât timp cât ei nu au această deprindere formată.
Sunt conștientă că nu pot schimba nimic într-un sistem perimat și complet învechit, neadaptat la evoluția științei și tehnicii. Mai scriu,din când în când. Prin 2004 mă gândeam că aș fi capabilă să pornesc prin țară cu o pancardă pe care să scriu TREZIȚI-VĂ, oameni buni! Trezirea nu se face decât în școli, dar tot acolo începe și moartea unei națiuni.

Ieri, 10 februarie 2016, am fost la supraveghere în cadrul examenului de absolvire scoală postliceală, la C. T. T. AUTO. Evident, în stilul meu caracteristic, am animat puțin atmosfera, întrebându-mă dacă doamnele profesoare vin cu mașina la scară, eu chinuindu-mă să ajung la intrarea profesorilor, aleea fiind complet neasfaltată. Cu ani în urmă, liceul trebuia să devină campus preuniversitar. Au început lucrările, cu surle si trâmbițe, apoi au fost sistate, fără să se facă prea mare zarvă. Specific românesc! Nimeni nu răspunde de nimic si oamenii au rămas cu totul alandala in curtea liceului si s-au obișnuit cu starea de fapt.

Cred că trebuie să reînvie un secol al artelor si culturii.
Am putea spune mai des „Doamne, binecuvântează-i pe artiști!”. Acesta a fost gândul cu care am plecat din sala de spectacol a Palatului Cultural „Theodor Costescu”, după ce scena a prins viață sub puterea magică a Orchestrei Filarmonicii „Oltenia”, duminică, 21.02, si a Operei Române, luni, 22.02, cu spectacolul DON GIOVANNI ( W. A. MOZART), ambele din Craiova, orașul fiind gazda unor evenimente culturale de elită.

Severinenii au avut parte de seri magice la Palatul Cultural ”Theodor Costescu”, în săptămâna 21-27 februarie 2016!
Gala Premiilor de Excelență, momentul artistic oferit de Virgil Ogășanu, Orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, schimbarea gărzii la Cetatea Medievală a Severinului, dezvelirea bustului ctitorului teatrului ce azi îi poartă numele, expoziția Popa Popas, ne-au conectat din prima zi la starea de normalitate a unei vieți împlinite prin cultură, artă, frumos.

Deși redeschiderea Palatului Cultural ”Theodor Costescu” a fost anunțată inițial pentru data de 13 decembrie 2015, evenimentul a fost amânat pentru data de 21.02. 2016 și a adus o notă de eleganță în viața urbei prin calitatea actului cultural de care, din păcate, am fost privați în ultimii ani.

Ieri, 12 iunie 2016, am fost nevoită să merg prin cartierele orașului. Ce am întâlnit, imaginile vorbesc de la sine…
Ne-am transformat în OAMENI-MUȘTE, sau oameni cu creiere degeaba…

Mi-a atras atenția acest panou publicitar… Eu nu inteleg textul! Promovează Vodafone analfabetismul? Voi ce părere aveți?

Azi, 13 iunie 2016, am trecut prin fața sediului PREFECTURII Drobeta Turnu Severin.
Cum să se ocupe instituția prefectului de școli și de spitale, dacă nu este capabilă să toaleteze brazii din fața clădirii și nici măcar să înfrumusețeze respectiva zonă, uscăciunea fiind la ea acasă?
Imaginile vorbesc de la sine…

8 iunie 2016, ora 14, Colegiul Tehnic Lorin Sălăgean, examenul de atestat, proba proiectului, în vederea certificării competențelor profesionale…
Am ajuns la concluzia că cei de la ISJ Mehedinți dorm, dorm cu toții. Ca membru în comisia de coordonare și evaluare proiecte am fost trecută Ionescu, nu Grecu. Asta dovedește că nu au o bază cu personalul din școli sau nu gândesc când scriu hârtiile. Este un drum lung, până comisia este validată. Propunerile le face șeful de catedră, le validează directorul și CA, apoi ajung la ISJ, la inspectorul de specialitate și la CA al ISJ MH. Oamenii semnează, fără să citească, asta este clar.
Examenul în sine a fost provocator pentru elevi. Dimineața am stat să verific prezentările Power Point. Am rugat un coleg să intre la două ore, pentru a finaliza munca începută.

“Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.”

                                                              (Platon)

“Omul este rodul educaţiei pe care o primeşte.”

                                                             (Helvetius)

Personalitatea îl defineşte pe om în relaţiile sale cu alţi oameni şi cu societatea. Conţinutul şi natura personalităţii nu se dezvăluie decât în activitate şi cuprinde totodată totalitatea potenţialităţilor înnăscute şi a însuşirilor dobândite de individ în cursul vieţii, intr-un anume fel structurate, care-i asigură integrarea originală, unică în mediul social, cultural şi natural. Fiecare om are temperament, aptitudini şi caracter, dar acestea se dezvoltă diferit de la un individ la altul, deoarece factorii principali ai formării şi dezvoltării personalităţii sunt ereditatea, mediul şi educaţia, iar factorii educaţionali sunt familia, şcoala şi societatea.

Una din principalele misiuni ale oricărei educaţii este aceea de a-l ajuta pe elev să dobândească principii de orientare valorică, ce alcătuiesc nucleul conştiinţei sale morale şi se exprimă sub forma unui model ideal de om.

“Profesorul e mare prin elevii săi şi elevii ajung oameni de seamă numai prin profesorii lor!”, afirmau Gh. Ionescu-Şişeşti, Emil Gatainţu şi Dumitru Rădulescu, elevi ai liceului “Traian”, liceu  care era considerat în 1904 de Ştefan Bodiu ca fiind opera voinţei lui Theodor Costescu.

Să-i educăm pe elevi în spiritul valorilor universale!

În faza preadolescenţei sau pubertăţii se produc profunde transformări în organismul şi în viaţa psihică a elevului, se dezvoltă interesele, aptitudinile şi concepţia morală. Este faza în care se formează păreri personale în numeroase domenii şi probleme, crescând interesul pentru probleme abstracte şi de sinteză.

Adolescenţa propriu-zisă se caracterizează printr-o echilibrare intimă şi complicare a concepţiei despre lume, prin clarificarea idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii. Se formează o serie de trăsături de caracter legate de sentimentul responsabilităţii. Se constituie mai intens interese profesionale, după momente de ezitări şi contradicţii.

Copilul, preadolescentul şi tânărul au avut şi au nevoie, de când există lumea, de educaţie, de care orice profesor ar trebui să fie preocupat. De asemenea familia şi societatea au un rol important în educaţia tinerilor.

Să facem din elevii noştri persoane cu caracter, care întruchipează bunăvoinţa, solicitudinea şi amabilitatea. Cel care are caracter veghează mereu la igiena şi disciplina severă a moravurilor şi caută să domine lucrurile prin inteligenţă.

Fără iubire inteligenţa omului scade. Cel care iubeşte (părinţii, patria, aproapele) îşi poate valorifica toate capacităţile la maximum. Nietzche arăta că a-i iubi pe ceilalţi este cel mai rafinat sentiment dintre cele dobândite de oameni.

Să-i învăţăm pe elevii noştri să se furişeze în inimile celorlalţi, făcând o pasiune pentru adevăr şi dragoste, pentru toleranţă şi pentru iertare!

Iertarea este puterea celui tare; ea naşte liniştea minţii şi pacea sufletului. Iertarea şi blândeţea sunt calităţile celor ce au dobândit stăpânirea de sine.

Marcus Aurelius spunea că gândirea descătuşată de ură devine o adevărată fortăreaţă, iar omul care o posedă devine de neînfrânt. Egoistul este însoţit pretutindeni de orgoliu, mândrie trufaşă şi vanitate.

Pretutindeni există două categorii de oameni: una care posedă averea materială şi îi sunt indiferente satisfacţiile intelectuale şi spirituale şi alta, care posedă bogăţia spirituală şi detestă preocupările materiale excesive. Ar fi bine dacă am înţelege că averea reprezintă o valoare relativă; spiritul fiind averea pe care nu ne-o poate lua nimeni.

Toţi oamenii se nasc liberi, dar unii vor cu orice preţ să ajungă servili, practicând linguşeala, uitând că dezvoltarea mentală a speciei umane se datorează poziţiei verticale. Sa-i învăţăm pe elevi ce-nsemnă CINSTEA, CORECTITUDINEA şi DEMNITATEA!

Heraclit susţinea că oamenii superiori “preferă un singur lucru tuturor celorlalte: gloria veşnică faţă de cele trecătoare”, iar Plutarh scria în “Vieţile paralele” că singurul mijloc ce-i stă la îndemână omului de a dobândi nemurirea este CREAŢIA, deoarece în actul de creaţie primează raţiunea cu care se caută adevărul şi frumosul.

Să le permitem elevilor noştri să creeze!

În general, orice om normal tinde în mod natural spre reuşită, conştient sau inconştient. Protagoras afirma, pe bună dreptate, că “omul este măsura tuturor lucrurilor”.

Să-i pregătim pe elevii noştri pentru viaţă, să-i determinăm să aplice ceea ce învaţă şi să-i stârnim ca permanent să-şi pună întrebări, cărora să le cautăm răspunsuri împreună.

Marcus Fabius Quintilianus (42-118 e.n.) afirma că profesorul“ trebuie să servească drept exemplu şi model pentru elevi, el trebuie să-i iubească, […] înainte de toate, profesorul trebuie să apeleze la sentimentele sale părinteşti faţă de elevii săi. Profesorul să nu fie irascibil şi, în acelaşi timp, să nu fie indulgent cu cei ce au nevoie de îndreptare. Să fie simplu în predare, răbdător în lucru, mai mult persistent decât exigent. Să răspundă cu plăcere celor ce întreabă şi să pună întrebări celui ce tace.”

articol scris în anul 2006, cred…

Ieri, 20 iunie, Sfânta Treime, am ajuns la Mânăstirea Schitul Topolniței… Cu ceva peripeții, căci la noi așa merg lucrurile. Mașina fiind la fiul meu, plecat prin țară, m-am gândit să apelez la mijloacele de transport în comun. Nici vorbă de așa ceva. Un taximetrist ne-ar fi luat la dus 35 de lei, dar tot el ne-a dat o alternativă și iată-ne la Podul Gruii, la mașină de ocazie. Era una bine întreținută, este drept, iar șoferul era un tip dezghețat la minte. Cu 40 de lei, dus-întors, ne-am îndeplinit dorința și am constatat că și alții gândesc ca noi pe marginea neadministrării corespunzătoare a țării.
Peisajul este dezolant, deși verdele naturii te bucură. Drumul este marcat, dar, aproape de destinație, este și o porțiune fără asfalt.
Raiul este pe pământ, să știți! Tata avea dreptate! Raiul ceresc ne primește, doar dacă suntem energie pură, în opinia mea. Pentru asta trebuie să ne bucurăm mai întâi de raiul de pe pământ și noi nu facem asta, încă.
În zona mânăstirii erau foarte mulți turiști, și niciun spațiu special amenajat, din păcate.
Revenind la ideea inițială, cred că mașinile care fac curse ar trebui prinse într-o bază de date, fără ca șoferii să plătească vreo taxă statului român, dar să aibă obligația ca mașina și condițiile de transport să nu pună în pericol viața pasagerilor care apelează la astfel de servicii.

ZBORUL FRÂNT AL FABRICII DE AVIOANE DE LA CRAIOVA…

Suntem chiar țara proștilor, a orbilor și a surzilor?
Dacă România a fost furată, legea trebuie să își spună cuvântul. Noi am trimis în Parlamentul României oameni care să reprezinte interesele națiunii române. Dacă nu au reprezentat interesele națiunii române, aleșii trebuie să răspundă pentru faptele lor.
România este o RUINĂ, timp în care parlamentul a dat legi ce protejează hoția cu acte în regulă. Avem dreptul la inițiativă legislativă. Trebuie să cerem bilanțul economic al României, pentru utimii 27 de ani. Ce au făcut guvernele postcomuniste, pentru România? Au pus-o pe butuci!
Toți sunt pușcăriabili, până la proba contrarie, în opinia mea! Unii au câte patru mandate în Parlament și mai vor și pensii suplimentare. Pentru ce? Pentru ruinarea unei țări care nu avea nicio datorie externă în anul revoluției?

Eu stau si mă întreb dacă oamenii politici din Drobeta Turnu Severin au mai trecut prin Parcul Rozelor… Dacă acesti oameni politici nu vad pavajul deteriorat de pe trotuarul opus Consiliului Județean, cum să vadă problemele orașului?
Nu prea avem oameni politici implicați în viată urbei, din păcate!
Am surprins câteva imagini concludente, pe traseul Strand Schela si Parcul Rozelor, 14 iulie 2016.

Să fiu sinceră, eu am plâns în ziua când am văzut filmarea cu execuția Ceaușeștilor. Mi s-au părut neajutorați, neputincioși si desi stiam nimeni nu are dreptul să ia viața altei persoane, legea aceasta nu mai era valabilă pentru cei doi, asa deciseseră cei hotărâți să ia cât mai repede puterea. Dacă ar fi stiut ce sa facă cu puterea, ce bine ar fi fost! Din păcate, an de an, avuția națională a fost risipită inconștient, datoria națională a tării a crescut nejustificat, au apărut corupția si hotia cu acte în regulă, timp in care calitatea vietii s-a depreciat constant…

Nu putem sterge cu buretele regimul comunist, putem să-l condamnăm, la modul la care trebuie să învățăm din greșelile acestui regim, pentru a nu le repeta, dar si sa folosim aspectele pozitive si, trebuie să recunoaștem, unul dintre atuurile incontestabile ale regimului Ceaușescu a fost economia României. Ar trebui să repunem economia pe picioare, folosindu-ne de o carte de geografie economică de pe vremea celui ce a iubit țara si poate nu a iubit oamenii.

Dă clic pentru a accesa Comunicat_rezultate_BACALAUREAT_2016.pdf

Acest comunicat de presă al ISJ Mehedinți nu face nicio referire la procentul de promovabilitate pe licee, la numărul de absolvenți promovați la finele clasei a XII-a, la numărul absolvenților nepromovați, la numărul absolvenților înscriși și promovați/nepromovați din seria curentă și la numărul absolvenților înscriși și promovați/nepromovați din seriile anterioare. Datele nu sunt defalcate pe licee și pe județ.

La nivel național, am constatat că procentul de promovabilitate se calculează doar la numărul de elevi înscriși la probele bacalaureatului, în realitate el este mult mai mic, dacă tinem cont de numărul elevilor care ar fi trebuit să promoveze clasa a XII-a. În unele licee tehnologice nu s-au înscris nici 50% din numărul elevilor din catalog. De ce au ajuns în această situatie? – nu interesează pe nimeni. Ei sunt ca inexistenți…

De la direcțiune, am primit „clasamentul pe licee: procent / nr. elevi promovati/din nr elevi inscrisi (prezenți, cred eu):
CN Ghe.Titeica – 92,57% / 212/229
CN Traian – 87,24% / 171/196
CNP St. Odobleja – 77,59% / 187/241
L Traian Lalescu – 70,65% / 65/92
L I.St. Paulian – 68,75% / 22/32
LT Cujmir – 52,72% / 29/55
L Strehaia – 40,81 % / 60/147
L. Baia – 38,06% / 59/155
L Vanju Mare – 37,09 % / 60/147
L Sisesti – 26,66% / 4/15
L Serban Cioculescu – 26,47% /9/34
C.T. Decebal – 17,02% / 8/47
CTT Auto – 16,66% / 2/12
CT D Tudor – 12,74% / 13/102
L Simian – 11,76% / 2/17
CT LSalagean – 10% / 2/20
CT Dierna – 9,52% / 4/42
Halanga – 0 % / 0/9”

Am intrat pe site-ul cu rezultate și constat că liceul în care profesez are înscriși 68 de elevi din care 31 din seria anterioară. 21 de elevi nu s-au prezentat. Au promovat doar 8 din 47 de elevi prezenți și doar 3 elevi au promovat din seria curentă, ceilalți 5 fiind din seriile anterioare.
Constat că site-ul nu face singur statisticile pe județ, diagramele aferente, după anumite filtre. Sunt licee care au înscris nici jumătate din elevi la bacalaureat și din cei înscriși nu au promovat nici cât numărul degetelor de la o mână, deși subiectele anul acesta au avut un grad de dificultate permisiv obținerii notei cinci la matematică, cuiul lui Pepelea de ani buni.
Colegul Adrian Stoica venise cu o propunere. Ce s-ar mai dezmorți lucrurile in educație, dacă de la anul s-ar aproba o singură clasă la liceele cu procent mic de promovabilitate, acestea ori ar veni pe linia de plutire, ori si-ar semna singure iesirea din rândul furnizorilor de educație. Ministerul, neluând nicio măsură, intretine mediocritatea. Un profesor, la pregătirea particulară, stie ce să facă cu un elev, chiar pe ultima suta de metri, dar niciodată nu face asta la clasa. In conditiile propuse, ori o va face, ori isi va schimba meseria.
Site-ul REZULTATE BACALAUREAT pierde din evidență elevii care nu au promovat în luna iunie.
Mă îndoiesc ca ministerul să aibă o baza națională cu toți elevii absolvenți de învățământ liceal și universitar, cu anii absolvirii și promovării examenului de bacalaureat, respectiv de licență. Sigur nu are, pentru că cei ce urmează un master trebuie să declare la notar că nu au mai absolvit unul. De râs și de plâns. Nimeni nu vrea ordine și organizare sub cupola școlii!

Am găsit totuşi nişte statistici, dar nu iau în calcul numărul elevilor care nu au promovat clasa a XII-a şi nici numărul elevilor care renunţă să susţină examenul de bacalaureat, din varia motive, primul fiind nesancţionarea acestei decizii.
Trebuie făcute tot felul de filtre pe site-ul SIVECO, căci tot a costat milioane de euro, plus mentenanţa lui care cred că este şi ea colosală.
Eu sunt curioasă câţi elevi au susţinut bacalaureatul în ultimii trei ani şi nu l-au promovat. Sunt curioasă dacă cei care au promovat bacalaureatul au urmat cursuri universitare, câţi sunt în ţară şi câţi plecaţi în străinătate. Sunt curioasă dacă zeciştii ocupă poziţii de lider pe piaţa muncii, etc și toate astea înseamnă o interconectare cu celelalte ministere, dovadă că strategia pentru educație nu va fi niciodată funcțională fără corelarea cu strategiile celorlalte ministere.

DOSAR REZULTATE BACALAUREAT (descărcare pdf)

Văd că raportul este făcut tot de SIVECO! Sunt nişte date înşiruite, acolo, fără interpretare şi fără concluzii, în opinia mea.

NOUĂ NU NE PASĂ! – acesta este sloganul național al românilor,  în opinia mea…

Ce au făcut guvernanții timp de 27 de ani, de la Revoluția din 1989? Nimic sau, mai bine zis, doar s-au îmbogățit nepermis de mult, timp în care tot patrimoniul național a fost lăsat la voia întâmplării.

Ce a făcut Parlamentul României, în toți acești ani? A dat niște legi după ureche, să fie și să servească doar unor interese de grup.

Cum vă explicați că avem legi prin care puteau fi concesionate terenuri și bunuri pe 99 de ani, în așa fel încât uzufructul obținut din exploatarea acestor spații să nu fie impozitat? Cum vă explicați faptul că am dat în exploatare zăcămintele naturale ale României fără a avea 49% din profiturile obținute de firma cu care am încheiat contracte de colaborare?

Cei ce ne-au condus au transformat România într-o ruină!

Eu nu înțeleg unde sunt banii din privatizarea BCR? Unde au fost folosiți? Ei trebuiau canalizați către populație sub forma unor împrumuturi puțin costisitoare pentru a fi  folosiți la renovarea tuturor clădirilor de patrimoniu, clădirilor istorice și clădirilor ce poartă amprenta civilizației imperiilor care au încercat să ne educe pe noi ca națiune prin artă, frumos și echilibru arhitectural.

Am fost uluită să descopăr o Timișoara sufocată de arta hâdă, timp în care autenticitatea este lăsată în paragină. Imaginile vorbesc de la sine..

.

Nu știu dacă cineva își mai asumă promovarea frumosului în viețile pământenilor!

https://vimeo.com/55972972

Epoca actuală, mai mult ca sigur, va ramâne în istorie ca EPOCA ARTEI HÂDE!

În perioada 19-21 iulie a.c. am vizitat orașul de pe Bega. Timișoara este o mică Austrie lasată în voia sorții. Dacă imperiile cărora le-am stat în cale au încercat să ne împrumute din cultura și civilizația lor, noi rămânem impasibili la tot și la toate. Lângă clădiri de o frumusețe uluitoare am montat exponate ale artei hâde, oglindă clară a sufletului ce-și pierde valorile autentice ale omenirii.

La intrarea în Parcul Copiilor te întâmpină aceste orori ale creației. Cred că sunt opera unor oameni cu dizabilități sufletești.

În parcul de lângă Catedrala Mitropolitană am dat peste câteva statuete care sfidează tehnicile sculpturii, în opinia mea.

Piețele Timișoare, demne de spațiile europene, sunt și ele împânzite de exponate ale artei hâde.

În fața Hotelului Timișoara am dat peste acest rinocer masiv și inexpresiv. Dacă aceste exponate au fost plătite, înseamnă că devenim un popor cu retard mintal.

Spitalul Grecescu din Drobeta Turnu Severin, aflat într-o stare avansată de degradare, se află în fața Bisericii Grecescu și, nu pot să nu mă întreb dacă enoriașii ce merg la această biserică nu văd cum o clădire de patrimoniu decade de la o zi la alta.

 Spitalul Grecescu se află în lista monumentelor istorice din Drobeta Turnu Severin și cu toate acestea autoritățile locale nu întreprind nicio acțiune pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu.

Mă gândeam că biserica, ca și școala, poate trezi conștiințe și poate iniția un spirit de acțiune civică și civilizată, în rândul maselor, astfel încât să scoatem din starea de amorțire pe edili… Dar preoții și enoriașii nu văd nici măcar că pictura lui Tătărăscu se află sub stăpânirea ireversibilă a timpului, chipurile sfinților din Biserica Grecescu înnegrindu-se cam asemeni sufletelor noastre, în opinia mea. Cel puțin așa erau picturile în iarnă…

Biserica, casa lui Hristos? Nu ai zice!
Ieri, 30 iunie, întorcându-mă cu bicicleta de la ștrandul Schela, am vrut să fac un popas în curtea Bisericii Grecescu, unde știam că este o fântână cu apă rece. Spre uluirea mea, nu numai biserica era încuiată, ci și poarta de la proprietatea respectivă. Biserica se află lângă sediul poliției locale, față-n față, mai precis, și, atunci, fără răutate, mi-au venit în minte vorbele tatei: HOȚULUI DE HOȚ ÎI ESTE FRICĂ!
Făcând zig-zag pe străzi, am ajuns în fața bisericii catolice. Aceeași tărășenie. Poarta era încuiată și, iată, că de unde îi credeam mai educați, catolicii sunt ca și ortodocșii, lipsiți de respect pentru posibilii enoriașii ce ar putea să le treacă pragul lăcașelor de cult, fie și la o oră mai târzie…
Montarea unor camere de luat vederi, colaborarea cu măicuțele din mânăstiri, un voluntariat cu tineri, colaborarea cu jandarmii sau poliția comunitară – sunt tot atâtea soluții care pot permite bisericilor să rămână deschise până târziu în noapte.
Unde mai pun că bisericile ar trebui să aibă viață culturală, cor de tineri și de adulți, activități cu tinerii cu dizabilități, etc, deci ar cam trebui să nu fie niciodată încuiate porțile bisericilor.

P.S. Voi reveni cu foto din fața bisericilor încuiate…

Am să postez pe wikipedia fotografii cu toate monumentele istorice din Severin. Să vadă și alții cât suntem de indiferenți!

Sistemul de sănătate bazat pe prevenție, în România, este inexistent
În Suedia fiecare femeie este invitată să facă teste ginecologice și testul de mamografie, din doi în doi ani, obligatoriu.
Eu nu mi-am validat cardul de sănătate nici până azi. Propunerea a venit din partea unei asistente. Știut fiind faptul că deranjasem prea multe persoane sus-puse care ar fi putut exercita anumite presiuni, am dat curs sfatului primit. Mă așteptam totuși să fiu invitată să activez cardul, deci sistemul nu vede nevalidarea cardurilor, cu atât mai mult cu cât pe numele persoanei respective nu s-au eliberat rețete medicale… 🙂 🙂 Când am să-l validez, am să cer copia fișei medicale. Nu am călcat pragul niciunui cabinet medical, exceptându-l pe cel de analize sangvine, ginecologic și stomatologic și asta din voință personală.

Cred că ar trebui ca după 45 de ani să fie obligatorii testele de osteoporoză, analizele ginecologice, testele oftalmologice și an de an analizele sangvine, inclusiv, anual,colaborarea cu un psiholog acreditat, pentru validarea stării de bine general. 🙂
Copiii ar trebui să beneficieze de consultații stomatologice gratuite, cu obligativitatea prezentării.

Ce fac medicii din sistem? De ce nu vin cu propuneri către ministerul de resort?
În România, NU SE JUSTIFICĂ EXISTENȚA MINISTERELOR! GUVERNUL DOARME și tot ce face face după ureche, în opinia mea.

În România se desfășoară câte o campanie dar doar de dragul campaniei. Niciodată nu am fost informată și invitată oficial la un test de osteoporoză sau Papa Nicolau. 🙂 🙂
Bat și eu câmpii. Sunt oameni care mor cu zile în România și eu vreau să fiu invitată de medicul de familie la cabinet…

O fostă colegă de facultate, care trăiește de la 27 de ani în USA, îmi scria pe FB, ca replică la ceea ce am scris mai înainte: ”fac testul Papanicolau anual. Mamogramele se fac anual incepind de la 40 de ani. De la 50 de ani in sus se face testul de cancer de colon (Nu e anual decit daca se descopera polipi suspecti). La dentist se merge la curatat dintii si la control din 6 in 6 luni, analizele si controlul general la medicul de familie-anual.”

Comparând cele două sisteme de sănătate, constat că al românilor este aproape inexistent. Și mi-a venit o idee… Dacă tot suntem în Europa și guvernul României este incapabil să reprezinte cetățeanul și nevoile sale, să avem posibilitatea să plătim serviciile medicare în alt stat decât cel național. Poate așa se va mișca ceva și în ROMÂNIA, IAR DOCTORII NU VOR MAI DORMI BINE-MERSI, CA PROFESORII, CA JUDECĂTORII, ca toți angajații de la buget și nu numai.

Ce gânduri mi-au trecut prin minte azi, 22 august 2016, în timp ce elevii se străduiau să înțeleagă cerințele enunțurilor primei probe scrise a bacalaureatului…
”Dacă ochii mei ar fi un aparat foto care să permită nu doar reținerea pe retină a imaginilor, ci și redarea acestora printr-un periferic, decorul sălii de clasă în care am asistat la prima probă a bacalaureatului de toamnă 2016 ar putea ajunge la cei ce nu au mai trecut de ceva vreme pragul unei școli, la cei ce le pasă, cât și la cei indiferenți față de investiția în ambientul școlar.
Să fi dorit Zeul Hazardului să extrag eu sala 10, cea mai jalnică sală ca decor? 🙂 Nu știu, cert este că sala îți reținea atenția într-un mod neplăcut.
Colegiul Național Economic TH. COSTESCU, deși poartă numele unei personalități mehedințene ce a influențat devenirea intelectuală pe aceste meleaguri, se-ndepărtează de conceptul de școală. Coridoarele liceului mă duc cu gândul la o instituție care nu are nimic de-a face cu spiritul școlii. Nu știu ce părere a avut reprezentantul ministerului educației, nici nu știu dacă a conștientizat că este într-o școală… Mi s-a părut că și-a ales pe perete un punct fix pe care l-a privit cât timp a stat cu doamna inspector școlar general în clasă, un pas trecuți de pragul ușii, în trecere fiind. Nu a vorbit nimic. Nici nu știu dacă m-a văzut, atât de absent părea. Eu am cerut să i se permită unui elev să tragă banca în așa fel încât să nu-l mai deranjeze razele toride ale soarelui de final de august. A răspuns doamna inspector, cerând acordul președintelui de comisie. Elevul din prima bancă s-a confruntat cu aceeași problemă, dar a suportat cu stoicism razele mărețului astru al zilei, timp în care eu m-am temut să nu fie afectat de expunerea îndelungă la razele soarelui ce-i scoteau fața în lumină de parcă ar fi purtat aureola vreunui sfânt.
Scriu ca și cum aș retrăi la timpul prezent acțiunea:
Sala de clasă în care sunt profesor supraveghetor arată dezolant. Parchetul este vechi și pătat, nelustruit. De fapt, luciu cred că a avut cu mulți, foarte mulți ani în urmă. Pe culoarul de lângă ușă, două piese din parchet lipsesc, ca și cum dintr-o dantură viguroasă, dar neîngrijită, doi dinți au fost extrași din varia motive, lăsând un gol pentru a cărui estetică redobândită ar fi metode, dar la care nimeni nu s-a gândit.
Băncile îți rețin imediat atenția. Sunt două tipuri de bănci, unele de tip nou, altele vechi. Cele vechi au blatul dreptunghiular din lemn bine întreținut, dar conturul metalic are vopseaua sărită, nefiind vorba de depigmentare ca la persoanele afectate de vitiligo ci doar de indiferență față de estetica sălii de clasă.
În sală sunt doar două tablouri. Portretul lui Nichita Stănescu ce scoate în evidența viața unei fundații (1983-1990) și o schița în creion a unui portret care mă duce cu gândul la Freddy Mercury, deci nu la școală.

Jaluzelele sau, mai precis ce a mai rămas din ele, nu sunt numai incomplete, ci și franjurate și incolore, iar razele soarelui pătrund vesele în sala de clasă risipind și bruma de energie a celor ce nu mai înțeleg rostul școlii.

Deși sunt profesor într-un liceu care niciodată nu a fost complet zugrăvit, prin toate sălile și cotloanele sale, care nu mai are de mult de a face cu școala, prin rezultatele submediocre la examenele naționale, prin comparație, în sălile liceului economic tronează albul, dovadă că direcțiunea sau administrația liceului a avut fonduri să investească în vopseaua lavabilă și liceul  încă mai au rezultate la evaluările naționale…

Grupurile sanitare ale elevilor nu au săpun și hârtie igienică și, în opinia mea, acesta este un indicator al grijii față de sănătatea educabililor. Doar în liceele maghiare am găsit săpun și hârtie igienică la băile elevilor.

Ținuta tinerilor este una obișnuită. Din cei 15 elevi înscriși, cinci au fost absenți, iar din cei 10 prezenți nouă aveau blugi și tricouri, o singură elevă avea o vestimentație care îți reținea atenția, pantaloni de culoare cyclam și o bluză frumos croită cu un fel de broderie spartă. Din păcate, niciun designer vestimentar nu a deschis o linie de modă pentru elevi, la prețuri accesibile.

Stăm cu geamurile deschise… Aerul pare irespirabil, căldura greu suportabilă. Am primit în sală o sticlă cu apă de la robinet, nici aceea plină, și două pahare de plastic, deși noi suntem în clasă 12 suflete. Un membru al comisiei, același care ne-a legitimat la intrarea în instituție, lăsându-l fără preocupare pe omul legii, ne-a deschis geamurile la care înălțimea nu ne-a permis să ajungem. Soarele continuă să-și trimită nemilos razele asupra clădirii neizolate termic. Stăm cu ușa și cu geamurile deschise și mă gândesc cum ar fi ca școlile să intre cu adevărat în atenția administrațiilor publice locale…

Cum ar fi ca sălile să fie dotate cu ventilatoare sau aparate de aer condiționat? Cum ar fi să ne gândim la ceilalți și unii la alții?

Predau lucrările și am o strângere de inimă. Parcă sunt mutilate de pixul unui membru din comisie, ce face zet-uri în stânga și în dreapta, ”pentru a nu face completări profesorii corectori, așa cum s-a mai întâmplat”. Eu știam că zet-uri se fac doar la finalul lucrării și pe pagini incomplete, eventual spații mai mari de trei rânduri nescrise și numai de către supraveghetor. Azi am văzut cum zburau zet-uri între un titlu și un subtitlu și mi-am exprimat nedumerirea.

Este ceva putred în școala românească… Este o plagă care se întinde. Nimeni nu vrea să folosească soluții tămăduitoare. Ne uităm la această plagă și sperăm să se vindece de la sine.

24 august 2016

M-am înșelat crezând că sala 10 avea cel mai jalnic decor. Sala 12 nu avea deloc jaluzele, nici albul nu mai era alb, parchetul era pătat și respingător, cât să te întrebi dacă profesorii merg doar cu nasul pe sus.  Pereții aveau un brâu de vopsea în ulei, băncile erau asamblate ca un corp unic, cu blaturi roase pe la colțuri, lăsând la vedere rumegușul presat…

24 septembrie 2016, o zi de sâmbătă petrecută în compania elevilor… O zi de sâmbătă care ne-a făcut pe noi profesorii să reactivăm amintiri din anii comunismului, aducându-ne aminte de participarea noastră obligatorie la muncile agricole, pe vremea când țărișoara noastră mai avea plantații de pomi fructiferi și viță de vie. Astăzi am fost voluntari și asta înseamnă să faci ceea ce faci pentru alții din conștiință! 

România face parte din comunitatea “Let`s Do It, World!” Inițiatorii proiectului au vrut ca ”Let`s Do It, România!” să fie o zi de curățenie națională și chiar ar putea să devină una, dacă am ieși cu mic cu mare la o astfel de acțiune. Când călătorești cu trenul de la Turnu Severin spre București cartea de vizită a românilor nu este una laudativă. Semețe mormane de gunoaie sau deșeuri haotic împrăștiate de factorii climaterici salută călătorul ce vrea să-și odihnească ochii pe pajiști verzi sau câmpuri și livezi, în goana trenului, goană care nici ea nu corespunde normelor de deplasare pe distanțe lungi care să justifice costul biletului. 🙂 De multe ori te poți întreba ce face Agenția Națională pentru Protecția Mediului, dar Garda Națională de Mediu… Nu cred că angajații acestor instituții circulă cu trenul pe ruta amintită.

Cu ocazia LET’S DO IT, copiii au făcut ce-ar fi trebuit să facă operatorul de salubritate din Drobeta Turnu Severin.
Lăsând malițiozitatea la o parte, acțiunea a fost reușită. În 100 de minute, zona plină de vile și de deșeuri menajere aruncate la întâmplare a ieșit de sub imperiul gunoaielor.

La acțiune au luat parte copii de gimnaziu și de liceu, nu mai mulți de 60. Am avut și un reprezentat al grădinițelor. Era o bucurie să-l vezi pe Tudor cum nu se sfiește să se aplece și să adune ceea ce alții au aruncat cu nepăsare.

Am primit cu toții mănuși, saci de plastic și trei norocoși câte un tricou cu sigla campaniei. Poate ar fi trebuit ca organizatorii să aibă în vedere oferirea unei sticle de apă pentru fiecare elev și poate chiar improvizarea unui loc pentru spălarea pe mâini.

Trebuie să învățăm să nu mai fim nepăsători! Cei mai mici pot fi profesori celor mari!

Pe TVR 2, am văzut un reportaj care m-a umplut de revoltă. Emisiunea ar fi trebuit să se numească coșmar după coșmar, în viețile românilor, nu Poveste după poveste.
Eu cred că administrațiile din mediul rural sunt inutile, atât timp cât nu s-a mișcat aproape nimic, în cei 27 de ani de la revoluție, în satele și comunele României. Organizarea administrațiilor locale trebuie regândită, cât și sistemul de sancțiuni și recompense. Eu aș iniția o inițiativă legislativă prin care oamenii să ceară sancțiuni pentru cei ce trebuiau să le reprezinte interesele. Legea, în România, nu prevede sancțiuni pentru cei ce nu-și îndeplinesc atribuțiile. Să plătească, retroactiv, 50% din salariu toți angajații de la Primăria Nucet, toți membrii parlamentelor și guvernelor postcomuniste, pentru condițiile inumane în care trăiesc locuitorii de la fosta mină de la Băița Plai și nu numai.

https://pressone.ro/baita-plai-o-gura-de-iad/

Dacă aleșii poporului au dormit în timpul mandatului, să plătească! Uluitor este faptul că oamenii satului Băița Plai sunt resemnați și așteaptă moartea cu seninătate, ca pe o soluție salvatoare.
În timp ce țara este o ruină, parlamentarii și-au votat pensii speciale. Pentru ce? Pentru că au dus România în sapă de lemn?

 Am devenit specialist în domeniul financiar-bancar. Sunt broker de credite bancare. Încă nu știu cum va arăta venitul meu la sfârșitul fiecărei luni, dar am aflat că voi primi lunar un comision de la băncile cărora le-am adus clienți, intermediind acordarea de credite către persoanele fizice sau juridice. Ce fac eu, broker-ul financiar? Expun clienților toate ofertele de creditare, fac un scoring preliminar care arată ce tip de credit poate contracta clientul, suma ce poate fi împrumutată, cât și băncile sau  instituțiile non-bancare (IFN) atrase de profilul  său financiar pe care îl pot finanța. Evident, informez clienții. întocmesc și depun dosarul de creditare la banca aleasă, negociez termenii contractului de creditare, urmăresc constant dosarul de creditare și sunt în umbra clientului ce a intrat în posesia unui credit, oferindu-i posibilitatea ca în timp să-l poată refinanța. AVBS Credit oferă și franciză de peste cinci ani și coordonează 70 de francize în toată țara.

Ca să am un venit la sfârșit de lună trebuie să aduc în sistemul bancar clienți care să contracteze credite. Pentru că Rămânia este pe ultimul loc în Europa, după numărul de Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) active, m-am hotărât să promovez susținut CREDITUL IMM. Nu știu care sunt verigile răspunzătoare de încurajarea inițiativei private, dar am aflat că avem cele mai multe IMM-uri în domeniul comerțului și cele mai puține în agricultură, învățământ, gestionarea deșeurilor și în industria extractivă. Studiul din care mă documentez nu mă ajută prea mult și nici nu o există o bază de date cu toate IMM-urile active din România care au achiziționat un credit. Ca broker de servicii financiar-bancare ar trebui să am la dispoziție o astfel de bază. În condițiile date, trebuie să promovez creditul IMM altfel decât pe o platformă online a tuturor IMM-urilor, inexistentă la ora aceasta.

Am nevoie de verigi intermediare pentru a promova creditul IMM. Pot să scriu mai multe comunicate de presă, dar aș putea lua legătura cu cei de la Google, pentru a introduce în sistemul de telefonie, de exemplu, o aplicație a sistemului bancar AVBS Credit, cu avertizare sonoră pe creditul IMM. Aș putea promova creditul IMM și pe toate blogurile din România, în revista Connect sau la postul LynxTV.  S-ar putea ca foarte mulți din întreprinzătorii privați din România să fie înglodați în datorii. Sistemul legislativ nu încurajează antreprenoriatul și nici eradicarea corupției și a muncii la negru. Un antreprenor din construcții preferă să aibă zece cărți de muncă și alți zece angajați la negru. Legea ar trebui să-l cointereseze să înregistreze contractele de muncă ale tuturor angajaților. Un credit s-ar putea să fie împovărător pe termen lung dacă legile rămân aceleași.

Ca să fac o adevărată campanie de promovare a creditului IMM, ar trebui să apelez la toată mass-media din România, la toate canalele social-media, dar mai ales aș scoate din inerție Camerele de Comerț și Industrie cât și Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă din toată țara, Parlamentul și Guvernul României. Primele ar trebui să facă o analiză de nevoi la nivelul fiecărui județ și să organizeze cursuri pentru viitori antreprenori, iar Parlamentul să emită legi care să susțină inițiativa privată, iar Guvernul să le aplice. Mi-am cam depășit atribuțiile Sunt un simplu broker și îmi dau seama că îmi va fi foarte greu să am un venit sigur la sfârșitul fiecărei luni dacă nu se va schimba nimic în sistemul legislativ din România.

Slogan: România moare, fără implicare și fără creditare!

Nu v-am povestit de ce am devenit broker! Am vrut să înțeleg și legile care guvernează sistemul bancar. Pare un haos și pe aici. Fiecare bancă are comisioanele ei, formularele ei, bancomatele ei, PIOS-ul ei, cardurile ei, limita de creditare acceptată diferă de la bancă la bancă, la fel ca și dobânda. Comisionul la rambursarea anticipată este și el la voia băncii, cât să te întrebi ce face BNR…

Am un prost obicei, îmi pun mereu întrebări.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

CHIMIE INDUSTRIALĂ

În secolul XX,  chimia şi industria chimică au contribuit, alături de alte științe ale naturii, la rezolvarea marilor crize ale omenirii.

Sinteza la scară largă a îngrășămintelor chimice, a insecticidelor și a ierbicidelor, a susţinut agricultura românească la momentul în care cantitatea prima în defavoarea calităţii, rezolvând pe moment criza alimentară. Prelucrarea petrolului și a cărbunilor a oferit oamenilor combustibili și carburanți și o rezolvare pe termen scurt a crizei energetice. Sinteza medicamentelor, a produselor cosmetice şi de parfumerie, a detergenților, a substanţelor tensioactive, a maselor plastice și a fibrelor sintetice este indispensabilă vieții secolului XXI.

În același timp, chimia și industria chimică sunt incriminate că au condus, în același ritm accelerat în care s-au dezvoltat, la poluarea Planetei. Industria chimică nu este singura sursă de poluare a mediului. Toate celelalte activități umane reprezintă surse de poluare, dacă nu se respectă legislația de mediu. Astăzi, la începutul mileniului III, omenirea se confruntă cu o nouă criză majoră, poluarea produsă de mașinile second-hand.  Rezolvarea ei este imperioasă.

De ce Chimie Industrială?

Cel mai captivant domeniu al Chimiei şi Chimiei Industriale rămâne cercetarea… Ca finalitate a absolvirii unui liceu în domeniul Chimiei Industriale şi Protecţiei Mediului se concretizează formarea şi însuşirea unui limbaj tehnic de specialitate, formarea priceperilor şi deprinderilor practice, dar şi a capacităţii de investigare experimentală.

Este de dorit ca un absolvent al domeniului Chimie Industrială şi Protecţia Mediului să urmeze studii universitare în domeniu, în acest sens oferta universităţilor fiind generoasă.

DOMENIUL: Chimie industrială

Specializare: Tehnician chimist de laborator

Dragi elevi,

Folosiţi zilnic apă potabilă, băuturi răcoritoare, detergenţi, săpunuri, alimente, produse cosmetice, medicamente, etc. Viaţa noastra este mai uşoară datorită diverselor produse obţinute pe scară largă în industria chimică!

Pe etichetele multor produse este trecută compoziţia acestora.

Nu vi se pare interesant ca unii dintre voi să fiţi cei care, prin analize de laborator, să daţi verdictul dacă un produs corespunde sau nu din punct de vedere calitativ?

Puteţi învăţa tehnica analizelor de  laborator dacă veţi urma specializarea „Tehnician chimist de laborator”. Veţi avea la dispoziţie două laboratoare dotate cu aparatură PHARE şi veţi fi îndrumaţi de un colectiv de profesori  să descoperiţi tainele chimiei.

Locul de muncă?

Poţi să devii un antreprenor, să ai propria ta afacere prin accesarea fondurilor europene pentru a pune în practică o idee. Te poţi axa pe reciclarea deşeurilor, poţi iniţia un ONG pe mediu, poţi să ai o microproducţie cu desfacere pe piaţa internă sau externă de tenside, produse cosmetice şi de parfumerie, coloranți, substanţe peliculogene, etc…

Unde lucrează un chimist?

• Uzine de apă
• Staţii de epurare
• SC cu profil de ingrăşăminte chimice
• SC de gestionare a deşeurilor
• Fabrici de detergenţi/săpunuri
• Fabrici şi ateliere de prelucrare mase plastice
• Rafinării
• Combinate petrochimice
• Ateliere de fabricare a cremelor şi emulsiilor
• IMM- uri cu obiect de activitate prelucrarea maselor plastice
• IMM-uri cu obiect de activitate fabricarea produselor cosmetice
• IMM-uri cu obiect de activitate prelucrare celuloză şi fabricare hârtie
• IMM-uri cu obiect de activitate colectarea şi recondiţionarea uleiurilor uzate
• Staţii de benzină
• Fabrici de medicamente
• Institute de cercetare
• Servicii locale pentru protecţia consumatorului
• Seviciul de deservire a reţelelor magistrale de transport produse petroliere
• Laboratoare medicale
• Laboratoare școlare /universitare

De reținut!

“Produsele chimice sunt utilizate astăzi în toate produsele de consum: producţia alimentară, medicamente, textile, automobile etc. Acestea contribuie, de asemenea, la bunăstarea economică şi socială a cetăţenilor în ceea ce priveşte comerţul şi încadrarea în muncă. Producţia globală de produse chimice a crescut de la 1 milion de tone în 1930 la 400 milioane de tone în prezent. În 2003, industria chimică a UE era cea mai mare din lume, urmată de cea a SUA, cu 34 % din valoarea producţiei şi un beneficiu comercial de 60 miliarde EUR.

Industria chimică este, de asemenea, a treia industrie producătoare ca mărime din Europa. Aceasta angajează direct 1,8 milioane de persoane şi până la 3 milioane de locuri de muncă depind de ea. În afară de câteva întreprinderi multinaţionale, aceasta cuprinde în jur de 36 000 de IMM-uri, care reprezintă 96 % din numărul total de întreprinderi şi 28 % din producţia de produse chimice.”[1]

Poți lua legătura cu colegii din țară care urmează licee ce pregătesc specialiști în domeniul de calificare CHIMIE INDUSTRIALĂ

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-apulum-alba-iulia

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-costin-d-nenitescu-pitesti Argeş

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-de-alexandru-barbat-victoria Braşov

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-petru-rares-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-industrial-petre-poni-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-industrial-nicolae-teclu-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-industrial-sfantul-pantelimon-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grupul-scolar-costin-nenitescu-buzau

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-ana-aslan-cluj-napoca

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-vasile-parvan-constanta

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-lazar-edeleanu-navodari

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-vasile-parvan-constanta

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-g-ral-gheorghe-magheru-tirgu-jiu Gorj

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grupul-scolar-venczel-jozsef-miercurea-ciuc Harghita

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-nicolaus-olahus-orastie Hunedoara

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-de-industrie-alimentara-fetesti Ialomiţa

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grupul-scolar-c-d-nenitescu-baia-mare Maramureş

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-decebal Mehedinţi

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-emil-a-dandea-tg-mures Mureş

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-gheorghe-cartianu-piatra-neamt

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-lazar-edeleanu-ploiesti Prahova

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-de-chimie-si-protectia-mediului-azur-timisoara

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-oltchim-ramnicu-valcea

Arad , Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Olt, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea, Bacău, Bihor, Bistrita Nasaud, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Caraş Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi – nu mai au clase de CHIMIE INDUSTRIALĂ.

[1]http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/industrial/article_7278_ro.htm

🙂 🙂 Am scris această prezentare a domeniului chimie industrială cu ani în urmă, prin 2013, când intenționam să avem o broșură cu toate domeniile de calificare în care pregătea și încă pregătește liceul elevi. Acum chiar sunt curioasă câți antreprenori avem în domeniul chimiei industriale? 🙂

ETAPELE PLANIFICARII CARIEREI

Sursa: Prelucrare după TEORII PRIVIND ALEGEREA CARIEREI – JOHN HOLLAND ŞI JOHN KRUMBOLTZ

Pornind de la modelul haxagonal al tipurilor de personalitate propus de Holland și ținând cont de teoria ancorelor carierei, se poate afirma că societatea actuală încă nu pune accent pe competențele individului, angajatorii nu aplică chestionare de aptitudini și de interese profesionale, aspectul acesta fiind complet neglijat, uneori.

 Dacă un individ constată că are aptitudini și competențe manageriale ele se pot pierde foarte bine atât timp cât societatea nu este în căutarea celor mai buni manageri, știut fiind faptul că în prezent aceștia sunt numiți pe criterii politice, nicidecum pe competențe și performanță demonstrată.

În România nu există angajarea pe o perioadă de probă. Nu există nicio o legislație prin care salariatul incompetent să fie obligat să-și autoevalueze competențele și să se autoperfecționeze sau autodemită, în cazul unei funcții de conducere pe care nu o gestionează la parametri optimi.

Ce ține de individ, în planificarea carierei? Etapa de autocunoaștere, evident, și ea trebuie să aibă un fundament temeinic, imperios fiind să înceapă de pe băncile școlii. În realitate, ea este tratată la limita superficialității. În România secolului XXI se derulează haotic (cam în toate școlile) tot felul de proiecte pe fonduri europene care au în vedere dezvoltarea personalității și tranzitul de la școală la viața activă. Activitățile se fac pe parcursul proiectului, dar absolventul de liceu nu are un portofoliu propriu care să demonstreze parcurgerea etapei de autocunoaștere sau, dacă îl are, acesta este făcut de mântuială, mai mult copiat decât conceput.

Orientarea și consilierea profesională în școli este derizorie și de aceea avem elevi care nu știu ce liceu să urmeze, cât și absolvenți de liceu care nu știu la cursurile cărei facultăți să se înscrie. Avem absolvenți de licee și facultăți care nu au un loc de muncă și asta înseamnă că nu avem o piață a muncii funcțională, dar nici o bază de date cu aptitudinile necesare fiecărei meserii și profesii.

Un proiect aflat în curs de implementare Vocație, Interese, Aptitudini – VIA, promitea să  deschidă perspectiva unei noi ere, astfel încât atât angajatorul cât și viitorul angajat să fie deplin conștient că poziția pentru care aderă se pliază perfect pe aptitudinile și competențele dezvoltate de-a lungul traseului educațional.

Foarte puțini elevi își cunosc opțiunile lor pentru viitor. Încercați să aplicați acest chestionar unor absolvenți de gimnaziu/liceu și îmi veți da dreptate.

Dragi elevi, dacă ar fi să răspundeți la următorul set de întrebări, care ar fi opțiunile voastre pentru viitor:

• Ce meserie/profesiune ai dori să imbrătişezi?
• Ce te atrage la această meserie/profesiune?
• Ai pregătirea necesară pentru a aspira la meseria pe care ţi-o doreşti?
• Dacă nu, cum te-ai gândit sa-ţi organizezi în viitor proiectele pentru a-ţi atinge ţelul dorit?
• Consideri că ai aptitudinile necesare pentru meseria/profesiunea dorită? Care ar fi acestea?
• Să presupunem că eşti deja angajat. Ce crezi ca ar trebui să faci pentru a fi promovat într-un post mai bun?
• Ce calităţi doreşti să aibă colegii tăi de serviciu?
• Ce calităti consideri ca ai şi care te pot face plăcut şi apreciat la locul de muncă?

Așteptăm răspunsurile voastre în urna montată în incita liceului, lângă bustul lui Decebal până în săptămâna Școala altfel.

P.S. Articolul l-am scris pentru Revista Confidențe  a liceului, în anul școlar 2014-2015. O să caut revista la biblioteca liceului. Sper să fi fost publicat!

În trecerea ireversibilă a timpului, viața sapă adânc în memoria noastră amintirea faptelor și evenimentelor trăite la un moment dat și la o anume intensitate.

Așa cum picătura de apă, în căderea sa necontenită, sfredelește piatra, dându-i forme bizare, uneori chiar uluitoare, la fel și viața ne pune în fața unor trăiri care au ca scop șlefuirea personalității noastre în drumul sinuos al descoperirii propriei identități.

Formarea și dezvoltarea personalității umane începe acasă, în sânul familiei, dar se desăvârșește în școli și prin studiu individual continuu, până la adânci bătrâneți.

Anii de liceu sunt ziditori de personalitate prin puterea exemplului dascălilor de la catedră, prin modelul intelectualului demn de urmat.

Privindu-ne noi pe noi, cei ce ne-am format personalitatea în așa zisele școli comuniste, ne putem întreba dacă ceea ce am învățat în școală ne-a servit pentru a fi mai implicați azi decât ieri în viața comunității, dacă ne aducem aportul intelectual la bunul mers al societății, dacă putem produce schimbarea acolo unde vedem nereguli…

Dacă școala doar se rezumă la a elibera diplome, fără a conștientiza educabilul de puterea potențialului său intelectual și necesitatea punerii lui în slujba societății, școala nu are nicio valoare, în astfel de condiții.

Problemele școlii actuale sunt strâns legate de problemele societății. Problemele societății sunt generate de indiferența membrilor comunităților în fața neregulilor, ceea ce a făcut ca toate sistemele să fie la pământ: sănătate, educație, justiție, etc…

De ce a ajuns România a ruină? Pentru că în toate structurile am avut un management defectuos. Pentru că în toate structurile lipsesc: politica în domeniul calității, planificarea, organizarea, orientarea către client, cât și analiza tuturor aspectelor negative în scopul îmbunătățirii lor. Cine este răspunzător de toate aceste aspecte? Cândva, toate cădeau în sarcina conducerii instituției, ceilalți angajați fiind simpli executanți. Sechelele comunismului paralizează încă acțiunea colectivă și oamenii privesc cum instituțiile merg spre dezastru și de acest dezastru nu au scăpat nici școlile din România.

De ce sunt nemulțumită de managementul instituției în care profesez?

Nu există o politică în domeniul calității. De vreo doi ani, am propus direcțiunii să elaborăm o platformă pe care să punem toate documentele școlii ce țin de managementul strategic și managementul operațional – planul de acțiune al școlii, planurile de implementare, procesele verbale ale comisiilor metodice, procesele verbale ale C.P. și ale C.A., planificarea activităților educative, parteneriatele și proiectele locale, naționale și europene, cât și planificările calendaristice și lecțiile predate de fiecare profesor oră de oră, așa cum am aflat că se procedează în școlile din America. Planificarea evaluărilor, existentă și ea pe platforma școlii, ar face ca elevii să nu mai aibă trei teze într-o săptămână și două lucrări neanunțate.

Nu există transparență la nivel decizional. Informația nu este diseminată corespunzător. Am văzut recent niște diplome din cadrul unui concurs Eco-Tinerii, dar nu am auzit ca acest concurs să fie promovat în rândul elevilor. Am făcut un sondaj printre elevii claselor de mediu și nu știau nici ei mai multe decât mine.

Nu se ține cont de opiniile profesorilor de specialitate. În proiectul „European practice by Erasmus +” au fost prinse clase de a X-a, domeniul Protecția Mediului, care nu aveau un nivel minim al cunoștințelor de specialitate, proiectul pretându-se pentru elevii claselor a XI-a Chimie Industrială sau a XII-a Protecția Mediului. Clasele de mediu încep pregătirea de specialitate abia în clasa a XI-a și ei fac într-un an ce fac în trei cei de la Chimie Industrială, așa cum am demonstrat la Cercul Pedagogic  din 9 decembrie 2016., în prezentarea PowerPoint Retrospectiva-programelor-scolare.

Au fost prinși în proiecte europene elevii de la toate domeniile de calificare, mai puțin cei de la Chimie Industrială. Elevii au fost însoțiți de profesori care nu aveau nimic în comun cu domeniul de pregătire… Caietul de practică a fost elaborat fără o colaborare în cadrul catedrei.

Inexistentă formula efort intelectual-eficiență… Și cei care vin la școală, și cei care absentează, promovează lejer chiar dacă au un caiet universal sau un ghiozdan pe care îl lasă la școală. Se învață doar pentru notă, nu pentru a ști și a aplica… Carențele de cunoaștere se aprofundează și totuși profesorul rămâne sclavul programei școlare nu al nivelului de achiziții intelectuale pe care trebuie să-l dobândească elevul. Evaluările inițiale nu sunt dezbătute la nivelul fiecărei clase. Nu există o fișă de progres școlar a fiecărui elev. Copiii au portofolii ce stau la profesor. Se pune accent pe hârtii, nu pe ce știe elevul și cu ce noțiuni poate opera.

Aspectul sălilor de clasă, laboratoarelor și sălii de sport lasă de dorit… Elevii trebuie să zugrăvească și să repare din fonduri proprii sala de clasă. Prizele, becurile sunt schimbate cu banii elevilor. Cabinetul medical nu trece prin pauze pe la elevi pentru a le aminti să aerisească sălile de clasă, să le vorbească de necesitatea calității aerului în spațiile publice.

Inexistența auxiliarelor școlare pentru elevii de la clasele tehnologice rămâne o hibă a sistemului de educație.

Sancționarea celor ce au opinii…

Colegii mei, proaspăt posesori ai hârtiei care le atestă calitatea de directori prin concurs s-au gândit să-mi taie o oră ca fiind neefectuată, deși eu am anunțat direcțiunea în dimineața zilei cu pricina că nu ajung și am trimis un coleg în locul meu la oră, care m-a înlocuit.
Am observat întâmplător că ora tăiată în condică nu mi-a fost plătită, studiind fluturașii de salariu, prin comparație. Când am văzut că în condica ora apare ca neefectuată, am mers la director și i-am adus aminte că i-am trimis SMS prin care l-am anunțat cu 55 de minute înainte că în locul meu va intra la oră o altă colegă, așa cum s-a și întâmplat. Dacă nu m-aș fi uitat pe fluturașul de salariu, prin comparație, nu aș fi știut că ora mi-a fost neplătită.
În altă ordine de idei, de luna aceasta ne-au intrat la plată și orele suplimentare. Nu înțeleg cum o oră neplătită anulează suma aferentă a patru ore suplimentare!

Etc, etc…

Pentru eradicarea aspectelor negative și implementarea celor pozitive, managerul trebuie să fie o persoană capabilă că COMUNICE EFICIENT CU TOT personalul instituției, fără a dezbina colectivul, ci a-l aduna în jurul unei paradigme, dar nu aceea după care se ghidează întreaga societate azi ”Merge și așa!”. Managerul trebuie să aibă forță și tărie să reprezinte interesele instituției în fața administrației locale și a tuturor verigilor răspunzătoare de educație. Un manager obedient face ca școala să nu aibă fonduri nci pentru cretă colorată. 🙂

P.S. Pentru că am scris pe FB câteva din nemulțumirile mele, în seara aceasta am primit un SMS cu înștiințarea că mâine va fi C.P. După cum știu modul de acțiune al directorului, căci au mai fost două conflicte cu alți colegi, va conduce ședința de așa natura încât colegii să fie revoltați de opiniile mele sau să nu mă asculte.

Eu vreau o analiză a indicatorilor de calitate făcută de specialiști…

Ce bine este în România! Ce guverne competente a avut și are țara aceasta! Ce investiții majore s-au făcut în infrastructura CFR! Ce oameni capabili au promovat partidele! Țara este în pragul dezvoltării expansive, în competiție cu toate țările lumii.
Călătorii ce au apelat la transportul CFR, în ziua de Crăciun, au inimile pline de mândrie. Pentru patrie, partide și popor, au suportat cu stoicism întârzirea ce i-a făcut să ajungă la destinație cu 180 de minute sau chiar 350 de minute peste ora validată în mersul trenurilor. Acești oameni sunt mândri că au avut ocazia să stea în tren mai mult decât prevedea graficul CFR. Ei sunt mulțumiți că au ajuns la destinație, mândri că sunt români! 🙂 🙂 🙂 Ei nu vor cere despăgubiri ministerului de resort. Cu bucurie, așteaptă un nou record al CFR, record care să depășească 600 minute de întârziere. 🙂 Hai, România! Dezastrul este iminent! Stai cu capul plecat, române! Este bine, din ce în ce mai bine, și în spitale, și în școli, și în justiție!
Bolnavii își cumpără pansamentele și cu mare bucurie aleargă fericiți că au ocazia să dăruiască un plic medicului ce se simte pur și simplu ofensat de gest, dar din solidaritate umană acceptă să numere bacnotele, lăsând ca emoția să-i lumineze sau să-i umbrească chipul. 🙂
Elevii sunt mândri că sistemul de educație le permite să-și bea cafeaua în timpul orelor de curs prin baruri. Liceenii își manifestă respectul nemărginit pentru școală și profesorii lor, scoțând din greu și cu efort rotocoale de fum, exact pe trotuarul din fața școlii, în competiție cu profesorii ce fumează pe celălalt trotuar, grație unei legi impecabile pusă în slujba promovării viciului și a cifrei de afaceri a industriei tutunului. Profesorul, cu dragoste părintească, acceptă să recupereze orele pierdute de elev, extenuîndu-se prin acordarea de meditații plătite cu bani din veniturile suplimentare ale părinților. Teoria spiritualistă a educației este fundamentul pe care se clădește viitorul fiecărui tânăr mândru că este român, dar dornic să meargă la muncă sau la furat în afara granițelor țării.
Profesorul este un intelectual desăvârșit. El merge la cursuri de perfecționare, prin absență, de cele mai multe ori. Portofoliul profesorului este la standarde și implicare sa în devenirea învățăceilor este impecabilă, ceea ce face să avem elevi cu performanțe demne de invidiat la neștiință, de la tabla înmulțirii, până la citirea unor versuri și înțelegerea unor enunțuri. Viitorul țării este de aur, în aceste condiții! Aurul olimpic, pur, curat, pleacă să susțină cercetarea altor țări, căci România are cercetarea pusă pe butuci cu Magna cum Laude.

Managementul acestei țări este impecabil! 🙂 Managerii pot acumula datorii la bugetul de stat și pot dormi în voie, cu îngăduința angajaților mulțumiți că au unde plimba niscaiva hârtii. Sistemul de pensii și salarizarea îi fac pe toți românii mulțumiți. Nivelul bunăstării poporului se vede în piața de carte la negru, piața de tutun și alcool fără timbru fiscal, piața second-hand… 😦
România este țara extrem de bine organizată în care fiecare cetățean câștigă bani prin muncă cinstită, fără prea mare efort, dar cetățenii sunt incapabili să își gestioneze veniturile și nivelul de trai al lor este mult sub cel al Europei.🙂 Guvernul muncește de zor în folosul contribuabilului, dar nimic din efortul său nu este apreciat de cetățenii acestei țări, nerecunoscători că partidele au scos în față oameni cu propte, oameni cu dosare penale, umăr la umăr cu cei ce vor să-și clădească un viitor personal…
Să mulțumim partidelor și oamenilor politici că au adus România în sapă de lemn! Să mulțumim Parlamentelor și Guvernelor că România este o ruină și că toate sistemele și structurile ei sunt la pământ!

P.S. O să râdeți! De când folosesc internetul, de prin 1999, îmi tot scriu opiniile vizavi de neregulile întâlnite cam peste tot. La fiecare neregulă am propus și soluții. Cum tuturor ne place anormalul ce ne-a invadat viețile, am să-mi propun să mă adaptez și eu la această stare. 🙂
Dacă alții pot, voi putea și eu. Nu mai sper la nuclee de intelectualitate…
În ședința de miercuri, 21 decembrie 2016, mi-a spus o colegă că poate mă cred Isus. 🙂 O inepție mai mare nu am auzit vreodată… 🙂 Isus vorbea despre ceva nepalpabil, despre viața veșnică, eu vorbesc despre neregulile unor sisteme și ale unor structuri ce ne fac viața o zbatere. Dacă ne place, ca popor, această zbatere și ne credem care mai de care mai utili, când eficiența este invizibilă, la nivel de societate, este alegerea noastră.
Îmi permit o premoniție. Dacă nu va avea loc o revoluție a TUTUROR minților românilor, vom rămâne forța ieftină de muncă a Europei și lada ei de gunoi.
Fii fericit, române! Bea, mănâncă, petrece și dormi! 🙂 🙂 🙂
Grea moștenire au copiii acestui popor!

La temelia unei democraţii funcţionale stă societatea civilă. Instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice reprezintă societatea civilă. Organizaţiile societăţii civile au ca atribuții  implicarea în luarea deciziilor de interes public.

Şcoala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă, utilizează ca definiţie de lucru: „Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii non-profit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică”. 1

Dincolo de aspectul instituţional, societatea civilă este formată din cetăţeni. Indivizii, asociaţi sub diferite forme ale societății civile, pot participa la viaţa publică, pot influenţa politicile, pot apăra şi promova interesele comunității locale, naționale și chiar mondiale.

„Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.

Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale„[2].

Ar putea fi o temă de cercetare analiza capacității societăţii civile din România de a produce schimbarea socială și de a genera implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, deci participarea lor la buna guvernare a societății.

Din punctul meu de vedere, există organizaţii ale societăţii civile ce activează în sfera socială, multe dintre ele declarându-se agenţi ai schimbării sociale, dar rolul lor în generarea schimbării este minimal, spre inexistent.

Întrebările apărute în contextul descris:

1. Societatea civilă și-a propus să genereze schimbarea socială? Societatea civilă și-a luat rolul în serios?
2. Sunt sistematizate şi focalizate acţiunile societăţii civile, pentru a genera schimbarea la nivel social?
3. Urmărește societatea civilă o misiune concretă care să vizeze bunăstarea socială sau nu?
4. Este capabil sectorul non-profit să legitimeze sau sa blameze structurile economice și politice ale societății moderne?
5. Poate societatea civilă să remodeleze spiritul civic prin implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene?
6. Este capabilă societatea civilă să promoveze principiile luminoase ale adevărului şi binelui, care ar putea să asigure fericirea membrilor societății?
7. Structurile societății civile au vizibilitate în plan social?
8. Sunt încurajațo cetățenii să adere la structurile societății civile?
9. Putem vorbi de o societate civilă la nivelul mediului urban și de una la nivelul mediului rural?

 Ce știm despre societatea civilă?

„Societatea civilă întăreşte legitimitatea democraţiei, multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri. (…) Persoanele active in cadrul societatii civile, in calitate de patroni, muncitori din sindicate, specialisti, artisti grupati in asociatii profesionale etc., pot fi regasite ca agenti ai societatii politice, indeplinind functii politice. Alte persoane ramân, însă, doar agenţi ai societăţii civile.”[3]

Gânditorii antici concepeau cetatea, la nivelul dezvoltării lor morale și spirituale, ca pe „o asociere morală pentru a trăi în comun conform binelui şi pentru bine” – J.J. Chevallier. Sofiştii clasici (Protagoras, Gorgias) considerau că bunul simţ şi conversaţia constituie modul de a ajunge la legi raţionale care să servească binelui comun.

Platon credea că nu i s-ar putea încredinţa poporului sarcina de a-şi alege guvernanţii. În opinia lui Platon, cetatea nu poate fi condusă în mod drept decât de cei care au aflat, graţie filosofiei, ce este dreptatea în sine. În Republica, în esenţă, Platon ne prezintă o Constituţie perfectă în care Cetatea ar fi condusă de cei care au ajuns la cunoaşterea realităţilor adevărate, la cunoaşterea celei mai înalte idei, IDEEA BINELEUI, ceea ce ar conduce la declinul domniei pasiunilor, a intereselor egoiste şi a prejudecăţilor.

În concepția lui Aristotel, dreptatea nu există decât într-o comunitate de cetăţeni liberi şi egali ale căror relaţii sunt reglate prin lege, omul fiind „acela care observă legea şi respectă legalitatea”.

Cercetarea ar putea cuprinde patru abordări, ce pot fi dezvoltate detaliat:

• o analiză a literaturii subscrise tematicii schimbării sociale în vederea analizării evoluţiei în timp a rolului acordat societăţii civile
• colectarea unor date privind societatea civilă din România, folosind ca instrument de cercetare ancheta sociologică, urmărind: tipul organizaţiilor societăţii civile româneşti, domeniul lor de activitate, misiunea, direcţiile şi modalităţile de acţiune, cât şi percepţia lor asupra rolului pe care îl au în generarea schimbării la nivel social, dar și capacitatea de a atrage noi membrii în rândurile lor.
• sistematizarea misiunilor promovate de organizaţiile active, identificarea direcţiilor de schimbare socială urmărite de structurile societății civile şi identificarea modalităţilor prin care membrii societății civile acţionează pentru îndeplinirea misiunilor promovate.
• Impactul proiectelor implementate de societatea civilă, abordare dezvoltată în cadrul acestei cercetări. Analiză și concluzii…

Rolul primordial al societății civile constă în implicarea cetățenilor în luarea deciziilor la nivelul administrației publice locale și centrale.

Asociația Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21 a implementat Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media. Proiectul susţinea schimbările democratice, modernizarea administraţiei publice şi consolidarea bunei guvernări în România, prin implicarea societăţii civile în acest proces. Proiectul avea ca obiectiv general creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local.

Rezultatele așteptate se refereau la:

• promovarea cetățeniei active,
• creșterea rolului de advocacy și wachdog a ONG-urilor,
• dezvoltarea de parteneriate cu instituții/autorități publice,
• promovarea campaniei No Hate Speech .

Proiectul urmărea extinderea rețelelor social media, ca instrumente menite să asigure transparența instituțiilor publice, astfel încât deciziile administrației publice să fie vizibile, iar gradul de informare și implicare a cetățenilor la procesele decizionale să aibă un trend ascendent.

O societate democratică reală se construieşte în timp îndelungat. Un prim pas însă pentru o democraţie funcţională îl reprezintă instituţiile şi mecanismele democratice, iar societatea civilă, în acest context, acţionează ca mecanism reglator pentru societăţile democratice.

”Societatea civilă trebuie să se implice într-o gamă largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei ţări, relaţiile internaţionale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurător. În acest scop, este necesar să fie constituită din cât mai multe organizaţii „specializate” în cât mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societăţii umane. Aceste instituţii trebuie să cunoască politicile curente şi propunerile de politici, pentru a monitoriza modul în care factorii politici sau economici respectă interesele majorităţii populaţiei în domeniile respective.”[4]

În România, rolul societăţii civile nu este încă semnificativ. Structurile societății civile nu și-au demonstrate competențe în influenţarea deciziilor politice, economice sau de interes public. În România, organizaţiile societatii civile nu inițiază dezbateri publice pe teme ca politica de imigraţie, măsurile de protecţie a persoanelor defavorizate, metode de combatere a sărăciei, starea „morala” a societaţii, evoluția sistemului de sănătate, etc.

Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media avea  următoarele obiective specifice

1. instituirea unor canale  eficiente de comunicare şi consultare între cetăţeni și instituțiile administrației publice locale,  promovând dreptul fundamental al cetăţenilor de a participa la problemele publice.  Studiul pilot implică 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți,  Suceava și Tulcea;

2. Creșterea capacității instituțiilor publice de a atrage cetățenii în procese decizionale la nivelul comunităților locale, prin utilizarea rețelelor social media
3. Creșterea gradului de transparență și bună guvernare a 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea și a;
4. Încurajarea voluntariatului în beneficiul comunităţii prin pregătirea a 30 de voluntari, reprezentanţi ai societăţii civile și implicarea funcționarilor publici pe bază de voluntariat în procesul de implementare a proiectului;

Cele 20 de instituții/autorități publice implicate în faza pilot a proiectului aveau sarcina să introducă și să multiplice cel puțin 2 instrumente de tip social media, la alegere:

• pagina Facebook a instituției,
• cont de Twitter,
• cont de Flickr,
• bloguri, podcast-uri,
• Youtube,
• forumuri,
• wikis

Cele 20 instituţii/autorități publice din cele 5 locaţii implicate în proiect au fost:

• Consiliile Județene Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
• Instituțiile Prefectului din București, Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
• Primăriile din municipiile București, Drobeta Turnu – Severin, Tulcea, Turda, Suceava şi din sectorul 6 București
• 5 instituţii publice deconcentrate: AJOFM din Mehedinți și Suceava, DGASPC Sector 6 București, DSP din Cluj Napoca, ITM Tulcea)

Ce tipurile de evenimente ar putea fi organizate de instituțiile publice în mediul online?

• dezbatere publică pe twitter,
• transmiterea în timp real a unui eveniment semnificativ pentru cetățeni prin canale social media,
• publicarea unei petiții de interes general pentru comunitate pe facebook  în vederea transmiterii de feedback, etc)

Din păcate, NU EXISTĂ COMUNICARE în mediul virtual între autoritățile publice și cetățeni…

Lunga perioadă de tranziţie a României a dus la inerţia și chiar subdezvoltarea societăţii civile.  Se impune consolidarea societăţii civile în mod organizat, ceea ce implică:

• înfiinţarea mai multor ONG-uri cu scopuri clare care să acopere întreaga paletă a activităţilor sociale. Instituţiilor societăţii civile devin vizibile dacă colaborează cu alte instituții din sfera lor de activitate, dar și cu instituţii ale societăţii civile internaţionale (exemplu – Amnesty International, Greenpeace etc.),
• crearea unei societăţi civile virtuale, folosind canalele social media, cu ajutorul Internet-ului ar putea creşte coeziunea socială, ar facilita accesul la informaţie şi participarea populaţiei la diferite acţiuni

În opinia mea, societatea civilă ar trebui să implementeze activități care să vizeze drepturile şi de libertăţile consfinţite prin lege,  drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale, care fac referire la:

• Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică; (art 26);
• Libertatea individuală; (art 27);
• Secretul corespondenţei (art 28);
• Libertatea conştiinţei (art 29);
• Libertatea de exprimare (art 30);
• Dreptul la informaţie (art 31);
• Dreptul la învăţătură (art 32);
• Accesul la cultură; (art 33);
• Dreptul la ocrotirea sănătăţii (art 34);
• Dreptul la mediu sănătos(art 35);
• Dreptul la vot (art 36);
• Dreptul de a fi ales (art 37);
• Dreptul de a fi ales în Parlamentul European (art 38);
• Libertatea întrunirilor (art 39);
• Dreptul de asociere (art 40);
• Munca şi protecţia socială a muncii (art 41);
• Interzicerea muncii forţate (art 42);
• Dreptul la grevă (art 43);
• Dreptul la proprietate privată (art 44);
• Libertatea economică (art 45);
• Dreptul la moştenire (art 46);
• Nivelul de trai (art 47);
• Familia (art 48);
• Protecţia copiilor şi a tinerilor (art 49);
• Protecţia persoanelor cu handicap (art 50);
• Dreptul de petiţionare (art 51);
• Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art 52);
• Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi (art 53);
• Fidelitatea faţă de ţară
• Apărarea ţării
• Contribuţii financiare
• Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.

Bibliografie

[1] http://www.fdsc.ro

[2] Sergiu Tamas,  „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Editura Academiei Române, 1993

[3] Cristina Nicolescu, Societatea civilă ca agent de schimbare socială în România – Proiect de cercetare

[4] http://www.fndc.ro/comunitate/rolul_sc.html

Constituţia, ca lege organică a unui stat, a apărut din necesitatea afirmării şi protejării suveranităţii statului, garantării libertăţilor individuale ale membrilor statului, respectiv ale minorităţilor, printr-un ansamblu de norme cu forţă juridică supremă. Constituţia, în teorie şi în practică,  trebuie să devină un element definitoriu al statului de drept, având rolul de a elimina formele de dominare şi excesele de putere.

Ce am aflat?

Constituţia engleză este prima constituţie cutumiară (nescrisă), recunoscută în lume, şi procesul său de formare a început o dată cu adoptarea Magnei Charta Libertatum, în 1215.

Constituţia americană este prima constituţie scrisă, în anul 1787, cunoscută sub numele de Constituţia de la Philadelphia.

Prima constituţie scrisă în Europa este Constituţia Franţei, adoptată în anul 1791.

Superioritatea legii scrise asupra cutumei derivă din teorii ce au la bază ideea:

1. contractelor scrise
2. domniei legii, conform căreia organele de stat trebuie să respecte regula de drept prestabilită şi să o considere sacră atât timp cât nu este abrogată
3. contractelor sociale

În opinia mea, sistemul politic şi social ar trebui să fie clădit pe principiul utilitarist al interesului general în corelaţie deplină cu principiul meritocraţiei şi ambele principii ar trebui să stea la baza elaborării noii Constituţii a României.

Puțină filosofie politică…

Făcând o scurtă incursiune în filosofia politică, constatăm că:

• Locke pune bazele unei riguroase separări între Biserică şi Stat şi face o distincţie capitală între virtutea morală şi virtutea civică.
• Montesquieu susţine ideea conform căreia “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce legea permite.”, iar ceea ce asigură libertatea este limitarea puterii.
• J. Rouseau consider că societatea este o comuniune de cetăţeni care sunt integraţi într-un corp social şi care urmăresc binele comun. Finalităţile vieţii sociale sunt securitatea persoanelor, a bunurilor şi a libertăţii.

Sursele bibliografice susţin că în Anglia responsabilitatea colectiva nu înseamnă ca fiecare ministru să ia parte activă la formularea politicii. Atunci când deciziile nu se referă la sfera sa de responsabilitate administrativă,  el trebuie să fie informat dinainte despre orice propunere a altui ministru şi să aibă posibilitatea de a-şi manifesta îndoiala si obiecţiile. Guvernul Ponta avea 15 miniştri, 3 viceprim-miniştri şi 9 miniştri delegaţi şi, în opinia mea, niciunul nu era informat corespunzător şi nici nu au avut o viziune economico-socială pentru scoaterea României de sub tenebrele spectrului sărăciei.

Din punctul meu de vedere, ca să schiţezi fie şi numai un capitol al Constituţiei este nevoie:

• să fii documentat în Constituţionalism comparat şi filosofie politică;
• să ştii realitatea, problemele cu care se confruntă societatea actuală – cabinetele parlamentarilor par a fi inutile în teritoriu dacă legile nu vin în folosul utilităţii publice;
• de studii de analiză a stării de fapt – facultăţile de profil trebuiesc conectate şi transformate în surse de informaţii prelucrate şi credibile care să ajungă la stakeholder;
• de dialog social şi, în structura guvernului există un ministru delegat pentru Dialog Social;
• de structuri funcţionale ale statului și ale societății civile, capabile să asigure funcţionarea întregului sistem.

Constituţia României, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 233/21 XI 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

Constituţia României a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 758/29 X 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, ceea ce face ca articolul 152, în forma republicată, să devină art. 156. Legea de revizuire a Constituţiei României nr 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 X 2003, validat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3/22 X 2003, şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003.[1]

Costurile unui nou referendum naţional care să aprobe Legea de revizuire a Constituţiei, ca în 2003, ar fi inutile, în opinia mea, atât timp cât mecanismele statului de drept nu sunt funcţionale şi efectele funcţionării nu se oglindesc în stoparea corupţiei şi a “hoţiei cu acte în regulă”, cutume care au pus stăpânire pe România din momentul în care a fost abrogată legea averilor ilicite şi iar promulgată, dar cadrul legal aplicării ei este încă restrictiv, ceea ce face să ne învârtim într-un cerc vicios al toleranţei faţă de nesancţionarea celor ce încalcă legea, uneori, cu bunăştiinţă.

În sens plastic, Constituţia unei ţări poate fi comparată cu ansamblul regulilor de circulaţie impuse într-un oraş, respectiv stat. Extrapolând, pietonii sunt cetăţenii unui stat, iar guvernanţii sunt conducătorii de autovehicule. Şi unii, şi alţii trebuie să respecte regulile de circulaţie, prin cunoaşterea semnificaţiei indicatoarelor rutiere. Ca să ajungi şofer,  trebuie să-ţi etalezi capacităţile şi cunoştinţele în domeniul legislaţiei rutiere şi mecanice. În România secolului XXI, ca să ajungi parlamentar sau senator trebuie doar să ai spatele asigurat, bani şi poţi să fii chiar habarnist, deoarece nimeni nu sesizează imediat lipsa competenţelor în domeniu, dar, pe termen lung, rezultatele lipsei competiţiei şi competitivităţii sunt catastrofale şi noi, ca naţiune, le resimţim din plin, paradoxal, la 27 de ani de la Revoluţia din 1989.

Dacă aş face parte din adunarea constituantă chemată să redacteze o nouă constituţie a României primul aspect pe care l-aş supune atenţiei adunării ar fi cel a pregătirii temeinice în domeniu a celor ce doresc să acceadă spre o funcţie politică la nivelul administraţiilor locale sau centrale. În Titlul III: Autorităţile publice, Capitolul I: Parlamentul, sesiunea I: Organizare şi funcţionare aş propune ca cei ce doresc să obţină un portofoliu de senator sau deputat să vină cu propuneri pentru un pachet de legi care să susțină dezvoltarea zonei în care candidează şi pe toată perioada procesului electoral să-l facă cunoscut electoratului. Analiza realizărilor şi a eşecurilor, în faţa cetăţenilor, cu prezentarea raportului de activitate în mediul online. Parlamentarii să aibă obligația organizării de audieri publice cu cetățenii din  Colegiul Uninominal unde au candidat. În cazul în care se demonstrează  incompetenţa lor în domeniu, prin autoevaluare, parlamentarii să-şi depună demisia. Campaniile electorale să se deruleze pe perioada a şase luni astfel încât candidaţii, în vederea elaborării unui portofoliu politic, să aibă timp să cunoască problemele comunităţilor locale şi să întrevadă soluţii legislative pe care să le dezbată cu cetăţenii prin iniţierea unor audieri publice. Să nu aibă acces la funcții publice nicio persoană care a încălcat legea în ultimii zece ani. Orice suspiciune asupra integrității morale și civice a candidatului ales să îl oblige la autodemitere.

Din punctul meu de vedere, Constituţia ar trebui să prevadă infiinţarea Centrelor de Cetăţenie Activă, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, unde cetăţenii să fie învăţaţi cum să-şi plătească online taxele şi impozitele, cum să depună petiţii în ţară sau la Parlamentul European.

De asemenea, Constituţia României, în format online, ar trebui să facă trimitere la legea care reglementează prevederea constituţională respectivă.

De exemplu, Capitolul V: Administraţia publică, Secţiunea 1: Administraţia publică centrală şi de specialitate, la  art. 117: Înfiinţarea, subpunctul (3) să existe trimiterea la legea organică care prevede condiţiile înfiinţării autorităţilor administrative autonome. Idem la art.118: Forţele armate. La art 121: Autorităţi comunale şi orăşeneşti, ar trebui ca legea care prevede metodologia alegerii primarilor şi a consiliilor locale să facă referire şi la cerinţele accederii într-un astfel de post şi criteriul selectiv să fie cel legat de absolvirea studiilor universitare şi demonstrarea competenţelor în domeniul administraţiei publice.

Constituţia trebuie să prevadă ca orice candidat la o funcţie din administraţia locală sau centrală să aibă studii universitare şi să elaboreze un proiect de dezvoltare a comunităţii rurale sau urbane pe care vrea să o reprezinte şi la dezvoltarea economică, culturală, politică şi socială  a căreia îşi propune să contribuie. În acest moment, s-ar repune bazele şcolii româneşti, căzute în derizoriu tocmai pe motiv că în funcţiile de conducere acced cei incapabili să-şi demonstreze competenţele, dar care au spatele asigurat politic, timp în care persoanele campabile acceptă absurdul în viaţa lor şi stau într-un plan secund.

La art 123: Prefectul, să fie făcută online trimiterea la legea organică care stabileşte atribuţiile prefectului unui municipiu. Foarte puţini cetăţeni cunosc atribuţiile prefectului şi, poate elaborarea unor chestionare în acest sens ar susţine veridicitatea afirmaţiilor făcute. La subpunctul (5) al aceluiaşi art. 123, cred că nu are ce căuta termenul de ilegal.

În ceea ce priveşte regionalizarea României, consider că este mai întâi imperios necesar ca judeţele ţării să cunoască o expansiune economică reală prin stabilirea şi îndeplinirea planurilor de dezvoltare rurală şi urbană, pe întregul teritoriu al României, prin politica paşilor mărunţi, prin realizarea arborelui fiecărei probleme cu care se confruntă societatea actuală, astfel încât cauzele ce generează problemele să poată fi transformate în obiective, prin stabilirea planurilor operaţionale de către persoane cu competenţe în domeniul vizat.

Principii imperios necesare la baza elaborării unei Constituţii:

Principiul universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor

Principiul egalităţii de şanse (la acelaşi nivel de pregătire)

Principiul meritocraţiei

Principiul legalităţii.

[1] Constituţia României, Editura Steaua Nordului, p. 5

P.S. Articol scris în 2013, adaptat la 2017… 🙂